Mihaela Damaceanu
 |
| sursa |
Marti am uitat sa imi iau drojdia pe la ora trei dupa-amiaza, asa cum obisnuiesc, si m-am vitaminizat cu ea pe la ora cinci. Ajung acasa fresh si nu am teme de verificat – Mihnea are atelier de sase ore martea si nici mancare de facut – gatisem de mama focului duminica.
Calc ceva si apoi imi iau o revista de citit, ca rar prind asa timp in cursul saptamanii. Relaxata pe canapeaua din living, gasesc in Click pentru femei „alimente care aduc fericirea”. Cum sa nu citesti asa ceva? Ba mai mult, citesc cu voce tare, si pentru domnul meu ce se dadea pe Facebook. Domnisorul lasa si el telefonul si asculta. Urmeaza un tir de intrebari: ” Ce este ala triptofan?” „Dar ce este serotonina?” Ce este si ce este….
Ma gandesc la chimia mea, ii explic cat mai usor ce sunt acestea si trec mai departe sa citesc despre struguri, ca vad acolo ceva cu acnee si ma gandesc sa le aplic la Mihnea.
– Avem struguri?
– Nu avem.
Urmeaza un alt articol interesant despre retete de apa de gura din ingrediente naturale, la care Mihnea zice:
– Ti-aduci aminte ca in Stefan cel Mare, sotia Comisului Manole folosea cuisoare ca sa nu ii miroasa gura?
– Nu, ca eu nu am vazut filmul acesta de o suta de ori.
Si continui sa citesc toate retetele, cu mult interes.
Apoi Mihai se retrage si Mihnea dispare si el, in timp ce eu ma omoram sa citesc cu voce tare despre Martin Luther si Papa Ioan Paul al II-lea. Fsss, fsss, fsss, se aude din bucatarie. Citesc in continuare despre cei doi lideri. Si iar aud fasait. Ce o face copilul acesta, ca doar nu citesc degeaba cu voce tare aici. „Mihnea, ce faci?” „Bine.” Ma enerveaza rau raspunsul acesta. Cand intrebi copilul ce face, in urma unui zgomot neidentificat, te astepti sa iti raspunda chiar ce face, nu ca se simte bine. Continui sa citesc, crezand ca isi pune cereale din punga. Dar zgomotul nu se opreste, cat sa tot foiasca punga cu cereale? Ma ridic si merg sa vad ce tot fosneste. Cred ca v-ati dat seama, deja. Avea in jurul lu, toate pungutele de condimente si mirodenii existente in casa. Sunt in pungute de hartie, de aceea fosneau. Intr-o cana, deja storsese suc de portocale. Cand am ajuns eu, razuia coaja altei portocale.
– Ce faci, copile?
– Apa de gura.
– Pai…mie imi trebuiau cuisoarele. Si nu ai auzit ca iti trebuie alcool? Ce ai mai pus acolo?
Si imi insira condimentele: cuisoare, scortisoara, cardamom. Ce sa fac, merg in camara si aduc putina tuica, ca alcool etilic nu aveam in casa. Pun amestecul intr-o sticluta si il las in camara la macerat. Mie imi trebuiau cuisoarele la altceva. Nu cred ca va iesi ceva, sucul de portocale nu rezista mult timp. Daca nu punea suc, poate s-ar fi putut pastra. Mi-a consumat toate cuisoarele.
O saptamana frumoasa, dragele mele!
Mihaela Damaceanu
Aceasta postare participa la Miercurea fara cuvinte.
Va povesteam in timpul de gatit despre cea mai aventuroasa prajitura pe care am facut-o vreodata.
Ca sa fie tacamul complet, va scriu astazi si reteta, mai ales ca m-ati si intrebat )
Sursa este Libertatea pentru femei nr 26/2015 si o puteti vedea si accesand linkul urmator: Libertateapentrufemei.ro
Portii: 4
Preparare: 10 minute
Coacere: 25 minute
Timpul meu adevarat, il stiti, da? Nu dureaza mult, este adevarat, pentru ca nu are un blat propriu-zis. Este mai mult ca o umplutura de branza de la pasca sau placinta cu branza dulce si stafide. Adica un fel de jumatate de prajitura, de aceea ar dura prepararea, doar 10 minute. Asta daca stii reteta pe de rost si esti si Speedy Gonzales 🙂 Mie si lui Mihnea ne-a placut, nu am reusit inca, sa o prepar din nou.
