Blog de familie

Blog

  • Onoare de Elif Shafak

    Am citit Onoare de Elif Shafak, mai pe drum, mai pe seară, mai în parc păzindu-l pe Mihnea în interminabilele lui ture de bicicletă. Este prima  carte din cele comandate de la Elefant. Am înlocuit una din ele, cu Onoare  la sfatul unei colege foarte avizate.

    Atât de incitantă a fost descrierea ei, încât a fost cea cu care am început.

    M-am tot gândit cum aş putea defini această carte, cât mai pe scurt şi mai cuprinzător. Cuvântul ce mi-a venit în minte, a fost TULBURĂTOARE. Chiar aşa, cu majuscule. Am citit-o pe nerăsuflate şi dacă mai eram studentă sau liceană, nu o lăsam din mână, până nu era gata.

    Nu vreau să v-o povestesc, ca să o puteţi savura. Vă dau doar câteva repere pentru a vă face o idee. Dar tema este dezvăluită de titlu şi toată cartea este un întreg lanţ de întâmplări, care conduc la cea mai cumplită acţiune posibilă, făptuită culmea, în numele onoarei. 
    Cartea începe cu un capitol în care Esma, o tânără turcoaică născută şi crescută în Londra, mama a două gemene, face un  drum către închisoarea Shrewbury, pentru a-l lua pe fratele ei în ziua eliberării. 
    Firul logic al acţiunii începe însă, în 1945 într-un sat kurd de lângă Eufrat, unde Naze-o aspră femeie, aduce pe lume primele gemene. Supărată pe Allah, că i-a mai dat încă două fete, pe lângă cele 6 pe care deja le avea, Naze decide să nu mai vorbească până când acesta nu îi explică, „în amănunt şi convingător” de ce nu îi oferă un fiu. Când este vizitată de bătrânii satului ce încearcă să îi explice că face un sacrilegiu şi că Allah vrea să o audă vorbind, că altfel ar fi făcut-o peşte, Naze îşi revine şi caută nume fetelor.

    „Chiar în seara aceea, cănd tatăl lor s-a întors acasă, fetele s-au grăbit să-i dea vestea cea bună:

    – Tată! Tată! Mama vorbeşte.

    Oricât de mulţumit ar fi fost să-şi audă nevasta vorbind iar, Berzo s-a întunecat la faţă când a aflat ce nume le dăduse copilelor abia născute. Clătinând din cap, a rămas tăcut preţ de câteva clipe apăsătoare.

    – Soartă şi Destul, a murmurat în sfârşit, ca pentru sine. În fapt, nu le-ai dat nume copilelor. Ai făcut o plângere către ceruri.

    Naze  a plecat privirea spre picioare, cercetând un deget care i se iţea printr-o gaură din ciorapul de lână.

    – Numele ce ascund duşmănie ar putea să-l supere pe Făcător, a urmat Berzo. De ce să atragem mânia Domnului asupra noastră? Mai bine să rămânem la nume obişnuite şi să fim în siguranţă.

    Spunând acestea, a lăsat să se înţeleagă că are în minte alte nume: Pembe şi Jamila-Trandafiria şi Frumuseţea. Nume asemenea cuburilor de zahăr ce ţi se topesc în ceai, dulci şi supuse, fără asperităţi.”

