Ianuarie a fost luna organizării. Sau luna alimentaţiei, cu meniurile ei săptămânale şi preocuparea mai mare pentru gătit? Cam ambele.
Am pornit-o cu planurile pentru acest an, cu acţiunile concrete şi termenele de pus în practică. Am încercat un pic mai mult să ne gândim la ce vrem, ce trebuie şi ce putem.
Un pic obositoare pentru toţi trei, de când a început şcoala şi am încercat să întocmim şi să respectăm un program mai ordonat. Nu, nu suntem atât de stricţi, cum am scris în Planificarea zilei, dar am izbutit să ne formăm o oarecare rutină, centrată bineînţeles, pe Mihnea.
Programul băiatului, printat şi afişat în camera lui, nu a fost gata la 31 ianuarie cum ne-am propus, ci cu câteva zile mai încolo.
Am avut o mică întârziere, datorată studiului interminabil al cursurilor de desen, pe care le doream a fi gratuite. Am căutat, şi până la urmă am găsit câteva. Voi scrie despre ele în zilele următoare.
Având în vedere că în ultima perioadă am primit tot felul de idei şi de sfaturi bune, postând aici intenţiile, impresiile şi realizările noastre, am zis să vă arăt şi ce a ieşit cu programul lui Mihnea, ca să mai obţin ceva sfaturi. Cu mici excepţii, acesta se derulează zilnic, aşa cum este planificat. Ştiu că perioada de observaţie este un pic cam scurtă şi că dificultatea cea mai mare, apare nu la întocmirea, ci la respectarea unui program. De obicei, noi suntem cei care îi spunem ce are de făcut. Bătălia se va duce cu el, pentru a-l determina să îl respecte singur. Am speranţa, că prin afişarea programului, vom izbuti să îl obişnuim cu acesta, fără să îi mai spunem noi ce trebuie să facă. Realizarea de până acum, este aceea că s-a obişnuit cu ideea de a lucra în plus. Anul trecut a fost o luptă continuă, fără rezultate, în acest sens. Acum nu mai protestează, am izbutit să includem lucrul suplimentar în programul zilnic. Poate vă întrebaţi de ce este nevoie de el? Pentru că, din efectuarea temelor, observăm ce nu a fost înţeles foarte bine şi venim cu exerciţii în plus, pentru a fixa aceste noţiuni şi pentru că este nevoie de puţină muncă suplimentară, ca să existe rezultate rezonabile la concursuri. Despre necesitatea studiului limbii engleze, nu mai este nevoie să detaliez.
Aşadar, alături de orarul de la şcoală, stă frumos, următorul program:
7,00-7,45 pregătirea pentru mersul la şcoală
8,00-11,20 şcoala(programul de iarnă)
12,00 masa de prânz
12,30-14,00 somn
14,00-16,00 teme
16,00-17,00 activităţi suplimentare la matematică şi română
17,30-19,00 cursul de karate luni, miercuri şi vineri
marţi şi joi joacă(la calculator)
19,30 cina
20,00-20,30 engleză
20,30-21,00 lectura de seară împreună
Sâmbătă şi duminică are câte trei ore pentru teme şi activităţi suplimentare, iar sâmbăta are şi cursul de desen, de la 10 la 12. Restul este pentru joacă şi orice doreşte el să facă.
Voi ce părere aveţi? Este prea încărcat, sau nu?
Mihaela Dămăceanu
MARŢI
ciorbă de perişoare
MIERCURI
pilaf sârbesc
salată verde cu ceapă şi castraveţi
JOI
supă de fasole verde
piept de pui la grătar,
salată verde cu ridichi şi ceapă
supă de fasole verde
tartine cu pastă de fasole şi pastă de ardei
salată de crudităţi
SÂMBĂTĂ
dimineaţă
omletă cu caşcaval ras
prânz
cotlet de porc la grătar
cartofi ţărăneşti şi salată de varză
O săptămână frumoasă, tuturor!
Mihaela Dămăceanu
Ieri am fost cu Mihnea la cursul de desen, şi la întoarcere, am poposit puţin în Parcul Obor din faţa Primăriei Sectorului 2. Nu mai trecusem de multă vreme pe acolo, astfel că, a trebuit să profităm de ocazie, pentru a ne mai relaxa puţin gândurile şi privirea, cu un pic de verde.
Verde, copii şi porumbei…
Căci multe sunt problemele nerezolvate ale acestui oraş, dar totuşi, Primăriile acestea ne surprind uneori cu idei drăguţe şi originale.
Ce credeţi voi, că-mi văd mie ochii, în micuţul parc?
Căsuţe pentru porumbei…
Dar nu căsuţe mici, atârnate cu drag prin copaci, ci adevărate locuinţe suspendate, apartamente cu camere multe, nu aşa….