Ingrediente:
– 500 g branza de vaci
– 100 g stafide aurii
– 3 linguri smantana
– 100 g zahar
– 1 lingura gris
– 3 oua
– 20 g unt
Mod de preparare
– se pun stafidele la inmuiat in apa calduta
– se amesteca intr-un bol branza, cu zaharul, smantana si grisul, pana la un aspect omogen;
– se adauga cele trei galbenusuri si se amesteca in continuare, pana cand sunt incorporate uniform
– se bat albusurile spuma si se adauga peste amestecul cu branza, incorporand spuma prin miscari usoare cu lingura de lemn. Se scurg stafidele bine si se pun si ele in amestec.
– se unge un vas cu unt si se coace compozitia timp de 25 de minute, cu sau fara cronometru 🙂
POFTA BUNA!
Mihaela Damaceanu
Zic unii ca as fi intinerit! Nu stiu daca o fi chiar asa, este o impresie, dar nu imi displace, bineinteles! Insa chiar am facut cate una – alta pentru imbunatatirea aspectului. Nu va tin in suspans, va dezvalui secretele: tunsoare scurta, schimbarea culorii parului, drojdia de bere si crema despre care vreau sa va spun astazi. A, si folosirea tuturor hainelor mai tineresti pe care le aveam in garderoba, dar carora nu le gaseam perechea cu care sa le combin. O dupa-amiaza de aranjat dulapul, concentrare, probari si testari, a rezolvat problema. Plus ca am mai primit de la Anca multe hainute frumoase si moderne, deci m-am scos 🙂 Despre drojdie e musai sa scriu un articol detaliat, azi detaliez subiectul crema de fata.
V-am mai scris eu pe blogul magazinului si chiar si aici, despre prietena mea Adriana, care face sapunuri naturale si creme. Va spuneam ca i se potriveste ca o manusa, este foarte indemanatica si dibace! Avand in vedere ca a avut succes cu produsele ei, paleta s-a largit mult in cei aproape trei ani de cand mestereste cu drag, cosmetice pentru doamne.
Am luat la inceput sapunuri si am scris despre ele, astazi va povestesc despre o crema de ochi de care am fost mai incantata decat de orice alta crema folosita. Ce vreau sa va spun insa, este faptul ca eu nu am un arsenal de cosmetice atat de bogat, incat sa folosesc permanent crema contur de ochi. Avand in vedere ca ea este, practic, o crema antirid, am considerat ca este foarte buna pentru toata fata.
Si nu am gresit cu nimic, mi-a facut foarte bine, efectele de curatare, luminozitate si intinerire fiind remarcabile, asa cum v-am spus la inceputul postarii. Este doar putin grasa, de aceea Adriana mi-a recomandat sa o folosesc indeosebi noaptea. Dar aplicata in cantitate mica, face foarte bine pielii si ziua, mai ales sub crema CC de la Farmec, despre care v-am povestit ca care are un usor efect de uscare a pielii. M-am laudat destul pentru o singura zi, de fapt, nici nu mai am ce adauga in afara de faptul ca si sotul meu este la fel de incantat de ea si am folosit pana acum trei borcanele.
Ingredientele folosite de Adriana in compozitia acestei creme sunt:
– ulei de argan, ulei de borago, gel aloe vera, apa de albastrele, ceara de albine, emulsifiant vegetal, conservant vegetal, vitamina E, coenzima Q 10, cafeina.
Termenul de valabilitate este de trei luni si intotdeauna trece pe eticheta data fabricatiei. Se pastreaza bine la temperatura camerei, iar pretul este de 28 lei pentru un borcanel de 30 ml. Mie mi-a ajuns cam 5 saptamani de folosire dimineata si seara, atat eu cat si sotul meu.
Pentru informatii si comenzi, pe Adriana o gasiti la adrianamilescu69@yahoo.com sau la nr. de telefon 0746.168.335.
Mihaela Damaceanu
Astazi sunt de-a-ndoaselea. Se vede si din cuvantul acesta, de a carui existenta uitasem…Dar credeti-ma ca nu am unul mai bun, sa pot ilustra starea de suflet. Starea din suflet.