    De aici, scriitoarea ne plimbă în timp, spaţiu şi mintea personajelor. Cu o măiestrie ce aminteşte de covoarele orientale, înnoadă şi deznoadă firele poveştii, ducându-ne ba în satul de pe malul Eufratului, ba în Istanbulul muncitoresc al anilor 70, ba în Londra, în Hackney, sau în închisoarea Shrewsbury, în anii 90.
    Pentru un scurt moment, am avut impresia că mă voi încurca în poveste şi că voi pierde şirul datorită deselor schimbări de planuri. Dar nu a fost aşa, istoria derulându-se uşor, cu pagini ce se dau repede, curios să vezi ce se mai întâmplă cu personajele, fie ele într-o casă de squaterri din Londra sau în satul de la graniţa Turciei cu Siria. Acolo a rămas Jamila, devenind moaşă-vraci, trăind izolată, în apropierea contrabandiştilor, în timp ce Pembe se căsătoreşte cu Adem, cu care pleacă întâi la Istanbul şi apoi la Londra. Perioada din Istanbul este puţin prea scurtă, deşi descrie de acolo, un episod cutremurător.
    Pembe va avea trei copii, a căror istorie va fi de asemenea prinsă parţial în carte, ajungând astfel la a treia generaţie a familiei pornite de pe malul Eufratului. Primul este Iskender, pe care sora lui-Esma,  îl ia din închisoare la începutul cărţii. Tot ea este cea care povesteşte destinul mamei şi al familiei. Al treilea copil se naşte în Londra şi devine un muzician cunoscut.
    În finalul cărţii, Elif Shafak introduce două răsturnări de situaţie. Pe de-o parte au farmecul lor, pe de altă parte mi-au părut puţin forţate. Sau doar una dintre ele, deşi anulează efectul celeilalte.
    Onoare este o carte pe care v-o recomand din tot sufletul. Un roman tulburător şi captivant, despre familie, sărăcie, destin sau chiar fatalism, credinţă amestecată cu superstiţie, luptă şi resemnare. Şi peste toate acestea, o mare problemă, nu numai a societăţii turce, ci şi a comunităţilor de imigranţi turci, fie  ei în Londra sau altundeva: crima în numele onoarei.
    Elif Shafak a dedicat acest roman „celor care văd şi celor care aud”. 
    Iar eu îi voi dedica o postare separată, întrucât mi-a făcut o impresie extraordinară şi am răscolit Internetul după date despre ea.
    Mihaela Dămăceanu  

  • Mulţumesc şi eu!

    Astăzi voi fi scurtă şi vreau doar să vă spun că am avut o mică bucurie. Vă mai amintiţi articolaşul acesta?
    Nu am apucat să vă povestesc că în ziua în care trebuia să fac şi eu micuţele mele daruri, se gândeşte surioara mea, la noi, fetele familiei. Aşa că, se urcă ea frumuşel în trăsura ei fermecată(sau covorul zburător?) şi se duce de la Brăila la Călăraşi, la părinţii noştri. De acolo, îmi dă mie un telefon şi mă anunţă că o ia pe mama şi porneşte iar cu trăsurica-covoraşul, spre Bucureşti. De ce face fata un drum Brăila-Călăraşi-Bucureşti? Uite aşa, ca să ieşim şi noi trei în oraş şi să stăm de vorbă ca fetele, până târziu în noapte, că trecuseră muuuuulţi ani, de când astfel de isprăvi nu mai făcuserăm.
    Închei această lungă paranteză, fermecătoare pentru mine, de altfel, şi trec la subiectul celeilalte bucurii.
    În sâmbăta cu pricina, făcusem şi eu trei pacheţele cu ce-am putut şi ce m-am priceput. Şi le-am dăruit aşa cum îmi propusesem.
    Şi vroiam să pun şi pozele pe pagina indicată, în ziua respectivă. Doar că am fost cu fetele-plimbăreţele, în oraş. Şi nu am mai postat fotografiile, dar nu era nicio problemă, pentru că ce era cel mai important, fusese făcut.
    Acum două zile primesc un mesaj pe Facebook, în care mi se mulţumeşte pentru articolul de pe blog. Datorită lui, fuseseră ceva vizualizări pe pagina lor. Nu foarte multe, dar nici puţine pentru un mic bloguşor ca al nostru.
    Şi m-am bucurat foarte mult. Dar chiar mult! Şi am vrut să vă mulţumesc şi eu, tuturor celor care v-aţi uitat şi aţi citit.
    Şi mai am o mulţumire către Adrian, pentru popularizarea acestei idei!
    Frumoasă idee au avut!
    Nu-i aşa?
    Mihaela Dămăceanu 
    Pozele din toată ţara sunt aici.

