Blog de familie

Categorie: blog

  • Catinel, catinel

    Catinel, catinel

    A trecut ceva vreme de cand am reusit sa fac transferul, dar treburile ce urmeaza a fi puse la punct sunt multe si merg foarte incet. Asa cum v-am mai spus, trebuie sa copiez toate fotografiile de pe Superblogul lui Mihnea si sa le integrez aici. Sunt aproape 700 de articole si multe din ele au fotografii. Deci, rabdare taica, si tutun… 🙂

    (mai mult…)

  • Bine ati venit!

    Bine ati venit!

    Bine ati venit pe blogdefamilie.ro,
    asa se cuvine sa va intampin in casuta noua!

    Vroiam sa incep prin a va povesti despre treburi, pauze si alte mici si multe probleme, dar nu era inceputul cel mai potrivit.

    (mai mult…)

  • Articolul meu de suflet

    Am primit de la Antoaneta o leapşă ce a pornit de la Dana de pe ebloguri şi mi-a mers direct la suflet. Poate pentru că sunt oricum într-o perioadă de analiză a blogului sau poate pentru că sunt într-o dispoziţie mai melancolică, nu sunt chiar foarte sigură de ce, dar a atins o coardă sensibilă. De aceea mă grăbesc să răspund, chiar dacă mai am una în spate, la care am rămas datoare.
    Provocarea de la Antoaneta se referă la cel mai drag articol de pe blog. În primul moment mi-a venit în minte Pledoarie pentru cuvântul bun însă în al doilea, mi-am amintit de ursitoare, primul articol al acestui blog, publicat atunci cu mare-mare emoţie. Poate că această emoţie am simţit-o şi o voi simţi în continuare doar eu, dar provocarea se referă la cel mai drag articol al meu, nu?
    Şi pentru că tot veni vorba, ce-ar fi dacă v-aş întreba şi pe voi care este articolul ce v-a plăcut cel mai mult din ceea ce aţi citit pe la noi?
    Ar fi de bine, zic eu, că aş mai afla ce vă place vouă şi poate aş trage nişte concluzii.
    Dar să revin la ursitoare. Pentru mine, nu numai că a fost primul articol al blogului, dar subiectul lui a rămas şi va rămâne, un moment important al vieţii, o amintire ce va căuta răspunsuri toată viaţa.
    Cu emoţie a fost momentul despre care am povestit, cu emoţie l-am scris, cu emoţie l-am recitit şi tot cu emoţie voi urmări şi voi spera…să se adeverească!
    Transmit leapşa mai departe oricui doreşte să participe, dar în mod special aş vrea să aud răspunsurile Anastasiei, Mihaelei,  Iulianei, Valentinei, Ralucăi M, Claudiei şi Adrianei.
    Regula este să menţionaţi locul din care a pornit şi vă doresc o săptămână minunată!
    Mihaela Dămăceanu   

  • Darul de blog merge la…

    Încep prin a mulţumi tuturor celor care au trecut pragul blogului şi s-au înscris pentru tragerea la sorţi, prin postarea unui comentariu. De asemenea, mulţumim şi celor care au dat un like paginii de Facebook a blogului.

    Faţă de primul concurs am avut ceva mai mulţi participanţi, ceea ce ne îndeamnă să repetăm experienţă. Totodată, ne-am bucurat pentru ocazia de a mai cunoaşte câţiva dintre cititori.

    Avem 8 înscrieri la concurs, şi anume:

    1.     Liliana

    2.     Dumitrache Alina

    3.     Ella

    4.   Loredana
      
    5.     Ela C

    7.  Daniela

    8.  Raluca

    Şi acum mergem la Random.org, curioşi tare!

    Câştigătoarea este D-na Dumitrache Alina !!!!!
    Felicitări şi aşteptăm un mesaj la email: shoppingshop@ymail.com, care să conţină adresa la care
    trebuie să trimitem cadoul(din România).
    O seară frumoasă!
    Mihaela
     

  • Dar de blog, la sărbătoare


    Spuneam că săptămâna aceasta sărbătorim 6 luni de la deschiderea blogului.
    Şi încheiam postarea precedentă, anunţând o mică surpriză.
    Aceasta, este un dar.
    Avem astăzi, un dar pentru voi!

    Pentru voi cei care citiţi acum, oferim un mic dar, din suflet. Mic, dar dublu!