De pe la pranz incoace, ma tot sucesc. Fac treaba, cica. Dar nu mi-a iesit nicio treaba, cu exceptia unei ciorbe radautene. In rest, pe unde am fost, m-am tot impiedicat. De o ora zic sa trec la somn, ca imi revin sigur, dar nu ma lasa starea. Nu fug cuvintele din cap si trebuie sa le dau drumul. Scriu aceste randuri luni seara, sigur voi fi mai bine maine, cand le veti citi voi, dar eu tot scriu…
Nu-mi place toamna, nu-mi place ca a trecut vara – asa cumplit de calduroasa cum a fost ea -, nu-mi place ca a plecat Anca, nu-mi place ca maine reincep serviciul si mai ales nu-mi place ca voi vedea un birou gol in fata mea- Catalina a plecat de la noi…
Nu-mi place deloc, mai precis imi vine a plange cand ma gandesc la parintii mei. Am plecat de acasa, trista cum nu am plecat niciodata. Imbatranesc asa de brusc si de puternic, se simt coplesiti de ani si boli si chiar daca nu spun niciodata, sunt sigura ca se simt singuri. Foarte singuri si nu stiu ce pot face.
Si imi vine sa nu ma mai opresc din vaiet si din plans.
De dimineata am fost la deschiderea anului scolar. Emotii, de mai bine nu mai scriu si despre ele. Am venit dezamagita. De parca asta imi mai trebuia. Sper ca la capitolul carte si capacitatea de a transmite dragostea pentru arta plastica, lucrurile sa stea mult mai bine decat la organizarea inceperii unui an scolar. Pentru ei un an ca toti anii, pentru noi un an foarte important! SPER!!!
Sunt nascuta toamna, ar trebui sa iubesc anotimpul acesta cu pleiada lui de culori si daruri. Cu aroma lui amaruie de crizanteme, cu un cer uneori mai frumos ca vara, cu frunze rosii-aramii, plutitoare, cu dovlecii ce plesnesc de culoare. Ar trebui, zic…
Si cand colo…doar stropi de nostalgie si tristete vad in fata ochilor.
Am scris, da. Randuri pentru mine, randuri triste de toamna. Promit ca maine voi vedea mai bine, voi deschide ochii mai mari si voi multumi pentru cele bune pe care le primesc in fiecare zi. Sunt o Balanta si am experienta pendularii.
Nu-s randuri pe care ar trebui sa le scriu la revenirea pe blog, sunt randuri pentru mine, sunt doar ganduri de eliberare. Sunt asa cum este uneori dispozitia omului.
Va multumesc ca le-ati citit si va multumesc pentru toate randurile pe care le cititi aici. Si va multumesc pentru toate comentariile, pentru toate incurajarile si pentru minunatele ganduri pe care mi le-ati scris la ultima postare, la care, din pacate, nu am putut raspunde azi. Ca va ziceam ca m-am impiedicat in toate. Sorry!
Va urez sa nu aveti asemenea stari de toamna si doresc tuturor copilasilor un an frumos si bun!
Mihaela Damaceanu
Am fost putin plecata si astazi plec din nou, asa se explica ca am lipsit si voi mai lipsi un pic…
 |
| sursa |
Dar va spuneam in ce ma enerveaza la retetele din reviste, ca am o continuare amuzanta la acea postare si pentru ca am scris-o, zic sa intrerup pauza dintre postari. Tot in postarea respectiva, va informam ca am reusit sa termin o ciorba mare intr-o ora. Pasul doi a fost sa fac doua feluri deodata, caci pe mine, de obicei, ma apuca gatitul mai multor feluri de mancare, cand ma pornesc.
Si la mai multe feluri, nu stiu daca mai imi iese timpul din reviste.
Ceea ce veti citi mai jos, daca aveti rabdare, este un amuzament din categoria rasu-plansu. Pentru informatii serioase si utile despre cum puteti petrece mai putin timp in bucatarie, cititi ce a scris Adelina.
Asadar, trec la revista Libertatea pentru femei, care obisnuieste sa defalce timpul necesar in timp de preparare si de fierbere/coacere si aleg o reteta cu timp de preparare 15 minute si una cu 10 minute.
Tiiii, ce tare as fi, daca in 25 de minute as avea gata un fel doi plus o prajitura.
