Mereu am crezut că sistemul de învăţământ românesc are multe probleme. Începând de la calitatea şi salarizarea dascălilor până la calitatea absolvenţilor, la mijloc aflându-se programele şcolare prea încărcate şi total neadaptate cerinţelor actuale ale pieţei muncii. În paranteză fie spus, şi piaţa muncii are exagerările ei, cu pretenţiile de a angaja absolvenţi cu experienţă, note bune şi inteligenţă peste medie, pe care să îi muncească până la epuizare şi să îi plătească cu te miri ce. La polul opus se află categoria celor în jur de 50 de ani, care au experienţă, dar aceasta nu face nici cât o ceapă degerată, în ochii angajatorilor. Dar aceasta este o altă discuţie.
Revenind la problemele învăţământului, volumul prea mare de informaţii conduce la goluri importante în cunoştinţele copiilor. Este atât de multă materie, încât nu se poate acorda suficient timp fixării cunoştinţelor de bază. De aceea sunt stât de mulţi copii care nu ştiu să scrie corect, care nu citesc aproape nimic şi care nu ştiu să facă înmulţirea şi împărţirea numerelor zecimale cu 10, 100, 1000, în clasa a IX-a.
Cu toate acestea, există trei argumente care contrazic afirmaţiile de mai sus.
1. România a avut întotdeauna rezultate foarte bune la multe olimpiade internaţionale, în mod special la disciplinele exacte. Elevii noştri cei mai buni, au obţinut multe premii la matematică, fizică, chimie şi nu numai. Şi ne mândrim cu această performanţă a sistemului nostru de învăţământ.
2. Ca performanţă generală a sistemului nostru şcolar, mai avem un indicator. Toţi am auzit cum elevii români stabiliţi în străinătate sunt înscrişi la o clasă mai mare cu cel puţin un an, faţă de cea în care erau în ţară. Aceasta repartizare se face în urma unor testări care dovedesc că elevii noştri ştiu mai multă carte decât cei de aceeaşi vârstă, din ţări puternic dezvoltate.
3. Sunt multe păreri ale celor plecaţi din ţară, că acasă se face mult mai multă şcoală. Un exemplu este prietena mea Ramona Popescu, pe care o cunoaşteţi şi voi prin superbele comentarii pline de poezie, pe care le scrie pe acest blog.
Ea locuieşte în Marea Britanie şi mi-a scris:
„ Eu sunt extrem de mandra de sistemul nostru educational din Romania, deoarece am termen de comparatie cu cel de aici: joaca de copil. Sunt mult mai relaxati in materie si concentrarea ei, din pacate. Aici, ca sa inveti ca lumea limba engleza trebuie sa dai bani pentru scoli private, pentru a avea privilegiul sa inveti gramatica si restul.”
Şi atunci, care este concluzia corectă?
Aceea că învăţământul românesc are două extreme. Pe de o parte, avem elevi foarte slabi, cu lacune mari, care trec prin şcoală ca gâsca prin apă, pe de altă parte, avem elevi foarte buni, cu rezultate excelente la concursurile şi olimpiadele internaţionale.
Marea majoritate se găseşte în prima categorie, în timp ce vârfurile sunt mult mai puţine, dar foarte valoroase.
Această diferenţiere se vede cel mai bine în licee. Ea apare în şcolile generale la nivelul fiecărei clase. De aici încolo, copiii se despart. Cei câţiva foarte buni, se îndreaptă spre liceele bune, care sunt numărate pe degete în fiecare oraş, ceilalţi, masa claselor se îndreaptă spre liceele slabe, dar multe. În liceele foarte bune continuă să înveţe şi chiar se fac eforturi mari pentru rezultate bune. În liceele slabe, elevii aceia de medie şi sub medie, se pierd total, pentru că acolo nu mai fac nici un fel de efort.
Şi astfel, diferenţa de nivel se adânceşte până la nivel de prăpastie. De la liceele de elită, aproape toţi absolvenţii intră la facultate iar vârfurile ajung olimpici internaţionali şi studenţi la universităţi internaţionale de top. De la liceele slabe, dacă ajung câţiva la facultate şi mai nou, nu mai promovează nici examenul de bacalaureat.
De fapt, aceasta era situaţia de pe vremea noastră şi din anii 90. Acum, se pare că tendinţa se adânceşte, din moment ce această stratificare începe din ce în ce mai devreme, părinţii ducând copiii la şcoli mai bune, începând din clasa a V-a sau chiar din prima clasă.
Mihaela Dămăceanu
Răspunde-i lui gabriella rammo Anulează răspunsul