Blog

  • Meniu saptamanal de post (toamna-iarna)

    meniu saptamanal de post

    Incep prin a va spune ca am pregatit un al doilea  meniu saptamanal de post, varianta de toamna de data aceasta.

    Prima varianta de meniu saptamanal de post am facut-o in primavara anului trecut si se baza pe verdeturi.

    Imi doresc sa reusesc si eu sa tin macar o parte din post. Niciodata nu am putut sa il duc pana la sfarsit, dar eu ma straduiesc…

    In alta ordine de idei, tin sa va spun ca dupa o pauza atat de mare de alcatuire a meniului, lucrurile nu au iesit perfect, dar perseverez si imbunatatesc. De aceea nici nu am scris saptamana trecuta, pentru ca l-am repetat pe ultimul. A doua oara a fost ceva mai bine.

    Apoi am ramas datoare Luizei cu un raspuns. Ma intreba cum ma descurc cu gatitul zilnic si raspunsul este ca nu prea 🙂

    In prima perioada in care am inceput sa alcatuiesc aceste meniuri, am incercat sa pregatesc zilnic mancarea. Desigur ca este cea mai gustoasa asa si nici nu mananci foarte mult. Dar eu sunt genul care prefera sa faca mai putine treburi ca numar, dar mai mult timp la aceeasi treaba pentru ca trec greu de la una la alta. De aceea am schimbat destul de repede – am si scris pe blog la momentul acela – si incerc sa gatesc de 3-4 ori pe saptamana. De fapt de 4, ca de trei nu prea ne ajunge. De aceea, de cele mai multe ori inceput sa pregatesc doua feluri doi odata si chiar si o supa/ciorba, in incercarea de a avea mancare doua-trei zile. Mi se potriveste mult mai bine acest fel de a gati. Dar nici asa nu imi este prea usor, caci de la ora 18,00 jonglez cu gatitul si cu temele lui Mihnea -care incep sa fie cam exagerat de multe si trebuie inca verificate.

    Si acum…
    varianta 1 de meniu de post pentru toamna:,
    Luni
    un fel de post din cartofii la cuptor, poate cei acordeon(cu margarina)
    conopida cu tofu la cuptor
    Marti
    orez cu legume
    salata de varza
    Miercuri
    salata de paste cu sos de conopida
    placinta cu dovleac si mere
    Joi
    supa rosie de conopida
      legume la cuptor (dovlecei, vinete, ciuperci, cartofi)
    Vineri
    supa rosie de conopida
    salata a la russe cu maioneza de post
    Sambata
    supa crema de dovleac
    pui la punga (pentru baiat)/cartofi la cuptor pentru noi
    rulou cu ciuperci

    Pentru Mihnea voi mai face cate o friptura, la cerere 🙂 La scoala ii dau sandvisuri trei zile, placinta o zi si in ultima bani sa isi cumpere ce vrea.

    Pentru dimineata voi pregati arpacas cu fructe si in rest, cereale cu fructe uscate si piure din banane, la greu. In week-end omleta pentru baiat si noi vom servi tofu sau pate de soia cu rosii.

    O saptamana frumoasa!

    Mihaela Damaceanu

  • Cizme de cauciuc

    Cautasem zilele trecute oferta de cizme de cauciuc de pe piata pentru ca de ceva timp imi doresc o pereche. Vine iarna si in zilele in care zapada se topeste mi se face mereu mila de incaltamintea mea din piele.  Atentie, postarea contine linkuri afiliate.

    De cand am deschis computerul, deja ma doare si capul de atata Black Friday. De cele mai multe ori, am o reactie din aceasta de refuz la a citi acelasi lucru pe peste tot. De Black Friday, nu trebuie sa citesti, trebuie sa actionezi, dar parca imi pare bine ca subiectul meu de astazi este altul 🙂 Oarecum.

