Au trecut cativa ani de cand am avut discutia despre care va voi povesti mai jos si de multe ori m-am gandit sa va scriu despre ea. Dar subiectul este delicat si am tot amanat. Saptamana trecuta a scris Andreea un articol despre carti-flori, ocazie cu care m-am adunat si eu sa va impartasesc si sa sustin aceeasi opinie.
 |
| Sursa: Google Images |
Discutia despre care ziceam, se desfasura in Botosani, intr-unul din locurile de draga amintire, alaturi de unul dintre oamenii ce mi s-au lipit de suflet. Era iarna si rece, iar in centrul micutului Botosani sunt doua galerii de arta, mereu pline de tablouri. Tot intrand sa mai admir cate ceva, ma imprietenisem cu doamna muzeograf Ana Florescu, cu care aveam multe discutii placute, despre viata artistica a caldului si molcomului oras.
Printre astfel de povesti, am ajuns si la scoala, educatie, carti si flori. Imi spunea cu regret doamna Ana, ca oamenii au pierdut mult din obisnuinta lecturii si a cumpararii cartilor. La fel cum prea putina lume isi mai gaseste timp sa intre intr-o galerie de arta, tot la fel de putina isi mai umple timpul cu carti. Si tot asa, ne-a purtat vorba la momentul inceputului de primavara, cand tot copilasul este invatat de acasa sa ofere un martisor si un buchet de flori, doamnei educatoare, doamnei invatatoare si doamnelor profesoare.
Nu este un lucru rau, ci dimpotriva. Dar se intreba dansa, daca nu ar fi frumos ca in aceste momente, oamenii sa se mai gandeasca si la carti. S-ar putea oferi cadrelor didactice si un album de arta, o lucrare mica de pictura, sau pur si simplu o carte. Imi spunea ca locuieste chiar in fata uneia din cele mai bune scoli ale orasului si mereu observa la inceput si sfarsit de an, la fel ca si de 8 Martie, cum coboara parintii din masini, buchete superbe de flori si chiar cosuri splendide, desigur nu ieftine.
„Oare nu ar fi mai bine, daca in loc de atatea flori deodata, s-ar oferi si carti?
Oare toti acei profesori, nu s-ar bucura si daca ar primi o carte? Sau un album de arta?” a incheiat doamna Ana.
 |
| Sursa: Google Images |
Am fost foarte atinsa de aceasta discutie. Nu ca ar fi fost prima oara cand auzeam ideea, dar era prima data cand discutam asa ceva, cu cineva care nu lucra in invatamant.
Dupa sapte ani de profesorat, pot spune cu toata sinceritate, ca doamna Ana pusese puctul pe i. Nici eu, nici dansa, nici Andreea, nu suntem oameni carora nu ne-ar placea florile. Ci dimpotriva, as putea spune! Eu una, chiar le iubesc. Nu sunt multe bucurii atat de accesibile in lume, ca admirarea unei singure flori, intr-o mica vaza. Nu sunt multe lucruri care ne pot umple casa si sufletul, cu frumusete, culoare si veselie, asa cum fac florile. Nu sunt zambete mai usor de adus pe chip, decat cel oferit de o simpla floare. Nu voi spune niciodata sa nu oferim flori.
Tot ce vreau sa spun este ca excesul strica chiar si aici. De necrezut, dar pana si la flori!
Haideti sa ne gandim ce poate face o profesoara, cu 30 de buchete de flori. Si mai ales cu 30 de buchete alese de 30 de persoane. Logic este, ca aceste buchete superbe sunt foarte diferite! Nu au nici aceleasi flori in ele, nici aceleasi culori. Si daca doamna profesoara ar dori sa le pastreze pe toate, nici nu prea ar avea unde sa le puna. Eu stiu sigur, ca nu aveam in casa 30 de vaze si nici macar nu am vaze identice. Asadar, cu toata dragostea pe care o port florilor si cu toata dorinta de a-mi umple casa, inclusiv baia, bucataria, holurile si balconul, nu am cum. Am mai pus si in sticle, dar ma imbolnaveam cand vedeam cum aratau. Si tot nu mai aveam unde sa pun. Iar rezultatul final era o varza de casa, plina de flori frumoase, dar cu totul nepotrivite intre ele. Si nu va mai spun cum era cand schimbam apa.
Ia sa fi avut eu aceste buchete, primite esalonat in tot anul scolar?
Alta viata ar fi fost, altfel ar fi aratat casa mea si mult mai mult mi-ar fi placut.
Dar sa faci o clasa intreaga de parinti si copii sa ofere florile saptamanal, esalonat si organizat, este utopic. Si nu mi-a trecut prin cap, pana in acest moment, sa incerc a pune ideea in aplicare!
Insa a scrie despre a oferi carti in loc de flori si a explica parintilor, ca profesorii iubesc si cartile, cel putin la fel de mult ca florile, POT!
Si daca vi se pare ca aceasta solutie este utila, poate mai scrieti si voi sau poate mai imprastiati pe undele virtualului articolele scrise pe aceasta tema, adica cel al Tomatinei, pe care-l gasiti in linkul de la inceput, sau poate chiar si acesta :))
Mihaela Damaceanu
P.S. Toata aceasta pledoarie isi are sens pentru zilele de 15 septembrie, 8 martie, 22 iunie-ultima zi de scoala. Am inceput scriind ca subiectul este delicat si precizez ca daca as mai fi fost profesoara, cu siguranta nu as fi scris asa ceva. In cazul celor rauvoitori, tema poate da nastere la interpretari neplacute. Departe de mine asemenea idei, tot ce dorim sa subliniem, este ca in zilele pe care le-am precizat foarte clar, profesorii se bucura la fel de mult si daca in loc de un buchet de flori, primesc o carte. Si ca sa fie clar, cei 7 ani in care am fost profesoara, s-au incheiat in anul 1996.