  • Există soluţii

    Sursa: Google

    Cu ceva timp în urmă, mă întâlnesc în staţia de tramvai cu o colegă ce discuta deja cu o doamnă pe care o ştiam din vedere de pe traseu, dar cu care nu vorbisem niciodată. Şi cum stau femeile la vorbă, ajungem la discuţii despre serviciul nostru şi restructurarea care iar ne aşteaptă. La un moment dat, colega mea îmi spune că nu trebuie să ne mai îngrijorăm iar(e cam a 7-a sau a 8-a prin care trecem), că om găsi noi o cale, că mereu există soluţii şi un exemplu este chiar doamna care era cu noi.
    Neştiind cu ce se ocupa doamna şi făcând eu nişte ochi semnificativi, îmi povestesc ele că de 3 ani încoace, găteşte pentru familii de francezi. Satul francez este peste drum de serviciul nostru şi aşa se explică drumul comun cu tramvaiul. Mi-a plăcut doamna, şi după ce am coborât, aflu că obţine un venit destul de bun, semnificativ mai mare decât al nostru. Interesant! Nu că m-aş omorî eu după ideea de gătit ca şi serviciu, dar îmi plac oamenii care se descurcă şi întotdeauna reţin variantele ajutătoare ce se pot ivi la o adică. Nu se ştie niciodată, când şi cui vor folosi.
    Cum nu-mi erau lucrurile cu totul lămurite, iată că întâmplarea a făcut să ne întâlnim iarăşi, ziua următoare, şi din vorbă-n vorbă, începe doamna să îmi povestească cu încântare despre serviciul ei. Am aflat că înainte de a lucra pentru familiile de francezi, lucrase şi pentru români, după ce nu a mai avut serviciu. Diferenţa ca şi mod de comportament este enormă, spunea doamna. Muncea la fel, dar românii noştri nu erau niciodată mulţumiţi. Într-o zi le gătise dorada şi peste cartofii natur folosiţi ca şi garnitură, le-a presărat pătrunjel tocat. Fără să înţeleagă de ce, domnul s-a supărat foarte rău că îi servea lui cartofi fierţi cu pătrunjel şi ţipând că îi dă aşa ceva, a luat efectiv cu mâna mâncarea din farfurie şi a aruncat-o pe jos. A rămas calmă, încercând să-i explice că aşa se serveşte peştele, spunându-i chiar, că ar trebui să se informeze dacă nu ştie. Nu înţelesese ce-l deranjase: cartofii sau pătrunjelul. Nici nu a mai încercat să înţeleagă nimic, pentru că a refuzat să se mai ducă la ei. Nu mi-a povestit cum a găsit francezii, deşi aş fi vrut să aflu, dar mi-a spus că sunt extraordinar de politicoşi şi de drăguţi cu ea tot timpul. Au luat-o de două ori în Franţa, unde i-au plătit totul, dar i-au dat şi salariu în acelaşi timp. Cel mai mult  a impresionat-o faptul că niciodată nu au prezentat-o nicăieri, altfel decât prietena lor din România. De fapt, nici în ţară şi nici în Franţa nu au prezentat-o altfel.
    Lucrează pentru două familii, cinci ore pe zi la fiecare şi acum face şi curăţenie la una dintre ele. Cealaltă are un bebeluş, de care se ocupă tot dânsa. În curând urmează să plece una dintre familii, dar nu îşi face griji prea mari, pentru că a mai trecut prin asta şi mereu o recomandă de la unii la alţii. Spre final mi-a spus şi cu cât o plătesc: 20 lei pentru o oră de muncă. La cele 50 de ore pe săptămână, socotiţi şi voi, şi vedeţi că într-adevăr, este un venit foarte bun pentru România din mijlocul crizei. Cu siguranţă, şi francezii sunt mulţumiţi. În Franţa, nu găsesc ei pe nimeni la 5 euro pe oră. Dar este firesc ca într-o ţară străină să plătească salariile de acolo şi nu cele din ţara proprie. Una peste alta, toată lumea este mulţumită.
    Nu toate putem face ce face doamna, nu toate ne dorim acest lucru şi nu oricine doreşte, poate ajunge să lucreze pentru francezi. Ştiu asta. Însă mi-a plăcut mult doamna, echilibrul şi bunul-simţ al dumneeai. Şi mi-a mai plăcut demnitatea şi bucuria cu care povestea că lucrând la ei a reuşit să-şi renoveze apartamentul şi să-şi facă dantura, lucruri pe care cu siguranţă nu ar fi reuşit să le rezolve cu salariile noastre, pentru o muncă similară.
    Şi am vrut să scriu despre un om care s-a descurcat, că tare ne mai lipsesc asemenea exemple!
    Mihaela Dămăceanu
     

  • Miercurea fără cuvinte-Muzeul satului

    Această postare participă la provocarea lansată de Carmen pe blogul ei. Puteţi participa şi voi!