    Ma intorc la cizmulitele din cauciuc si va arat ce am ales interesant:

    – Frumuselele acestea au un pret bun, pe care il puteti vedea aici. Magazinul modlet.ro ofera si un voucher de 50 lei la abonare, astfel incat ghetutele pot fi luate la un pret si mai bun.
    cizme-dama-modlet-bej-din-colectia-vera

    – Putin diferite, dar pe alta culoare – mai practica – sunt acestea. Pretul este acelasi cu cele bej, le puteti vedea mai bine aici.
    cizme-dama-modlet-bej-din-colectia-maribel

    – Daca tot am scotocit, am gasit si pantofii acestia si i-am inclus pentru ca imi plac. Amanunte vedeti aici.

    pantofi-casual-din-piele-naturala-modlet-aurii-din-colectia-padma
    – Tot cafea cu lapte sunt si acestea. Tot vreau eu sa fiu practica, dar ma atrage culoarea aceasta placuta. Puteti afla mai multe aici.
    cizme-aerox-nude~8417857

    – La otter.ro singurelele cizme de cauciuc de care s-ar putea lipi omul sunt acestea.
    dsc_4184_-_copy
    – Si cele mai convenabile cizme de cauciuc le-am gasit la kalapod. Accesati linkul sa vedeti preturile, mai ieftin de atat nu cred ca exista 🙂
    a17_black_stripes_(1)

    Cam atat! Week-end placut!

    Mihaela Damaceanu

  • La revista

    Multe povestioare si istorisiri am scris eu aici de-a lungul timpului, insa nu si pe aceasta.  A trecut atata timp, ca aproape uitasem acea perioada. Apoi am zis ca ar putea fi de folos unor oameni. Nu m-am hotarat deloc usor sa o scriu si nici nu m-am hotarat usor sa va spun si voua de ea, caci poate suna a lauda sau pot fi nu stiu cate alte interpretari. Nu este prima poveste aparuta in revista, insa azi pe drum m-am decis ca pe aceasta v-o arat, pana la urma voi sunteti cei care ma stiti si ma cititi de atata vreme.

    Si am zis sa cititi si aceasta poveste de viata, este parte dintr-o mica lupta si unora le poate fi de ajutor. O lupta incheiata, una pe care am rezolvat-o. Apoi au mai venit…asa e viata la fiecare. Pe unele le rezolvam, cu altele luptam mai mult, important este sa nu renuntam.

    Va spun despre ea, nu pot sa postez aici articolul, daca vreti sa il cititi, gasiti revista pe piata.

    la revista 1

    la revista 2

    Mihaela Damaceanu
  • Reiau meniul saptamanal

    De cateva saptamani bune imi tot propun sa reincep sa alcatuiesc meniul saptamanal, ca tare haotica bucatareala fac in ultimul timp. Si in sfarsit, iata-l! Avand in vedere ca mi-am pierdut obisnuinta, ma gandesc ca nu totul va merge ca la carte, dar voi persevera pana refac bunul obicei.

    Luni
    paste cu carne si sos de rosii
    salata de sfecla
    Marti
    piept de pui cu piure de cartofi
    salata de varza
    Miercuri
    pilaf cu legume si ciuperci
    placinta cu spanac
    Joi
    supa crema de dovleac
     pui cu legume in stil chinezesc
    Vineri
    salata de vinete
    varza calita cu mamaliguta
    Sambata
    supa crema de dovleac
    pui si cartofi la punga
    rulou cu ciuperci

    Dimineata fac cam trei zile sandvisuri cu sunca si salata pentru Mihnea si pentru noi, iar in celelalte ne descurcam cu un iaurt, cereale, lapte, branza. Lui Mihnea o zi pe saptamana ii dau bani sa-si cumpere ce vrea el si o alta zi ii pun placinta. In week-end omleta si ce mai avem prin casa.

    O saptamana frumoasa!

    Mihaela Damaceanu

  • Farmacia Tei este cea mai ieftina din Bucuresti?

    „Stii care este cea mai ieftina farmacie din Bucuresti?” a fost intrebarea unei colege, in urma cu vreo doi ani. Raspunsul meu a fost ca da. Cel putin la modul teoretic. Auzisem demult despre ea si chiar cumparasem ceva medicamente, in urma cu alti trei ani. In plus, trec in fiecare zi prin fata ei si nu o data am vazut coada dimineata inainte de deschidere. Dar aceste informatii erau prea vechi si neverificate personal.

    Intre timp, Farmacia Tei si-a mai deschis inca un sediu (de fapt, inca o locatie) si a mai cumparat o casa mare din apropiere, unde au deschis Farmacia Bebe Tei. Asadar sunt trei si eu trec zilnic pe langa ele, doar ca niciodata nu coborasem special din autobuzul meu, ca sa ma opresc pe la ei si sa verific informatia.