    Întâi, o foarte frumoasă carte, din care cu multă plăcere i-am citit lui Mihnea, seri de-a rândul, câteva poveşti celebre, dar şi unele mai puţin cunoscute. Este vorba despre Cele mai frumoase poveşti din lume scrise si ilustrate de Tony Wolf special pentru cei mici.
    Adică, cei cam de 3-6 ani. Pentru că Mihnea a trecut de vârsta aceasta şi a ajuns la alt nivel de lecturi, a fost de acord să ofere cartea unui alt copilaş. Dintre poveştile cunoscute conţine  Alba ca Zapada, Scufita Rosie, Aladin si lampa fermecata, Lebedele salbatice şi .
    Printul fermecat. Pe celelalte, vă las să le descoperiţi. Cartea este remarcabilă prin ilustraţiile superbe. Este ca un adevărat ceaslov şi foarte bine păstrată. Pe spate, se mai descifrează scris Mihnea, rămas acolo de când am dus-o odată la grădiniţă. Sunt sigură că şi dacă nu aveţi copii de vârsta menţionată, tot veţi găsi în cercul vostru de rude sau prieteni, un puiuţ mic, care se poate bucura de el.

    Al doilea mic dar, are şi el o mică poveste. Mi-am amintit, cum, timp de vreo doi ani, am tot vorbit, cu o dragă prietenă şi colegă de serviciu, despre antreprenoriat şi dorinţa de a face ceva nou şi diferit. Acum câteva săptămâni, aflu cu mare bucurie că prietena mea a început să facă săpunuri handmade, prin metoda la rece. Bucuria a venit din faptul că ideea i se potriveşte perfect. Cu simţ artistic şi o permanentă preocupare pentru frumos, dar şi cu o îndemânare nativă, prietena mea avea întotdeauna pe birou, un mic bucheţel de flori, deosebit aranjate în vreun vas mai special, sau petale uscate sau alte aranjamente ce-ţi bucurau sufletul şi ochiul. Toate florile direcţiei erau, cu drag, îngrijite de ea. Şi creşteau frumoase, căci totul iese frumos din mâna ei. Am luat şi eu două săpunuri diferite şi mi-au plăcut. De multe ori, când am mai cumpărat handmade soaps, mi-au plăcut ca şi efecte asupra pielii, dar de la jumătate încolo, se înmuiau foarte tare. Aproape că nu le mai puteam folosi. I-am spus Adrianei, şi mi-a recomandat să am grijă să nu fie apă în savonieră, pentru că glicerina absoarbe apa. Am respectat indicaţia şi săpunurile nu s-au înmuiat deloc. Pentru că mi-au plăcut, m-am gândit să vă dau şi vouă unul, cadou. Să fie ceva şi pentru mămici, nu numai pentru copilaşi. Să se bucure şi sufletul vostru. 

    Aşadar, ce trebuie să faceţi, pentru a primi cadoul?
    Să scrieţi un mic comentariu pe blog, prin care solicitaţi cadoul.
    Am menţionat pe pagina mea de Facebook, că am aflat de la unele din prietenele mele că au încercat să scrie un comentariu şi acesta nu a ajuns la noi. Cine nu a scris niciodată până acum, trebuie să se înregistreze şi să treacă codul de cifre sau litere cerut de Blogger. Este posibil să scrieţi şi să nu apară comentariul. Nu ştiu de ce, dar se întâmplă. Am observat, că dacă reîncercaţi, acesta apare. Pentru a nu scrie de două ori, m-am obişnuit ca înainte de a apăsa butonul “Publicare” să copiez textul pe care l-am scris. Când am reîncercat să public, comentariul a apărut. Dacă este în regulă, Blogerr vă publică imediat sau vă dă un mesaj care spune ”comentariul dumneavoastră. va apărea după moderare”. Problema aceasta apare, doar la prima încercare de a posta un comentariu. Cel puţin, eu aşa am păţit.
    Comentariilor care vor apărea li se va ataşa un număr, egal cu ordinea apariţiei şi acest număr va fi tras la sorţi prin Random.org.
    M-am inspirat, ca de multe ori, de la Iulia S.
    Data până la care se pot scrie comentarii, pentru a putea participa la tragerea la sorţi este sâmbătă 29.09.2012.
    În seara respectivă, voi anunţa rezultatul câştigător şi voi trimite cadoul prin Poşta Română.
    Câştigătorul, îmi va transmite adresa lui, la e-mail shoppingshop2010@ymail.com.
    Taxele aferente transmiterii coletului, vor fi suportate de noi. Adresa la care se va transmite cadoul, trebuie să fie în România.
    Vă aşteptăm!
    Mihaela Dămăceanu .  