Dar sa nu va asteptati la cine stie ce, prajitura in 10 minute, trebuie sa fie ceva simplu, nu?
Fixez cronometrul si…PORNESC CU MARE ELAN!
Vine Mihai! ” Ce faci, mami?” „Gatesc cu cronometrul, te rog nu mai vorbi cu mine, pierd timp! Ramane interzis in mijlocul drumului, se uita la mine luuuung si murmura ceva ce n-am avut timp a intelege.
„Te rog, lasa-ma, am treaba si nu pot vorbi”. Se da inapoi amuzat, in timp ce inteleg un „Dooooamne, ai luat-o razna, femeie” Razna-nerazna, imi vad de treaba mea, cronometrul MERGE.
Mai citesc reteta din loc in loc, mai pun la socoteala si timpul de adunare a ingredientelor si cel de montare a mixerului si moscaiala mea si e clar ca voi depasi timpul. Cu motoras la picioare, maini si creier, cuget ca situatia este amuzanta, dar interesanta. Ar trebui sa scriu pe blog despre tarasenia aceasta, ma sageata o idee, in timp ce paletele mixerului se invart la turatie maxima. Pai, da, dar postare fara poze? Ceea ce inseamna ca ar trebui sa fac si poze, dar cine mai are timp in 10 minute de prajitureala sa faca si poze?
Si da, am uitat sa va scriu ca timpul deja expirase, alarma telefonului suna, dar nu il inchideam, ci dadeam amanare, ca sa nu cumva sa slabesc ritmul, din considerente de lipsa de stres.
Finally, prajitura este in cuptor. Urmeaza coacere, timp de 25 de minute.
Timpul final, o sa intrebati? 20 de minute, deci dublul celui din revista.
Trag concluzia ca daca eliminam cele cateva minute ale recitirii retetei, ale adunarii la un loc a ingredientelor si instalarii mixerului, m-as fi apropiat.
Merg pe balcon la o tigara, ca vorba aceea, ma stresasem destul. Vine repede si sotul meu, caci am uitat sa va spun ca aveam o tinuta foarte adecvata gatirii pe timp de vara: pantaloni scurti si un maiou lipit pe corp cu decolteu in V. „Daca nu te imbraci si maine la fel, eu plec de acasa” zice razand. Acuma imi pica mie fisa ce tot cauta a se invarti prin bucataria mea, in timpul foarte pretios al Prepararii. Zambesc si tac.
Fir-ar ea de tigara, am treaba iar, ca urmeaza a doua reteta. Timp de pregatire 15 minute, fierbere 60. Cica! Asa zice revista. Fixasem cronometrul pentru cele 25 cat se cocea prajitura, am uitat sa va spun.
Merg la frigider si cu toate ca avusesem grija sa cumpar tot ce trebuia, baietii avusesera grija sa consume din ele. Rapid pun mana pe telefon, il sun pe Mihnea, care era jos la joaca si il rog sa mearga de urgenta la Mega sa cumpere ce lipsea. Pentru urgentare, ii spun ca voi cobori cu liftul la parter sa iau eu produsele, ca ma misc mai repede. Cand ma suna sa spuna ca va ajunge in doua minute la lift, dau fuga spre usa. Imi trece prin minte ca tinuta mea nu se potriveste deloc iesirii in afara casei. Dar zic ca nu s-o nimeri sa ma intalnesc cu cineva, taman acu’ cand cronometrul meu contorizeaza secunde. Si ies. Ca o floare de primavara! La usa liftului, adica exact in fata usii mele, era vecinul din fata. Daca tot am deschis usa, omul a apucat sa ma vada, asa ca era total aiurea sa-i inchid usa in nas. Fie ce-o fi, trebuie sa cobor, poate s-o abtine sa creada ca am innebunit.
Jos in fata liftului, ma astepta Mihnea. Dar nu era singur, ce credeti? Era cu o doamna pe care nu o mai vazusem. Mi-am zis ca un musafir din bloc nu s-o gandi ce cauta femeia aceasta asa de imbracata asa de sexy, sa se plimbe cu liftul. Vine surpriza din gura lui Mihnea, cum ca a rupt strugurii. Ce struguri, nu pricep nimic, eu ii dadusem legume de cumparat. Este drept ca lui i-au placut mereu strugurii, dupa cum se vede din pictura postata la inceput si din fotografia de mai jos, dar nu vedeam legatura.
