Categorie: Uncategorized

Toţi avem zile mai bune şi mai puţin bune. Am adunat de-a lungul timpului, idei de ici şi de colo, pe care le-am aplicat. Vă scriu astăzi despre cele ce funcţionează la mine, paşi din care am făcut o rutină a dimineţii, pentru un început bun al zilei. 

1. Ţup din pat cum vă treziţi. Nu mai staţi să readormiţi, nu vă gândiţi la ce aveţi de făcut în ziua respectivă, nu vă obosiţi mintea de la prima oră, cu o mie de planuri. Doar vă ridicaţi din pat, când sună ceasul;

2. În drum spre baie, mulţumiţi divinităţii pentru ziua de azi şi pentru orice vreţi voi. Transmiteţi un gând bun, de mulţumire, pentru ziua ce începe;

3. Faceţi măcar 5 minute de gimnastică. Desmorţiţi încheieturile şi  puneţi muşchii la treabă. Mişcarea creşte tonusul fizic dar şi psihic;

4. Scrieţi câteva rânduri cu ce vreţi voi. La mine, este o condiţie capitală şi o fac în toate zilele în care găsiţi postări pe blog. Cum am spus de multe ori, scrisul concentrează mintea şi sufletul, eliberându-ne de gânduri şi stări mai puţin bune. Dacă nu aveţi blog, scrieţi într-un jurnal, despre orice doriţi şi vă trece prin minte sau faceţi o listă de activităţi, de cumpărături, de mulţumiri sau de planuri. Încercaţi, înainte de a respinge o idee şi veţi vedea că ajută;

5. Îmbrăcaţi-vă cu ceva frumos sau cu ceva ce nu aţi mai purtat demult. Eventual, în culori mai vesele. Starea de spirit se schimbă când ne place cum arătăm şi mai ajută la asta şi complimentele primite de-a lungul zilei. Căci nu e om să nu se bucure de-o vorbă sinceră, de apreciere, fie ea chiar şi pentru haine;

6. Ieşiţi din casă şi mergeţi cu spatele drept şi încercaţi şi pe scaun să aveţi această poziţie. Ştiu că vă veţi îndoi că ajută la ceva, că la fel am gândit şi eu când am citit în cartea lui Vasile Andru, Terapia Destinului. Însă, am îndreptat spatele imediat ce am aflat şi am sesizat efectul de bine. Am înţeles că are legătură cu o aliniere a chakrelor şi mai ales cu o poziţie favorabilă a celei din creştetul capului. Chiar ajută să îndreptăm spatele, de câte ori ne amintim;

7. Pe drumul spre serviciu, spuneţi o rugăciune şi mulţumiţi pentru tot ceea ce aveţi şi aţi primit în viaţă. Gândiţi-vă la toate cele bune şi enumeraţi-le. Veţi conştientiza mai bine câte sunt şi câte motive de bucurie avem.

O zi cât mai frumoasă, tuturor!

Mihaela Dămăceanu

Dacă v-a plăcut această postare, apăsaţi un buton de mai jos, de like sau share. Pentru noi, contează foarte mult.

Era o zi mult mai călduroasă, decât cea de azi. Fix acum 10 ani. Ne trezisem ca doi isteţi în parcare, alături de soacră-mea şi bunica, că nu aveam cu ce maşină să mergem. Frumoşi, titirisiţi, aşa cum le şade bine oamenilor când se duc la Starea Civilă, să îşi dea cea mai importantă semnătură a vieţii.

Toţi plecaseră, pe toate le organizasem bine şi nu fusese chiar uşor să le facem. Căci dorisem ca nişte oameni maturi ce eram, să ne ocupăm singuri de nunta noastră.

Doar de noi uitasem! Că ne trebuia şi nouă o maşină, să ajungem până la Primărie. S-a urcat Mihai la volan şi am ajuns cu bine. Doar tata, rămăsese în drum cu maşina. Ce-o fi fost cu maşinile în ziua aceea, nu ştiu. 