    Mihaela Dămăceanu

  • Meniul săptămânal de 55 x 3 lei: 5-11 august

    sursa

    Săptămâna trecută s-a încheiat cu o mică surpriză, pe care mi-au făcut-o băieţii, venind acasă cu câteva zile mai repede. Fiind acum toţi trei, intenţionez să testez ce şi cât vom consuma. Am un sentiment că nu mă pot încadra în 55 lei x 3, dar vreau să văd cum va fi şi să vă povestesc. Deja lucrurile s-au schimbat, şi după cum vedeţi, nu am fost gata la timp cu această postare. Am reuşit să mergem ieri la Piaţa Obor, unde de asemenea, nu am mai putut să fiu atât de atentă la preţuri ca de obicei. Am plecat cu doar 100 de lei, acesta fiind un reper clar că nu am cum să depăşesc suma respectivă. Spre surprinderea mea, nu i-am cheltuit pe toţi, dar nici nu mai ştiu atât de bine preţurile fiecărui produs în parte şi cantităţile din fiecare. Clar este, că ne-am întors acasă cu 16 lei, de nu îmi venea să cred. Şi dacă mai spun că am cumpărat şi carne de vreo 30 lei, nu o să vă vină nici vouă să credeţi. Dar m-am prins pe drum de ce! Cât eram doar eu acasă. am cumpărat în medie, cam 5 kg de legume combinate, pentru o săptămână. Mă gândisem de pe drum, că Mihai va dori un pepene roşu, mare-mare, că este hrana lui preferată pe timp de vară. Doar legumele ar fi fost în principiu cam 15 kg, la care adăugând vreo 8-9 kg pepenele roşu (plus alte fructe), cantitatea rezultată depăşea puterile noastre de a căra. Deşi s-au adunat foarte multe kg la fructe şi legume, având în vedere preţurile lor minime în această perioadă, suma totală a ieşit mică. Unde îmi amintesc preţurile, le scriu.
    De la Piaţa Obor:
    – legume (cartofi 4 kg x 1,5 lei, 5 kg de roşii x 1,5 lei, 2 kg de vinete x 1,5 lei, 2 kg  de ardei x 2 lei, 3 kg castraveţi x 2 lei/kg), în valoare totală de 26,5 lei
    – pepene roşu (9 kg la 0,8 lei/kg)
    – pepene galben (3 kg la 1,5 lei/kg)
    – piersici (2 kg la 3 lei/kg)
    – măsline de 12 lei ( aici chiar nu mai ştiu ce am luat decît că 200 g au fost cam cu 11 lei şi ceva per kg şi 100 g cu 10 şi ceva/kg). Am luat de la acelaşi magazin din hala nouă, de care vă spuneam data trecută
    – carne de 30 lei (1 kg şi ceva, tocată amestec cu aprox. 13 lei/kg şi 2 piepţi de pui cu os, mari, cu 13 lei/kg- la ofertă tot în hala nouă)
    Am vrut să mai iau cereale, linte sau fasole uscată, dar era prea mare coada la Orient Bazar, aşa că am renunţat. S-ar putea să mai cumpărăm.

    total: 84 lei

    Am fost sâmbătă la Mega Image şi am luat:
    – 10 ouă, iaurturi, smântână, lapte, vreo 6 pâini(stau foarte bine în congelator) borş, verdeaţă, ţelină, unt, în valoare totală de vreo 40 de lei.
    total: 40 lei


    Mai avem câte una alta, din categoria paste, făină, ulei, mălai, orez, zahăr. Mihai a adus brânză uscată de oaie, că cea din zona lui îi place cel mai mult, şi cred că voi scoate ştiuca pentru Mihnea. S-ar putea să ajungă, nu-mi dau seama foarte bine acum, însă sigur pepenele roşu nu va ajunge.

    Încerc să monitorizez şi vă spun ce am mai cumpărat, şi mai ales valoarea totală.

    TOTAL PRODUSE: 124 lei

    Nu mai programez nimic de pus la congelator, că mintea ne este la concediu.
    Meniul 
    Dimineaţa
    – lapte cu pâine prăjită, unt şi gem (de la Botoşani)
    – ouă fierte cu roşii şi ardei
    – măsline cu roşii şi pâine prăjită
    – iaurt
    – castraveţi, roşii, măsline şi pâine prăjită
    – omletă cu legume(cred că va trebui să mai iau câteva ouă)
    – salată de vinete cu pâine 