    Fac o paranteza pentru cine stie preturile si cauta informatii concrete, mentionand informatiile de ajutor:

    Adresa Farmacia Tei (cea mare si noua): B-dul Lacul Tei nr. 31-33, statie R.A.T.B. Circul Bucuresti.

    Programul Farmaciei Tei:
    Luni – Vineri: 8 – 21
    Sambata: 8 – 19
    Duminica: 8 – 17

    Un mic pont:
    Cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti dimineata, cu 15 minute inainte de deschiderea programului. Este si atunci putina coada, dar aceasta se imparte rapid la cele 15 case, astfel incat totul ar putea dura doar 15-20 minute. Altfel se asteapta intre 30 minute si o ora. 

    Revin sa va spun ca intr-o zi, ma suna sotul meu sa ma roage sa iau un medicament. Si brusc, asa, ma hotarasc sa merg la celebra farmacie. Spun celebra, caci aproape la doua-trei zile aud pe cate cineva in masina cerand si primind indicatii despre statia la care trebuie sa coboare pentru farmacie.

    Zis si facut! Cobor eu acolo unde bine stiam – langa noua locatie si ma tot gandesc ce medicamente sa mai cumpar. Ca doar nu o sa cobor degeaba, sa ajung mai tarziu acasa, sa stau la coada si sa iau doar Furazolidon. Ei, dar pana sa imi vina in minte alte medicamente necesare si lipsa in dotare, imi vine ideea ca si daca stau la coada doar pentru un singur medicament, tot am motivatie suficienta, caci fac cercetare pentru blog, dom’ le. Ca de, mi-s bloggerita si sunt datoare sa ma informez pentru cititorii mei 🙂
    Ca vezi Doamne, noroc ca m-a apucat pe mine scrisul, ca sa fiti voi informati. Fara mine, zau ca nu stiu ce va faceati 🙂

    In drum, mai intru pe la Floraria Tria’s – alt loc admirat din autobuz, desi preferata mea in materie de florarii ramane Iris. Nu am vazut buchete si aranjamente mai frumoase decat la ei, dar am luat de la Tria’s ceva floricele la oferta si mi-a placut si floraria lor.

    Cum arata Farmacia Tei

    Intru deci in Farmacia Tei si raman cu o gura cam cascata. De lume si de aspectul elegant al locului. Si de cat este de mare. Si de cele 15 case si panourile de peste tot, cu explicatii despre case. Casele 4-9 eliberau medicamente prescrise pe retete, casele 1-3 erau pentru cei fara reteta, case pentru diabet, case pentru plafar, pentru dermato-cosmetice si casa 15 pentru comenzi online. Sau cam asa ceva, ca nu sunt absolut sigura de exactitatea numerelor. Oricum, arata ca in alta tara. Sau ca un fel de mica fabricuta, daca ma refer la spatiul mare.

    farmacia Tei

    sursa

    Cu atatea case…si tot era coada! La  fiecare casa cate o minicodita. Rabdatoare, ca eram in misiune de cercetare :), ma proptesc si eu la un randulet si tot cugetam ce sa mai cumpar. In sfarsit imi amintesc – habar nu am de ce a durat atata – ca eu imi iau tot la 10 zile, cate o cutiuta de Borenar. Si mai si bomban mereu, ca ar trebui sa iau mai multe, ca sa nu mai tot timpul grija lui. Alte cele uzuale aveam in casa, asa ca ma hotarasc sa mai iau si niste Parasinus, ca asta nu strica la casa omului.

    Preturi la Farmacia Tei
     
    Imi vine randul si cer si eu magnifica lista cu trei medicamente. Furazolidon nu aveau, iar Paracetamolul era doar sub forma Penta. Aflu ca Penta este varianta cu cafeina, imi sun sotul sa imi spuna ce vrea in loc de Furazolidon si platesc. Habar nu aveam cat costa medicamentele celelalte la alte farmacii, eu stiam pe de rost doar pretul Borenarului, ca pe asta il cumpar constant. A costat fix la fel ca la Catena, unde am reducere de 10%, datorita cardului de fidelitate. Aici, pretul fara nicio fidelitate a fost cat acolo cel redus. Am plecat oleaca dezamagita si mi-am propus sa mai merg. Pentru documentare, bineinteles 🙂

    Mi-am amintit ca am auzit doua persoane, ca de fapt mai ieftine ar fi medicamentele vandute in primul sediu, acela micut, situat pe coltul ultimului bloc de pe partea dreapta, venind pe B-dul Lacul Tei, dinspre Barbu Vacarescu. Total ilogic, cum sa aiba preturi diferite din moment ce este aceeasi farmacie? Nu prea imi vine sa cred si imi propun sa verific, totusi.