  • La 6 luni!

    Astăzi sărbătorim. Cu toată vâltoarea ultimei perioade, am ajuns şi la o sărbătoare. De la Botoşani, la Bucureşti, revenind la serviciu, trecând prin trei locuinţe, mutând, zugrăvind şi curăţind, au trecut şi 6 luni de când am deschis acest blog. O mare bucurie pentru mine, mai ales că nici nu credeam ca printre atâtea schimbări, voi mai avea energia de a dezvolta şi blogul. Şi nu ştiu cum, dar uite că am găsit-o!
    Mă mir, până şi eu, căci vă fac mărturisirea că organizarea şi focusarea pe un singur proiect, nu este punctul meu forte. Sau poate de aceea a şi ieşit. Pentru că au fost multe deodată. Multe şi grele. Cu decizii importante şi schimbări majore. Dar mai ales cu muncă multăă, multăăă! Şi uneori, când mă trezesc cu faţa la cearşaf, spun, cu muncă total fără rost!
    Adică, cea cu mutările. Şi asta, dacă mă refer doar la munca fizică. Pentru că din punct de vedere emoţional şi al experienţei de viaţă, nu pot să spun că nu a fost interesant. Ba dimpotrivă, a fost foarte interesant!
    Nu cu blogul!  
    De blog, am ţinut cât de mult am putut. L-am considerat cea mai importantă activitate a mea. Şi cea mai plăcută. Mi-a făcut plăcere să mă scol la 5,30 ca să scriu ceva pentru blog, chiar dacă eu nu am fost niciodată o persoană matinală. Mi-a adus bucurie, fiecare postare şi fiecare cuvânt bun şi frumos pe care l-am auzit despre blog. Mi-a umplut sufletul de bucurie, fiecare comentariu sau fiecare like, de pe Facebook.
    Tot blogul acesta, este pentru mine o mare bucurie şi mândrie.
    Este visul meu, în sfârşit pus în practică.

    Şi a ieşit ceva! În cele şase luni, s-au adunat 64 de postări, 68 de comentarii, dar şi o mulţime de likeuri şi comentarii, pe pagina personală de Facebook şi pe cele din grupurile din care fac parte. Ar fi fost bine să fi luat o parte din comentariile de acolo sa le fi pus şi pe blog. Nu mi-a venit această idee la timp, dar va fi pusă în practică, de acum încolo.

    Cel mai important este că ne apropiem de 5000 de accesări. Ştiu că nu este mult la nivel de Internet. Sunt oameni care ating acest număr într-o singură zi. Dar aceştia sunt celebri, au multă vechime în această activitate şi sunt foarte buni! Noi suntem la început şi suntem încă micuţi, micuţi. Pentru mine, însă, acest lucru nu contează. Ceea ce contează este că îmi trăiesc visul de a scrie şi de aceea, cele aproape 5000 de accesări sunt extrem de importante. Sunt cele mai importante 5000 de accesări posibile! Bucuria de a avea cititori, fără a  face promovare(exceptând Facebook, care nu este considerat cel mai extraordinar canal, pentru aceasta) este foarte mare. Bucuria de a avea comentarii, din care percep că vă place câte ceva din ce facem noi aici este cea care mă ajută să merg mai departe.

    Referitor la aceste accesări, am avut bucuria să observ, că datorită faptului că s-a adunat ceva material pe blog, aceasta a fost prima lună, în care numărul afişărilor venite de pe Google, l-a depăşit pe al celor venite de pe Facebook. Google a fost cel care a dus postarea cuprinzând fotografiile cu corăbii, pe primul loc în top.

    Vă mulţumesc tuturor, pentru răbdarea de a citi, pentru timpul acordat şi pentru strădania de a-mi aduce la cunoştinţă gândurile şi părerile voastre frumoase.

    Mulţumirile mele mai merg, de data aceasta şi către Iulia S., Cristina şi Ramona Popescu, pentru tot sprijinul, încurajările şi minunatele comentarii, scrise pe acest blog.

    În concluzie, m-am gândit ca astăzi trebuie să sărbătorim.

    Şi cum sărbătoreşte omul cel mai bine?