     Prânz şi seara
    – ciorbă cu perişoare a la grec/chifteluţe cu piure şi salată de roşii cu ardei
    – ciorbă cu perişoare a la grec/ ştiucă prăjită cu legume la cuptor
    –     ştiucă prăjită cu legume la cuptor; seara: salată grecească
    – piept de pui la grătar cu salată asortată; seara:mămăliguţă cu brânză şi smântână
    – salată de vinete, salată orientală fără ou, paste cu sos de roşii şi legume pentru seară
    – supă de legume, ardei umpluţi cu carne- prânzul pentru 2 zile. Seara dacă a mai rămas ceva din zilele trecute, dacă nu mai fac o salată grecească sau mămăliguţă cu brânză şi smântână(preferata lui Mihnea)
    Desertul va fi pepenele roşu şi galben, piersicile şi gemul de la soacra mea. Pentru week-end m-aş gândi şi la o îngheţată, pentru care ar trebui probabil, să mai cumpăr ingrediente.

    Mihaela Dămăceanu

    Cu o mică întârziere, vă urez o săptămână plăcută!

  • Vinerea cu recomandări articole

    Am citit bloguri şi săptămâna aceasta, chiar dacă mai puţin ca cealaltă. Din ce am răsfoit eu, selectez trei ce m-au impresionat:
     
    1.Voi începe cu articolul Irinei, care izbuteşte ca întotdeauna să ne transmită un mesaj bun şi încurajator. O postare care, deşi stârneşte întrebări şi ne pune pe gânduri, ne linişteşte şi parcă ne determină să luam pixul şi hârtia să facem ce spune ea în articol. Irina este ca o dăscăliţă ce ne-nvaţă cu căldură ce să facem ca viaţa noastră să fie mai aşezată, mai fericită şi mai împăcată. Totul pe blogul ei transmite mesajul acesta: de la cuvintele calde dar mobilizatoare şi motivaţionale, la pasajele înţelepte din cărţi de învăţătură creştină până la superbele fotografii. Articolul se numeşte  Diferenta dintre oamenii de succes si…ceilalţi 
    2. Alice despre care am scris recent, a reuşit un foarte, dar foarte cuprinzător articol despre cum putem călători ieftin. Mai multe idei pentru acest subiect nu aţi putea găsi decât într-o carte întreagă, sau cel puţin eu nu am găsit în blogosfera românească. Este scris în principal pentru budget travel, pentru cei pe care-i arde dorul drumului şi chemarea depărtărilor, pentru cei care apreciază mai mult călătoria şi învăţătura ei, decât confortul. Dar aceasta nu înseamnă că cei ce preferă concediul combinat cu confortul nu au de ce-l citi. Pentru că vă spuneam că este foarte cuprinzător şi este imposibil să nu găseşti ceva util, un site de folosit sau o idee pe care să te poţi plia. Mergeţi să-l citiţi aici.
    3. Am găsit la Mirela o postare de vară, o postare de week-end. O găsesc potrivită pentru week-end deoarece aveţi timp să revedeţi un mare film, cu un foarte mare actor. Cred că este unul din puţinele filme care a reuşit să depăşescă cartea. Este vorba de Zorba The Greek.
    Lectură plăcută şi week-end asemenea! 
    Mihaela Dămăceanu

  • Au sosit cărţile

    Marţi după amiază au sosit cărţile. Pachetul conţinea şi cadoul, care era un alt set decât cel primit de colega mea, lucru pe care-l bănuisem pentru că se numea cadou II. Pentru a-l primi, aveţi grijă ca la finalizarea comenzii să daţi click pe el şi va fi adăugat la comandă. Le vedeţi în fotografie, sunt cele două de jos, despre film, din colecţia raftul de cultură generală. Au fost trei, dar am dat una din ele colegei mele. Am finalizat comanda vineri seară şi pachetul a ajuns marţi, deci durează două zile lucrătoare. Încă mai au o mulţime de promoţii.

  • Miercurea fără cuvinte-lutul

    Această postare participă la provocarea lansată de Carmen.

