Ieri am fost melancolico-visătoare! Astăzi, m-am gândit să fiu mai practică, să iau exemplul unor oameni organizaţi şi să începem pregătirile de sărbători. Ca orice părinte grijuliu, pasul întâi al acestui capitol, este căutarea cadourilor pentru cei care ne luminează sufletul şi dau sens vieţii noastre. Ne-am suflecat mânecuţele, ne-am adunat energiile şi am purces …
Trecem printr–o perioadă de schimbări de obiceiuri, în încercarea de a ne organiza mai bine. Una dintre schimbări se referă la hrană, unde mă străduiesc să gătesc mai mult şi mai variat. Săptămâna trecută căutam nucşoară, pentru a face în casă, pateu de ficat. Nu am găsit atunci, dar am aflat unde aş …
Vă povesteam săptămâna trecută despre atitudinea faţă de teme şi efectuarea lor, în vacanţă. Am realizat că am luat-o puţin înaintea cronologiei fireşti a lucrurilor, pentru că nu v-am scris nimic despre efectuarea temelor în timpul anului şcolar. Adică, în perioada în care ele sunt cele mai importante şi cele mai multe. De …
Iubim cartea! Toţi cei care frunzărim cu patimă Internetul, suntem iubitori de lectură. Toţi cei care stăm cu orele pe net, suntem oameni care iubim cuvântul, povestea şi informaţia. Ştiu că acum, o mare parte dintre noi, petrece mai mult timp în faţa monitorului decât în faţa paginilor tipărite. Pentru că în minunăţia aceasta …
Peisaj de Toamna si Locomotiva cu aburi
Raluca a ajuns la 800 de postări(felicitările şi admiraţia noastră sincere) şi sărbătoreşte printr-un dar de blog. Dacă vreţi şi voi un cadou, treceţi pe la frumosul ei blog, ca să aflaţi mai multe. Tot ce trebuie să faceţi este să lăsaţi un comentariu şi un like pe pagina de Facebook, unde veţi găsi bijuteriile handmade. …
„Pe băiatul ăsta îl facem constructor!” zise tata cu încântare, intrând în casă, unde eu, mama şi Mihai, depănam vorbe şi impresii. „A luat două stinghii lungi, le-a tăiat cu fierăstrăul şi a făcut o scară. Apoi, a cărat o parte din cărămizi şi a ridicat un zid, cu mortar improvizat din …
Măiastra toamnă picură peste copaci şi plaiuri stropi de galben, roşu, oranj, cărămiziu, şi ruginiu. Pieţele s-au umplut de roade şi sufletele–şi plâng melancolia. Mai e puţin…şi se duce. În parcul Plumbuita au “crescut” două tunuri, spre deliciul lui Mihnea care nu se mai dă dus de-acolo. Cum mai nou, se face ofiţer, a …
Rugăciune către Sfinţii Arhangheli Doamne Dumnezeule, mare Împărate şi fără de început, trimite Doamne pe Mihail Arhanghelul şi slujitorul Dumnezeieştii Tale slave să gonească pe toţi vrăjmaşii care se luptă cu noi, şi în ceasul ieşirii sufletului meu din ticălosul meu trup, să fie lângă mine şi să mă izbăvească de vrăjmaşii cei ce-mi chinuie …