    Nu am apucat. Intre timp m-am intalnit cu o alta colega de-a mea, care mergea pe alt drum decat cel obisnuit la plecarea de la serviciu. Unde credeti ca se ducea ea? La Farmacia Tei, sigur ca da! Ii povestesc eu ca mie nu mi s-au parut chiar mai ieftine, dar ca am luat OTC-uri banale. Ea imi comunica aceeasi impresie, de la un singur drum pe care il mai facuse intr-acolo. „Dar acum merg sa iau medicamentele parintilor mei. Am retetele si sunt multe” Ramane convenit sa ma informeze si pe mine. Cand o sun, imi spune ca da, de aceasta data a facut o economie serioasa. Toate medicamentele prescrise au costat 180 lei fata de 300 lei, cat platise in lunile precedente la farmaciiile situate langa casa.

    Ei, asta este o reducere buna. Suma de 180 lei reprezinta 60% din valoarea de 300 lei, platita in alte parti. Pentru o reducere de 40% aplicata la o suma mai maricica, merita sa stai o ora la coada. Eu am stat mai putin, dar ea atat a asteptat la una din casele pentru retete. Toata lumea care astepta la aceste case, cumpara multe medicamente si era vineri – poate ca si acest lucru a influentat.

    Vinerea trecuta am reusit sa mai merg inca o data. Am fost impreuna cu doi colegi si am pastrat toate trei bonurile pentru a scrie aici si preturi concrete la Farmacia Tei:

    Aspirina Biofarm 10 comprimate – 0,75 lei

    Fasa tifon 10m x 8 cm – 1,50 lei x 10 bucati

    Fluocinolon N – 8,51 lei, la care mi s-a aplicat o reducere de 40,07%, adica 3,41 lei (nu stiu de ce, probabil au medicamente pe care le reduc alternativ )

    Parasinus 20 comprimate – 7 lei

    Borenar 20 mg, 20 comprimate 22,67 lei, la care mi s-a aplicat o reducere de 10,03%, adica 2,27 lei

    Bilichol cutie cu 24 capsule – 9,5 lei

    Total: 53,25 lei

    Colegii mei au cumparat:

    Coriolus MRL 500 mg x 90 tablete – 96 lei

    Sedivitax x 30 capsule 26,00 lei

    Argint coloidal forte x 500 ml – 29,50 lei

    Argila Algo 1 kg – 29 lei

    Eurovita vitamina C 500 x 42 cp – 19,50 lei

    Lollipops Akadika propolis 16,5 buc. 1,10 lei

    Nu stiu pe de rost ce preturi au toate aceste produse la alte farmacii, dar am inteles spre exemplu, ca acel Coriolus MRL 500 mg x 90 tablete ar costa cam 160 lei in alte parti.

    Se poate face o comparatie de preturi folosind site-ul preturi.ro. Dar acolo nu au si preturile celor mai importante lanturi farmaceutice, cel putin eu nu le-am gasit.

    Deocamdata, acestea imi sunt informatiile. M-am gandit sa vi le scriu pe acestea, cand mai merg pe la ei mai completez cu informatii. Si sper sa ajung si la cea micuta, adica prima pe care au avut-o. Cea de pe colt, despre care am scris mai sus.

    Deci, sunt foarte curioasa daca si voi cunoasteti celebra Farmacia Tei? Ati cumparat medicamente de la ei si vi s-au parut mai ieftine decat in celelalte farmacii bucurestene?

    Mihaela Damaceanu

    P.S. Week-end placut!


    Daca v-a placut acest articol, daca il considerati util, daca vreti sa il pastrati undeva sau sa il citeasca si altii, va rog sa il distribuiti. Acest lucru ajuta blogul sa creasca, iar mie imi trimiteti un semnal ca nu muncesc chiar degeaba aici 🙂 

    Si daca va mai si abonati la blog, ma ajutati sa scriu mai des si mai bine. In felul acesta pastram legatura si aprindeti o scanteioara care pastreaza un vis!