    Mihaela Dămăceanu

  • Ce merită să cumpărăm în iulie

    Cum mă plimbam eu ca Vodă prin lobodă în Piaţa Obor, cu capul ca girofarul şi ochii zburând la preţuri, mă izbeşte ideea! Zău că merită să meargă gospodina bloggeriţă prin Piaţa Obor. Câmd sunteţi în pană de idei, ştiţi de-acuma ce-i de făcut.
    Aşadar, observam preţurile şi mă gândeam că ar trebui să iau şi de-aia, şi de-aia, că merită. Şi mi-a părut rău că nu am trecut mai des pe-acolo, şi în iunie, înainte de a începe meniul de 55 de lei. Că sunt multe ocazii, dar trec repede. Am ratat căpşunele, gemul de vişine, că pentru congelator s-a rezolvat la Botoşani, şi mazărea. Şi dacă săream câteva săptămâni din iulie, ratam şi acum destule.
    Deci, ideea? Ce-ar fi dacă în fiecare lună aş nota pentru voi şi pentru mine, în anul următor, ce merită să cumpărăm în fiecare lună? Adică, să fac un fel de calendar al lunii, cu produsele care trebuie şi merită să fie luate, lunar. Nu ştiu prea bine cât vă va folosi vouă, dar sunt sigură că mie-mi va folosi. Că începe să mă lase memoria. Iar anul viitor, doar mă uit pe luna respectivă şi fac un buget mai corect pentru alimente. Dacă v-ar fi şi vouă de folos, vă rog să-mi spuneţi.
    Şi pentru că de felul meu sunt plină de idei, din care o mare parte nu ştiu ce-au cu mine, dar fug şi le uit, de asta chiar mă apuc.
    Şi vă spun de la ce am început. Mă duc în hala de peşte să mă uit de macrou. Dar ea era plină de ştiucă şi şalău. Nu că aş merge eu foarte des la peşte, dar parcă nu am mai văzut atâta ştiucă şi şalău, niciodată. Şi nici nu am mâncat foarte des, pentru că sunt peşti mai rari şi mai scumpi. Şi sănătoşi, pe deasupra. Astfel că nu este prea greu să deduci că ar fi o perioadă bună de cumpărat aceşti peşti, şi eventual de pus în congelator. Nu ştiu dacă vor mai scădea la preţ, că de-aceea am zis că ar fi bine de notat perioadele şi preţurile, dar ca să fiu sigură, am luat 1 kg şi ceva de ştiucă. Aşa am renunţat la fasole, că am zis că-i mai bună treaba cu ştiuca. Ş-apoi am tot căscat ochii, şi-am venit acasă, cu gândul să vă spun şi vouă.
    – ştiuca era la preţuri între 11 lei şi 14 lei/kg, funcţie de mărime;
    – şalăul era cam 19-20 lei, per kilogram fireşte, cam la toată lumea;
    – păstrăvul 18,5 lei/kg, la fel, peste tot;
    – carasul 7 lei, crapul parcă 10, macroul congelat 9 lei, dar ăştia sunt mai mereu;
    – dorada era 30 lei/kg. Nu sunt sigură cum este în restul anului, dar parc-aş zice că mai mult.
    Apoi,  am fost la brânzeturi, chiar acolo lângă peşte, unde sunt ţăranii, dacă nu mă-nşel. Caşcaval de casă, scria, şi costa 24 lei/kg. Nu am luat dar mi-a părut un preţ bun. Brânza de oaie era între 15-22-23 lei/kg. Nu mă pricep cu brânza asta, deloc. Expertul casei lipseşte.
    Ş-apoi în hala de legume-fructe. În sfârşit un loc al Pieţei Obor, ce arată civilizat. Ce mi-a atras atenţia?
    – cătina era 12 lei/kg. Nu mai trec kilogramul ăsta de fiecare dată, că fac scurtă la mână. Vă anunţ, că voi pune toate preţurile pe kg, că doar de-aceea este unitate de măsură a masei. Şi gata cu el!
    – afinele tot 12 lei
    – zmeura între 15 şi 19 lei
    – bamele de la 8 la 15 lei, n-am priceput după ce criterii că nu prea-mi plac. Dar sunt mulţi amatori şi nu am mai văzut bame ca acum, în piaţă. Adică, n-am prea văzut deloc.
    – am văzut deja vinete la 1 leu, din care am şi luat, iar soacra mea mi-a spus, că acum ar fi mai albe, mai dulci, şi mai fără seminţe. De reţinut!
    – celelalte legume, zic eu că nu dispar, şi le putem lua şi mai târziu.
    – la capitolul fructe obişnuite, am remarcat prunele cu 2-3 lei, dar mai mult cu 3, şi au apărut şi piersicile, între 2,5 şi 4,5 lei. Sigur vor mai fi, şi nu cred că sunt de luat acum. Caisele erau deja cam 5 lei peste tot. Acum două săptămâni când am făcut gemul am luat cu 3 lei.
    Şi cam atât, şi-am încheiat-o pe săptămâna aceasta cu mâncarea şi preţurile.
    Legume şi fructe multe vă rog să consumaţi şi azi, dar de mâine şi mai multe!
    Mihaela Dămăceanu  