Mai departe, totul a mers bine şi frumos. Emoţiile nu le mai simţeam, aveam doar grijă să îl tot pup pe Mihai, că fotograful mereu ne-o tot cerea. Într-o mulţime de poze, sunt ca o maimuţică cu buzele ţuguiate, întinse spre Mihai, care tot nu îl auzea pe fotograf.

Când s-or fi scurs 10 ani? 10 ani plini, 10 ani frumoşi, unii mai grei, unii mai uşori, 10 ani împreună pe valurile vieţii. 

Pentru tot ce-am trăit, pentru tot ce-am primit, pentru tot ce-am visat împreună, pentru tot ce-am realizat şi pentru minunea noastră de băiat, MULŢUMESC! 

Zi plină, plină, ieri. De emoţii şi ulterior şi de treabă. Ca să ne „lăudăm” puţin, aleg vreo câteva fotografii. Am făcut foarte multe şi sunt chiar frumoase, însă, în majoritatea apar foarte mulţi alţi copii. Nu toată lumea este de acord cu expunerea copiilor lor pe Internet, motiv pentru care vi-l arăt doar pe Mihnea şi prietenul lui, ai căror părinţi m-au rugat să le fac şi lor fotografii şi şi-au exprimat acordul postării acestora.

       În urmă cu câteva săptămâni am aflat de la Iuliana despre o iniţiativă interesantă, găzduită de blogatu.ro. Este vorba despre o zi în care putem recomanda articole ce ne-au plăcut, scrise pe alte bloguri. Eram în pauză de scris în perioada aceea, dar mi-am propus de atunci să preiau această idee, când voi reveni pe blog.

       Din ce am citit săptămâna aceasta, cel mai mult m-au impresionat următoarele:

– Vienela a scris un atât de sensibil articol, intitulat „Prin ploaia de vară”, că l-am terminat cu o lacrimă într-un colţ de ochi. Trist, dar scris extraordinar de frumos. Adevărată literatură. Am mari probleme cu timpul şi de aceea simt acum nevoia să îi spun Vienelei că îmi pare rău că am ajuns atât de târziu pe blogul ei;

– Iulia a prezentat cu ceva mai mult timp în urmă, o listă utilă de bloguri de finanţe personale. Cum întotdeauna m-a interesat acest capitol important al vieţii, mi-a plăcut să găsesc atâtea recomandări într-un singur loc. Pe unele le ştiam, dar am descoperit şi multe altele, care m-au mai ţinut legată de computer nişte ore bune, cu tot felul de idei interesante de aplicat. Un articol ce implică multă muncă şi pe care îl găsiţi aici;

– dor de cireşe şi amintiri din copilărie, mi-a stârnit Părintele Victor cu sensibilitatea, profunzimea şi poezia cu care scrie, prin articolul Fotografia. L-am citit cu bucurie şi am revenit astăzi cu aceeaşi plăcere să-l mai citesc odată să primesc puţină tihnă.

     Cu speranţa că vă vor plăcea şi vouă cele alese de mine, închei recomandările pentru a vă ura o zi de VIIINERI plină de pace şi căldură!

      Mihaela Dămăceanu

Tarta cu căpşune şi ananas este o reţetă pe care am găsit-o într-un catalog de la Mega Image, adaptată puţin sezonului, dar şi cu scopul de a o face ceva mai accesibilă ca preţ. Am socotit costul ingredientelor şi a rezultat un total de 16 lei, adică un preţ rezonabil. Cantităţile sunt pentru 4 porţii mari, iar durata de lucru este de 1 oră şi jumătate. Pentru că a avut mare succes în casă, m-am gândit să vă fac poftă, şi vouă.

Puteţi folosi orice fructe doriţi, eu scriu ce am pus a doua oară.

Se amestecă într-un blender toate ingredientele pentru aluat, până se omogenizează uniform.

Prima dată mi-a ieşit un aluat nisipos, cum scria în catalog, dar a doua oară nu a mai fost deloc nisipos. Dar să nu mă întrebaţi de ce, că eu am făcut acelaşi lucru şi cred că şi blenderul la fel. Oricum, nisipos sau nesipos, a fost la fel de gustos. Se întinde uşor cu mâna în tava de copt, presărând înainte puţină făină. Se ţine la frigider o jumătate de oră şi apoi se coace cam 30 de minute la foc mic.