    Răspunsul, este o mică surpriză!

    Pe care o las pentru următoarea postare!
    Mihaela Dămăceanu 
    P.S. Să aveţi o zi minunată!

  • Ziua mulţumirilor şi povestea blogului

    Unele din cele mai importante sau dificile dorinţe pe care le-am avut în viaţă, au prins contur printr–un prim pas făcut de cei din jurul meu, ajutându-mă astfel să le pornesc.
    Cam aşa a fost şi cu blogul acesta.
    Ideea de a începe să scriu a încolţit în mintea mea prin 2008 şi voi povesti altă dată şi în altă parte, de unde şi cum. Doream să scriu despre altceva şi am scris. Nu am avut niciodată curajul de a le publica.
    Dacă mă va ajuta Dumnezeu şi voi izbuti să mă organizez, sper să le public şi pe acelea şi să continui să scriu şi pe acea temă.
    În general, sunt genul care analizează prea mult fiecare pas pe care îl face. Şi am constatat că nu este foarte bine. Aşa că mi-am propus să mă schimb şi să lucrez cu mine în această direcţie.
    Constatarea de mai sus, am făcut–o după ce am pornit acest blog.
    O să vă explic de ce.
    Repet că doream de mult să scriu şi am tot vorbit despre asta în casă.
    Atât de mult, încât l-am exasperat pe Mihai, dar în acelaşi timp, i-am indus şi lui o parte din ideile mele.
              Aşa greu cum vede el, s-a chinuit foarte mult şi a făcut acest blog şi încă altele. Chinul lui a fost altfel decât al meu. În timp ce eu, mă luptam să scriu şi să îmi adun curajul de a publica undeva ceea ce concep, el, care este mult mai spontan decât mine şi nu stă atât de mult pe gânduri, s-a luptat să facă blogurile, tehnic vorbind, fără a fi citit şi a şti nimic despre asta. Şi cum am mai spus pe undeva, citeşte cu lupa.
              În primăvară, a făcut blogul acesta, fără ca eu să ştiu şi a postat desenele băiatului, unele fotografii şi apoi diplomele obţinute de Mihnea în vieţişoara lui.
    Era cazul să mă hotărăsc!
    M-am bucurat de iniţiativa lui dar ştiam că un blog trebuie să atragă cititori. Fără explicaţii, fără poveşti, fără subiecte interesante pentru cei care îl accesează, nu are prin ce să atragă.
    Din fericire, ca orice părinte, îmi iubesc copilul. Şi ca fost profesor care îşi iubise meseria, am rămas cu o pasiune pentru subiectele legate de copii, de creşterea şi de educaţia lor.
    Deşi spontaneitatea nu este caracteristica mea forte, acum nu am mai stat pe gânduri şi am început să scriu imediat despre cele mai importante momente şi experienţe din viaţa noastră de părinţi.
    Am hotărât să îmi adun curajul de a le publica imediat.
    Căci curajul este una din cele mai importante trăsături ale vieţii. El este unul din factorii principali ai succesului şi lipsa lui este unul din motivele pentru care nu ne luptăm să avem viaţa mai interesantă,  pe care unii dintre noi, o visăm.
    Aşadar, am scris câteva postări. Credeţi că am avut curaj dintr–o dată să le public?
    Nu.
    Cu inima plină de teamă, le-am trimis prietenei mele Corina, care scrie de vreo 20 de ani, rugând-o să–mi spună dacă sunt nişte prostii. Mi–a răspuns că în nici un caz şi că textul este bun.
    Ştiam eu că nu vorbeşte gratuit de fel dar este prietena mea! Tot nu eram convinsă că m-aş pricepe, însă m-am gândit să nu mai despic firul în patru.
    Mi–am amintit de ce mi-a spus, mai demult, o altă prietenă care scrie:
    “Tu singur, nu ai cum să îţi dai seama dacă scrii bine. Trebuie musai să vadă alţii ceea ce scrii şi să-ţi spună ei”. Logic, nu?
    Respir adânc şi postez pe blog.
    Reacţii încurajatoare, pe Facebook.
    Seara stau iarăşi cu emoţie maximă să văd ce spune Anca. Este şi cumnata, şi din fericire şi prietena mea, dar ştiu că nici ea nu spune vorbe gratuite. Ştiam că dacă nu i–ar fi plăcut ce am scris, mi–ar fi spus. Surpriza plăcută a fost că şi ei i–a plăcut.