  • Meniul săptămânal de 55 de lei III: 29 iulie-4 august

      

    melon greens - We LOVE quirky green!
    sursa

    Revin cu relatarea experimentului de meniu săptămânal de 55 de lei şi cu dorinţa de a continua şi-n această săptămână. Nu a fost nici acum greu, doar că am făcut o greşeală. Înainte de a vă spune care este aceasta, indic celor care nu au citit, că pot vedea ce am scris în primele două săptămâni aici şi aici. Am încercat săptămâna trecută să fac meniul ţinând cont de promoţiile existente, intenţie pe care o voi menţine în continuare. Doar că, din motive de organizare, am planificat meniul duminică şi am făcut cumpărăturile luni. Aceasta a fost greşeala, pentru că aşa cum se întâmplă des, socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Programasem să cumpăr mix grill şi pulpe de pui, dorind să diversific felurile de carne şi să opresc ceva din ele(micii şi nişte pulpe) pentru următoarea săptămână, adică aceasta, în care să mai iau doar carne tocată-amestec, sau peşte, ajungând astfel la 3 feluri de carne în a treia săptămână. La Kaufland, unde era oferta, oamenii nu sunt proşti. Aşa că pachetele cu mix grill erau doar la două kilograme. Această cantitate era mare pentru mine, singură fiind acum, şi mi-ar fi depăşit şi bugetul. De aceea, la faţa locului am schimbat, şi am luat de 20 lei, pulpă de porc cu 16 lei/kg, reuşind astfel să mă încadrez în suma totală propusă, dar nereuşind să diversific carnea, aşa cum doream iniţial. Am trecut uşor peste această problemă, şi învăţătura este aceea ca pe viitor să studiez oferta, dar să fac meniul abia după ce m-am întors acasă, cu toate cumpărate.

    O altă mică diferenţă, a fost cea că am luat mai multă brânză. Vânzătorii din piaţă, se uită ciudat la mine când cer brânză de 4 lei, şi le este şi greu să taie o bucată atât de mică, din prima. Mi-a tăiat de 6 lei, şi mi-a fost jenă să îi spun că este mare, deşi îi cerusem o bucătă, de fapt bucăţică :)), de 4 lei. Am luat-o şi am redus puţin din legume. Astfel, legumele au fost cam la limită, iar brânza, după care eu nu mă omor foarte tare, un pic cam multă şi mai am. Acest gen de probleme, vor dispărea în următoarele săptămâni, când vin acasă, Mihnea şi tati. Nu voi mai cumpăra câte 400 de grame de brânză sau 600 de fasole verde, ca să se uite toţi la mine, chiorâş. A propos de fasole, spusesem că cea de 3 lei/kg nu fusese bună, şi de aceea mi-am propus să iau de 4 lei/kg. Am fost şi mai atentă la cum arată fasolea, şi poate că şi preţul mai mare a contat. Cert este că aceasta a fost bună, motiv pentru ieri am plecat la piaţă cu gândul de a lua fasole pentru congelator, de la acelaşi nene. Şi iar nu mi s-a potrivit socoteala de-acasă, că am venit cu peşte în loc de fasole.

    Din cele două săptămâni, mi-au rămas neconsumate următoarele: orez (cam 600 de grame, şi a propos, luasem Clever-marcă proprie Billa, cu un preţ foarte mic, 3 lei şi câţiva bani/kilogram şi eram curioasă să văd dacă este bun, pentru că de obicei iau Scotti. Am fost mulţumită de el-cu bob rotund şi voi continua să îl cumpăr), paste- jumătate de pachet, tot Clever-O.K. dar nu ca Barilla. Am oprit fraza kilometrică, dar vă mai spun că mai am ceva carne de porc, brânză şi cartofii, pe care tot nu i-am făcut. Adică, nu a mai fost nevoie să fac piureul programat, pentru că se vede că nu sunt obişnuită să dozez cantităţi pentru o singură persoană, căci fac mereu cantitate mai mare decât mi-ar trebui.

    Săptămâna aceasta începe postul Sfintei Marii. Voi ţine doar acum, pentru că în următoarea vin băieţii acasă şi în cealaltă plecăm în concediu şi sigur nu izbutesc acolo să mă ţin de post. Nu vreau să-mi propun ceva ce ştiu din start că are foarte mici şanse de realizare şi să mă supăr apoi, pe mine. Nu prea am reuşit să ţin post nici când eram acasă, aşa că nu are rost să încerc tocmai în concediu.

