Promisesem că voi pune pe blog reţeta arpacaşului cu fructe. Am preluat-o cu câţiva ani în urmă, de la o colegă ce renunţase la carne şi mi-a plăcut pentru mic dejun. Merge şi ca un fel de desert, dar o prefer dimineaţa, pentru că este consistentă datorită arpacaşului şi plină de vitamine datorită fructelor.

Băieţilor mei le-a plăcut, aşa că a devenit un bun mic dejun, pentru zilele de post.

Cam pentru 8 porţii serioase, avem nevoie de următoarele:

– 2 căni de arpacaş;
– 3 mere;
– 3 banane;
– 1 portocală mare;
-1/2 cutie mică de compot de ananas;
-1 ceşcuţă de stafide;
-10-12 nuci;
– 2 linguri de miere;
– coaja de la o portocală şi de la o lămâie;
– esenţă de rom.  

Se spală foarte bine şi se fierbe arpacaşul la foc mic timp de 20-25 de minute şi se lasă să se răcească.

În acest timp, se curăţă şi se taie fructele.

 Se amestecă arpacaşul răcit cu mierea, nucile, stafidele, coaja de lămâie şi portocală.

Şi gata! O să iasă cam aşa ceva:

Poftă bună!

Mihaela Dămăceanu

P.S. Data viitoare, voi încerca să găsesc boabe de ovăz şi secară, ca să amestec cu arpacaş.