Ma lamureste doamna, spunandu-mi ca Mihnea si altii, au rupt strugurii din vita de vie pe care o pusese in fata blocului si pe care o ingrijise cu efort, pana acum. Ma ia groaza, socul, nervii. Ma calmez, vorbesc frumos, il iau pe Mihnea in casa, drept pedeapsa. Incepe sa tacane ceva. A, da, era cronometrul. Telefonul bazaia de zor, trebuia sa scot prajitura din cuptor. Ce prajitura, ce sa mai fac acuma, trebuia sa o impac pe doamna si sa tot cer scuze. Uf, copii, prajituri, timp, termene, cearta pentru baiat, scuze si explicatii pentru doamna… Si vecini! Tot urcau vecini! Atatea priviri nedumerite, nu am mai avut parte de mult sa primesc. Zau asa, ce mi-a trebuit, am gasit!
Intr-un tarziu, linistesc situatia doamnei si urc spre cuptorul aragazului, cu mari pareri de rau despre strugurii si munca femeii. Urc cu Mihnea pedepsitul, dar cand sa inchidem usa, mai apar doi vecini, grabindu-se sa prinda liftul. Ma gandesc ca domnului nu i-o fi displacut peisajul, dar doamnaaaa? Ce o fi zis, doamna?
In casa mirosea a ars. Cum s-ar fi putut altfel? Din fericire, se arsese foarte putin, nu m-a deranjat aspectul.
Ma suparasem pe baiat, nu prea mai imi ardea de cronometre si retete, dar perseverez, caci asa imi trece mai usor supararea. Nu am ratat ocazia unei alte morale, in timp ce mainile si picioarele isi reluasera ritmul similar mixerului folosit inainte. Tocam la ceapa si ii povesteam sotului meu minunea ce o facuse baiatul, care-si mai primeste inca o doza de vorbe, explicatii si morala.
Fac si reteta a doua, depasind doar cu vreo 10 minute timpul de preparare. Deci, am avansat, si daca mai tin cont si de circumstante, stau chiar bine.
Prajitura se racise, sotul meu a spus ca este buna, dar nu este nevoie sa mai fac. Lui Mihnea si mie ne-a placut. Concluzia este ca o mai fac, am nevoie si de poze ca sa o pun pe blog, ca rar ati mai citit despre o prajitura cu asa poveste atasata.
Felul al doilea, o mancare bulgareasca, a fost superbuna. Cerinte de repetare unanime in familie.
Timp total? Habar nu am, ca nu mai pot de atata gatit, cronometrat, struguri, tinute de vara si acuma SCRIS.
Nu mai spun de spalatul vaselor si alti timpi necontorizati.
Mihaela Damaceanu
Va multumesc pentru ca imi sunteti alaturi!
Dacă vă place ce citiţi aici, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
Iar daca v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteti arata prietenilor si imi transmiteti mesajul de a continua sa muncesc pe-aici ;-). Cu multumiri!
Am primit cu ceva timp in urma, aceasta leapsa de la Zina si ma bucur ca in sfarsit am inceput sa scriu. Scuze de intarziere, Zina, am avut o vara plina 🙂 Imi plac intrebarile ei, mi-au generat o mica introspectie.
1. De ce ai blog?
Acum cativa ani buni, cam prin 2008, am descoperit lumea blogurilor. Citeam multe si am inceput sa cred ca as putea sa incerc si eu, ca parca imi parea rau de multimea de ganduri pierdute in neant. Insa nu sunt genul care actionez rapid, de multe ori deliberez mai mult decat este cazul. Sotul meu a facut acest blog, ca sa arate omenirii desenele lui Mihnea. Pe de alta parte, cred ca a vrut si sa imi dea un impuls. Exact asa s-a intamplat, ca am inceput sa scriu despre Mihnea si alte experiente din vremea profesoratului. Ulterior, subiectele s-au diversificat, acum denumirea blogului nu prea mai corespunde cu tematica lui.
2. De ce ai (nu ai) cont pe Facebook?
Contul pe Facebook este anterior blogului, l-am facut cand plecasem la Botosani, din dorinta de a comunica mai usor si mai mult cu prietenii si colegii ramasi in Bucuresti. Apoi a intrat in cotidian, chiar daca am revenit in Bucuresti.