    Şi mai departe cunoaşteţi ce am făcut. Adică, unii dintre voi, postările.
    Partea din spate, cea emoţională, nu. Şi cel puţin pentru mine, este lupta cea mai grea.
    Am pus un comentariu pe blog, în care descriu o parte din gândurile care te încearcă. Cel puţin la început, când nu eşti sigur pe ceea ce faci, emoţional este greu. De-a lungul timpului, am admirat mulţi scriitori şi jurnalişti, inclusiv pe Corina, care a fost o talentată de când o ştiu. Pot eu să scriu ceva, de aceeaşi calitate?. Greu, foarte greu de ajuns la fel de bun. Cu un simplu blog, nu ai pretenţia de a fi nici una, nici cealaltă. Dar dacă scrii prost, nu ai din start nicio şansă să faci ceva util ţie şi altora. Şi atunci, mai bine stai în banca ta şi–ţi faci meseria pe care o ştii. 
    Pentru a ţine un blog trebuie să scrii. Şi tot scriind şi studiind trebuie să evoluezi. Şi când ajungi bun, se poate spune că eşti un fel de jurnalist. E cale lungă până acolo, e drept. Dar emoţia mea venea de aici. Pentru că dacă  scriu prost, atunci startul este ratat. Şi la vârsta mea, chiar dacă îmi place să scriu, nu îmi mai permit să pierd timpul cu exerciţii.
    Cam acestea erau gândurile din capul meu, de câţiva ani încoace şi de aceea ezitam să postez ceea ce scriam. Îmi lipsea curajul să aflu cum scriu şi puterea de a suporta adevărul.
    Şi bineînţeles că nici acum nu este uşor şi nu ştiu dacă scriu bine. Dar, realmente, am ajuns la 50 de postări datorită semnalelor bune şi încurajărilor pe care le-am primit. O parte pe Facebook şi o mai mare parte verbal. Au fost prieteni care au ţinut să–mi spună că trebuie să continui. Au fost prieteni care mi-au spus că aş avea talent şi le mulţumesc din tot sufletul pentru încurajări.
    Aşadar transmit astăzi cele mai sincere mulţumiri, tuturor celor amintiţi aici: Mihai, Corina, Cristina şi Anca pentru tot ajutorul. Este clar că Mihai şi Mihnea necesită un capitol separat, integral dedicat lor, pentru tot ce însemnă ei în viaţa mea, dar aici le mulţumesc special pentru acest blog.
    Le mulţumesc în mod special lor, în al doilea rând tuturor prietenilor mei şi tuturor cititorilor pe care nu îi cunosc, în primul rând pentru timpul acordat şi pentru răbdarea de a-mi citi postările(ştiu că sunt cam lungi). 
    Le mulţumesc tuturor celor m–au încurajat, pentru că şi–au mai rupt un pic din timpul acesta,  care devine din ce în ce mai preţios, pentru a mă suna, pentru a veni special la birou să–mi spună să continui, pentru a posta comentarii care mi–au umplut sufletul de bucurie, pe blog sau pe Facebook. Pentru acelaşi lucru, mulţumesc tuturor prietenilor de pe Facebook şi tuturor membrilor din multele grupuri în care am fost cooptată, pentru toate likeurile primite, care şi ele m-au ajutat mult să continui.
    În general mulţumesc prietenilor mei, pentru că îmi sunt prieteni.
    Am venit astăzi cu aceste mulţumiri speciale legate de blog, pentru că un blog nu poate exista fără cititori. Dacă aş fi vrut să scriu doar pentru mine, le lăsam pe toate în jurnal.
    Dacă am ales să pornim acest blog, atunci vin cu aceste mulţumiri speciale pentru voi. Pentru că în această ecuaţie, voi, toţi cei pe care i-am amintit mai sus şi toti cei care veţi mai citi aceste rânduri, indiferent când, sunteţi cei mai importanţi. Fără voi, nu am cum să continui.
    Astfel, închei astăzi cu
    CELE MAI SINCERE MULŢUMIRI!
    Şi mai am o mulţumire specială de adresat. Mulţumesc Sorinei, pentru toate încurajările transmise şi pentru că în urma discuţiei purtate vineri seara, am scris sâmbătă cea mai tare postare din punct de vedere al traficului, de până acum.
    Mihaela Dămăceanu