    Acum trecem la socoteală(şi, da, le am deja cumpărate pe toate cele de la piaţă). 

    De la Piaţa Obor:
    – legume (2 kg de roşii x 1,5 lei, 2 kg de vinete x 1 leu, 1,6 kg  dovlecei x 1 leu, 1 kg de varză x 1 leu şi câte o jumătate de ardei şi castraveţi x 2 lei/kg), în valoare totală de 9,6 lei
    – ciuperci mari şi foarte frumoase de 6 lei, cu preţul de 8 lei/kg
    – pepene roşu (4,9 kg la 1 leu/kg)
    – măsline de 3 lei ( 200 g cu 11,5 lei/kg şi 100 cu 9,2 lei/kg). Cred că printre cele mai ieftine din piaţă, de fapt un magazin cu toate soiurile de măsline, mult mai ieftine ca în alte părţi. Am gustat şi sunt normale. Nu sunt din alea umflate cu tot felul, dar ca să vedeţi că nu erau scumpe, cele de Kalamata, le aveau la 15 lei/kg, în toate părţile acestea fiind peste 20 de lei)
    – macrou de 8,1 lei (mulţumesc Irinei de sfat) 900 g x 9 lei/kg
    Nu am mai luat cereale, că m-au cam săturat.

    total: 31,60 lei
    La Billa voi merge azi şi sper să nu mai fie ca săptămâna trecută cu oferta. Zic eu, că nu voi păţi la fel, pentru că de fapt, produsul principal este uleiul, din oferta de aici.
    – 2 l de ulei x 5,89 lei
    – 2 pâini

    total: 13,78 lei

    TOTAL PRODUSE: 45,38 lei

    Din cei 15 lei disponibili pentru iarnă, am luat doar de 13,5 lei ştiucă. Nu cred că rămâne pentru iarnă, dar preţul de 11 lei/kg, mi s-a părut foarte bun. De aceea am renunţat la fasolea verde.
    După cum se poate vedea, suma totală este chiar mai mică de 55 lei. A rezultat aşa, datorită faptului că de miercuri începe postul şi practic, diferenţa de 10 lei, este exact ce dădusem în plus la carne, în săptămânile precedente. Şi cred că iarăşi am luat prea multe legume. Din pepene, o parte voi duce şi la serviciu, ca să mâncăm cu cele două colege de alveolă. Săptămâna care a trecut am avut 3 kg de pepene galben, cantitate ce mi-a fost absolut suficientă. La câtă salată mănânc, chiar nu este cazul de mai mult de 3 kg de fructe.
    Voi vedea ce mai fac cu cei 10 lei. Ar trebui să mai iau fasole, poate. Sau aş putea să mă premiez cumva, nu? Că-mi pare mie că aş merita, deşi m-am cam premiat cu cărţi de aproape 100 de lei. Cred că voi căuta o carte şi pentru Mihnea.

    Meniul 
    Dimineaţa
    – roşii cu brânză şi două felii de pâine prăjită
    – ardei, castraveţi, brânză şi 1 felie pâine prăjită
    – bruschete cu morcovi(mai am şi morcovi, am uitat să trec sus)
    – măsline cu roşii şi pâine prăjită
    – mix de nuci şi sâmburi de caise
    – salată de vinete cu pâine-2 zile
    Nu prea mai am idei pentru micul-dejun, mai ales de post, aşa că dacă aveţi voi, lăsaţi-mi şi mie în comentarii. Pleeeese!

     Prânz şi seara
    – şniţel de porc cu piure de cartofi şi salată de roşii cu ardei. De data aceasta, obligat-forţat fac piureul!
    – macrou la cuptor cu amestec de legume 
    – varză cu mămăguţă-2 zile
    – dovlecei umpluţi cu orez şi ciuperci-2 zile. Mai fac şi salată de vinete.
    – salată de vinete şi salată din roşii, ardei, castraveţi, ceapă şi ciuperci crude. Plus ce îmi mai rămâne din zilele anterioare.

    Desertul va fi pepenele roşu şi gemul de caise făcut în prima săptămâna(nu am terminat borcanul început).

    Mihaela Dămăceanu

    O săptămână frumoasă şi uşoară!