3. De ce scrii (nu scrii) cu diacritice?
Aici am o mica problema. Initial am scris fara diacritice, din comoditate. Ulterior am facut efortul de a depasi comoditatea, din respect pentru limba romana. Si am reusit. Am fost bucuroasa ca am scris multa vreme cu diacritice, inclusiv in fiecare comentariu scris pe blogurile prietene. Acum cateva luni am facut niste schimbari pe la PC-ul de acasa, si dintr-o data, fara rost, au disparut diacriticele. M-am enervat rau, dar nu am remediat problema. INCA!
4. De ce iti place (nu-ti place) blogul meu?
Imi plac blogurile tale, pentru pasiunea cu care le scrii. Pentru caracterul lor informativ si educativ. Pentru minutiozitatea si seriozitatea muncii pe care o faci, pentru sinceritatea cu care exprimi atitudinea fata de viata, lume si oameni, cu bunele si relele lor. Respect foarte mult opinia ta corecta si prin bloguri iti simt pasiunea pentru munca de profesor. Le vad ca o continuare a acestei munci si admir capacitatea de a continua si prin bloguri munca de educatie.
5. Iti plac pisicile?
Da, mai ales cele mici, pisicutii si pisicutele 🙂
6. Iti plac cainii?
Tot da, insa nu am acasa. Stau la bloc, suntem intr-o perioada a vietii destul de solicitanta si nu simt ca as mai putea duce si responsabilitatea cresterii unui catelus. Cand se vor schimba conditiile si cand voi avea o casa la curte, voi lua un catel si o pisica.
7. Ce parere ai despre blanosii (caini, pisici) tomberonezi?
Cu riscul de a supara pe cineva, nu prea buna. Cred ca „blanosii” nu ar trebui sa fie pe strazi si cred ca nimeni nu ar trebui sa ii lase acolo.
8. Ti-ai dori sa te reincarnezi in caine sau pisica? Daca da, de ce?
Nu. Daca ar fi sa imi doresc sa ma reincarnez in altceva decat in om, atunci as alege o floare sau un papagal 🙂
9. Iti plac copiii?
Apoi…sigur ca da! Sunt puri, curati, inocenti, curiosi, frumosi. Si cel mai tare ma sensibilizeaza copiii care invata, am ramas „deformata” de profesorat 🙂 Destepti sunt toti, dar nu toti muncesc la fel de mult 🙂
10. Ce-ti place mai mult, sa dormi sau sa mananci?
Haha! Mancarea este primul raspuns impulsiv. Dar ratiunea striga ca raspunsul corect trebuie sa fie: amandoua. Adica dormitul nu poate sa iti prea placa, caci nu mai stii de tine cand dormi. Doar daca visezi si iti si amintesti ce ai visat, ar putea fi singurul lucru care ti-ar putea placea. Istetul meu m-a intrebat cu cateva zile in urma: „Mami, nu iti pare ca atunci cand dormi, este ca si cand ai muri putin?” Cam macabru, stiu, dar nu am putut sa nu fiu de acord cu afirmatia lui. Deci, nu are ce sa ne placa la dormit, decat senzatia aceea foarte placuta pe care o ai cand te asezi seara in pat, obosit foc, dar multumit de ziua ce s-a dus. Daca nu este si partea cu multumirea, atunci nu prea este aceeasi stare.
Iar pentru organism somnul este mana curata, deci ne place si SOMNUL.
11. Ce-ti doresti cel mai mult sa ai si nu poti avea?
Ei, grea intrebarea aceasta. Pe cuvant daca m-am gandit. Si mi-e cam greu sa va explic. Pe de o parte, am un fel de indiferenta la lucrurile care nu-mi sunt accesibile. Ca vulpea care considera strugurii acri, stiti voi. Pe cealalta parte, mereu am incercat sa ma educ ca atunci cand iti doresti ceva cu intensitate, acel ceva se poate obtine. V-am ametit in concluzie, asa simt si eu, este cam contradictoriu. Probabil, ca daca ma gandesc mult si bine, gasesc ceva concret de raspuns. Dar nu vad rostul de a ma gandi mult si bine, ca eu trebuie sa public postarea astazi 🙂
Sa aveti o saptamana buna!
Mihaela Damaceanu