Inedită idee pentru Bucureşti, deci repede înşfac modestul meu aparat de fotografiat şi mă pun pe pozat…
Ei, ce părere aveţi, despre cum se profilează aceste drăguţe viluţe de porumbei, în faţa clădirii din sticlă? După cum se vede în fotografii, unele sunt vechi, poate voi le ştiaţi. Dar noi, acum le-am descoperit.
Porumbeii lipseau de-acasă, în timpul vizitei lui Mihnea. Erau în zbor…
Destinaţia era…SUS, SUS, SUS….pe acoperişul clădirii:
Am mai fotografiat şi o cununie civilă, că aşa este sâmbăta la Primărie,
apoi, băiatul curios
şi ne-am dus în treaba noastră.
Dar nu plec, fără să vă arăt un porumbel.
De-aproape.
Nu am fotografiat ieri, că nu erau pe-acasă, cum vă spusesem.
Am unii, zgribuliţi şi înţepeniţi, pe care i-am putut fotografia în tihnă, iarna trecută la Botoşani.
O duminică frumoasă, cu porumbei călători!
Mihaela Dămăceanu
– 2 piepţi de pui;
– o ceapă;
– un păstârnac;
– o ţelină;
– doi morcovi;
– 100 g smântână;
– 2 ouă;
– oţet, usturoi;
– sare, piper.
Mod de preparare ciorbă rădăuţeană:
Se curăţă rădăcinoasele şi se pun la fiert în 3 l de apă. Cam după 10 minute se adaugă pieptul de pui. Când este aproape fiert, se scoate şi se taie în cubuleţe mai mari.
Când sunt bine fierte, se scot legumele şi se pasează.
 |
| Adăugaţi o legendă |
Se pune piureul şi cubuleţele de piept de pui înapoi în oală, lăsându-se câteva minute la fiert şi împrietenit.
Se ia de pe foc şi se adaugă smântâna bătută cu cele două gălbenuşuri. După gust, ciorba radăţeană se drege la fel ca ciorba de burtă, cu oţet, mujdei de usturoi, sare, piper.
Şi gata!
Nu-i aşa că ciorba rădăuţeană se face uşor?
Poftă bună, dragilor!
Mihaela Dămăceanu
Şi cu o dorinţă de mulţumiri.
Şi cum prima mea treabă este să postez ceva pe blog, în aburul cafelei de dimineaţă realizez că am mai multe mulţumiri adunate şi că exact asta voi scrie astăzi:
MULŢUMIRI
Începusem frumos luna februarie cu o nobilă intenţie, preluată de la Irina. Aceea de a-mi încuraja soţul timp 28 de zile. Şi pentru că o parte le-am spus, astăzi am să le şi scriu.
Aşadar,
Mulţumesc Domnului pentru tot ce mi-a dat în viaţă şi pentru că mi te-a scos în cale.
Mulţumesc dragului meu soţ, pentru că m-a ales.
Îţi mulţumesc pentru că mă iubeşti şi mă suporţi,
Îţi mulţumesc pentru toată puterea, răbdarea şi buna ta dispoziţie,
Îţi mulţumesc pentru iubirea noastră, minunea noastră,
Raza noastră de soare-Mihnea.
Mulţumesc părinţilor mei pentru toată dragostea şi grija pe care mi-o oferă,
Fără de care nu aş fi fost nimic din ce sunt acum!
Mulţumesc dragilor mei prieteni, vechi şi noi
Pentru toată bucuria pe care mi-o dăruiesc.
Mulţumesc Iuliei pentru articolul de ieri,
Şi pentru tot ce am învăţat de la ea.
Mulţumesc Iulianei, pentru că-mi trece zilnic pragul şi mă ajută cu sfaturile ei.
Mulţumesc Ralucăi, de la care învăţ ce înseamnă forţa şi dedicaţia.
Mulţumesc Ramonei pentru poezia ce o picură pe acest blog.
Şi ca întotdeauna, mulţumesc Cristinei, pentru tot sprijinul ei.
ŞI VĂ MULŢUMESC VOUĂ, TUTUROR CELOR CE TRECEŢI PRIN CĂSUŢA NOASTRĂ VIRTUALĂ, PENTRU CLIPELE PE CARE NI LE ACORDAŢI, PENTRU COMENTARIILE DIN SUFLET, PE CARE LE SCRIEŢI ŞI GÂNDURILE BUNE PE CARE NI LE TRIMITEŢI!
Pentru toate acestea, am scotocit dimineaţă după ghioceii mei, fotografiaţi anul trecut, şi mă bucur că i-am găsit, ca să vi-i ofer alături de toată preţuirea noastră, acum în prag de primăvară.
Mihaela Dămăceanu