Între timp puneţi un vas cu apă pe foc. Când apa ajunge la fierbere, micşoraţi flacăra şi aşezaţi peste vasul de pe foc un alt vas în care se pun toate componentele cremei. Amestecaţi continuu până se îngroaşe crema.

Când se răceşte, întindeţi crema peste foaie şi apoi ornaţi cu bucăţi din fructele tăiate.

S-aveţi poftă!

S-au mai liniştit lucrurile prin casa noastră şi mă tot gândeam să mai şterg praful care s-a aşezat pe blog.

A fost o pauză mai lungă decât estimasem iniţial.

Întâi a fost o problemă care m-a scos binişor din circuit. Mi-a fost imposibil să mai scriu, pentru că uneori nu poţi să vorbeşti deloc despre anumite probleme, sau o poţi face mult mai tîrziu, când se mai aşează ideile şi impresiile.

Apoi ne-am liniştit oarecum şi tot am vrut, fără succes, să reiau postările.

Însă, nu ştiu de ce, m-a ajuns aşa o oboseală, că nu am mai putut să mă trezesc dimineaţa devreme, nu am mai putut să mă concentrez să adun ideile şi să le pun la un loc. Parcă nici nu mai aveam aşa de multe idei. Dar mai erau, însă capacitatea de organizare a fost cea care mi-a lipsit, cu desăvârşire.

Am profitat de acest răgaz, că să îmi pun tot felul de întrebări, la care nu am găsit răspunsurile. Poate voi mai scrie pe parcurs despre ele, voi vedea.

Acum însă, încerc să îmi revin. Încerc să las întrebările deoparte, că poate voi găsi mai târziu răspunsurile. Sau, poate nu le voi găsi niciodată.

Am dorit mereu ca acest blog să fie unul pozitiv. De aceea, am încercat în mod special, să scriu despre lucrurile bune care se întâmplă. Dar nu este mereu doar bine. Uneori, echilibrul pe care atât de mult te străduieşti să îl găseşti şi să îl instaurezi în viaţa ta…se duce.

Se duce imediat. În doar câteva clipe.

Dar nu avem ce face altceva mai bun, decât să o luăm din nou de la capăt.

Târăş-grăbiş, cu opinteli şi căzături. Aşa cum putem, cu viteza I şi a II-a la început, cu speranţa că reintrăm şi în viteze mai mari, mai târziu.

În concluzie, bine v-am regăsit dragele mele!

Mulţumesc din suflet tuturor celor ce mi-au scris.

Am primit gânduri calde şi bune, care m-au ajutat foarte mult în căutarea răspunsului legat de sensul şi rostul punerii propriilor gânduri pe hârtie. Sau mai bine zis, pe ecran.

O zi superbă vă doresc!

Mihaela Dămăceanu   

Tot Corina, vechea mea prietenă, ne-a dus sâmbătă în Centrul Vechi. Un loc pe unde nu am mai fost de mult timp, în amurg de seară.

Era atâta lume, cum rar am mai văzut pe străzi de Bucureşti. Parcă prea multă, dar nu m-a deranjat. Mă gândeam dacă o fi fost doar de la ziua de 1 Iunie sau a revenit Lipscaniul la grandoarea binemeritată. 

Pe nedrept, această stradă şi toată zona de altfel, a fost ani de zile cumplit de pustie şi de dezolantă.

Avem şi câteva imagini de pe scena Teatrului de pe Lipscani Sala Rapsodia, inundată de copii, după sfârşitul superbului spectacol Fluturi şi oameni al Companiei de teatru Passe-Partout Dan Puric şi altele de pe străzile cu terase, un boutique cochet, o statuie vivantă(spunea Corina că este prima care a făcut acest lucru în Bucureşti) şi un roboţel.

 

La mulţi ani Mihnea, pui drag şi dulce!

 

La mulţi ani tuturor sufleţelor de copii!