Şcoala a început de doar două săptămâni şi deja am obosit puţin, de atâta ciondăneală. Toamna a venit deja de o lună şi parcă tot nu m-am obişnuit cu ea. Îmi tot spun că această uşoară tristeţe ce stă la mine, o să treacă pe măsură ce mă voi obişnui cu ideea că vara s-a dus, vacanţa la fel, şi voi reuşi să reintru în ritm şi să fac ceea ce am făcut în atâtea alte toamne şi doi ani şcolari.
Blogul acesta m-a acaparat prea mult şi iar încep să mă întreb de ce şi pentru ce. Ideile vin mai greu iar unele pe care le am de mult în cap, nu îndrăznesc să le pun pe hârtie, de fapt pe ecran, şi să le dau drumul în faţa lumii.
Septembrie de anul trecut a fost mai frumos şi mai plin de bucurie. A fost şi anul acesta ceva, dar nu la fel. Săptămâna trecută a avut o zi specială, în care am fost într-un loc tare frumos, despre care vă scriu mâine, că azi sunt cam întoarsă.
Mă tot gândesc cum să mă organizez mai bine, cum să le cuprind pe toate pe care vreau să le fac, fără a şti. Iar de fapt, ştiu că nu am cum să le fac pe toate, că nimeni nu le poate face toate. Ştiu că ar trebui să prioritizez treburile noi şi dorinţele, dar mi-e greu să decid care este cea mai importantă, cea cu care să încep.
La serviciu a trecut restructurarea şi mă bucur că am rămas. A fost bine două săptămâni, iar acum trecem printr-o situaţie pe care nu am mai văzut-o şi nu am conceput-o în viaţa mea. În plus, iar circulă nişte zvonuri că ar mai veni încă o restructurare. Cică mai mică, dar eu m-am săturat. Caut soluţii şi nu le găsesc. Cu ceva timp în urmă scriam că sunt, şi ştiu că sunt, dar eu le caut pe cele potrivite mie şi nu dau de ele.
Chiriaşii ne-au plecat. S-au hotărât să se mute în Germania!
În timp ce fumam o ţigară în mijlocul ploii, meditând la ce să scriu azi, îmi tot treceau gândurile acestea prin cap şi mă gândeam să le pun aici, poate mai scap eu de ele. Nu vroiam să vă încarc pe voi şi speram să scriu şi despre lucrurile bune, intitulând acest articol amestecate. Nu am amestecat nimic, că parcă azi nu găsesc nimic de bine de spus. Aşa că, la final i-am găsit titlul potrivit.
Vineri am fost prin piaţă, cu gândul să mă documentez despre ce ar fi bine să cumpărăm în septembrie, că îmi doream în iulie să fac un fel de planificare pe luni, a cumpărăturilor. În august am fost în concediu şi nu mi-a mai ars de asta. În septembrie a fost mai mult Mihai la piaţă, după legume, cu o listuţă dată de mine. Mi-a tot spus ce preţuri sunt, dar am crezut că nu a fost el foarte atent şi de aceea am zis că trebuie să merg eu. Şi când am mers, mi s-a părut că nimic nu este de cumpărat. Preţurile sunt mai mari decât erau în vară, la toate cele. Castraveţi nu am pus când erau 1-1,5 lei, iar acum sunt 3 lei. Gogoşarii sunt 5 lei kilogramul, ceea ce mi se pare foarte mult. A scris Dana despre Piaţa Pucheni şi ar fi o soluţie pentru ceva conserve, doar că nu mai avem maşină şi trebuie să caut să mă cuplez cu cineva.
Da! Cam astea ar fi.
Şi ploia asta…ufff. Trebuie să plec mai repede la serviciu, că precis se va circula foarte greu, aşa cum se întâmplă în oraşul acesta de fiecare dată când plouă.
Poate octombrie va fi mai bine!
Mihaela Dămăceanu