    VA MULTUMESC!

  • Casa din garaje II

    casa din garaje
    Va spuneam in Casa din garaje, ca ideea acestei teme mi-a venit dupa ce am citit ce a facut o tanara din Marea Britanie. Stephanie Bertenshaw are 24 de ani si locuieste impreuna cu prietenul ei si cu cainele, intr-o casa cocheta pe care a amenajat-o cu doar 15.000 lire.

    Parintii ei aveau in curtea proprie cinci garaje aliniate, iar tanara designer s-a gandit sa le foloseasca pentru a-si face o casuta. Dupa doi ani de munca si mult studiu privind amenajarea, cu ajutorul parintilor a reusit sa obtina un interior plin de farmec. Potrivit Dailymail.co.uk – sursa articolului si a fotografiilor, casa este acum evaluata la 150.000 lire sterline. Mie mi-a placut mult ceea ce a reusit sa creeze in interior..  si cum spuneam, ideea o admirasem mai demult la noi.

    casa din garaje

    casa din garaje

    casa din garaje

     

    casa din garaje
    casa din garaje
    casa din garaje
    casa din garaje

    casa din garaje

       Stephanie Bertenshaw lucreaza de acasa si isi vinde creatiile de design prin intermediul unui magazin pe Etsy si prin site-ul propriu, feltmountainstudio.com. Locuind, desigur, in simpatica ei casa din garaje.
    Mihaela Damaceanu
  • Fara cuvinte si titlu

    Cat se poate de corect, de adevarat si de cutremurator de trist. Un citat din ce a povestit Alex Teodorescu:

    „Vineri in Colectiv o mica bucata de oameni a venit acolo ca sa mai consume arta, Da, ASTA ESTE ADEVARATUL NIVEL AL ARTEI IN ROMANIA. E plin de artisti care canta in toate halelele cu o singura usa de acces, e plin de artisti refuzati de radio si tv si care se mai pot intretine doar din concerte live, e plin de artistii care la concert mai aprind si 4 artificii, numai-numai de s-o mai indrepta si publicul spre actul artistic live, autentic. Credeti ca muzicienii care chiar au ceva de aratat nu ar vrea sa profeseze in teatre, sau in localuri amenajate cum trebuie? Credeti ca muzicienilor si ascultatorilor lor le place sa iasa la o bere  numai in subsoluri si in hale parasite? Asta este nivelul concertelor live in Romania. Acesta este nivelul culturii tarii noastre. Sub pamant si in ruine se desfasoara actele artistice. Si prosti suntem noi astia care inca mai vrem sa consumam asa ceva si nu ne multumim cu manele, fufe si caterinca…

    De ce nu am avut instalatie anti-incendiu? Pentru ca majoritatea localurilor de la noi nu au asa ceva. De ce? Pentru ca lumea fumeaza si fumul de tigara declanseaza instalatia… De ce toti patronii par ca fenteaza controalele? Pentru ca abia iesi pe zero daca iti platesti toate impozitele si toate dividentele… SI stim bine ca cu totii suntem de vina… Cu totii acceptam localurile fara instalatie de incediu, ba chiar sunt ultimele noastre griji chestiile de genul… Acceptam asta zilnic cu totii, nu doar „boschetarii” care merg in cluburi, nu doar tinerii, nu doar batranii, nu doar adultii. Cu totii suntem ignoranti, cu totii trecem cu vederea… Inclusiv eu, inclusiv tu…

    De ce au murit oamenii astia?
    De la un artificiu de tort….
    Azi noapte unii si-au pierdut viata, altii pielea de pe fata. Eu mi-am pierdut doar geaca. De ce?
    Pentru ca sunt un om bun…?
    Pentru ca sunt un om rau…?
    Dumnezeu sa va tina tari pe voi toti cei care ati trecut sau inca treceti prin tragedia asta!
    Condoleante familiilor celor decedati… Probabil ca Dumnezeu stie mai bine…”
    Eu nu am cuvinte si ele nu ar putea spune nimic fata de cele de mai sus
     si fata de tot ce am vazut si auzit ieri. Doar condoleante mai pot spune si eu.

    Este doliu national.