Cam aşa arăta Botoşaniul iarna trecută. După cum se poate vedea după obrajii foarte roşii ai lui Mihnea, era un frig de crăpau pietrele, ceva spre -20 grade. Ştiu că şi în Bucureşti a fost foarte frig anul trecut, dar în Botoşani este şi acum la fel. M-am gândit să vă scriu tocmai astăzi, câteva …
Nu este chiar uşoară treaba aceasta cu organizarea, dar în acelaşi timp, nu de puţine ori am constatat viteza cu care fuge timpul şi faptul că seara te întrebi când şi pe ce s-a dus ziua. Şi, dacă nu ai câteva lucruri importante de enumerat, ca fiind realizate în cursul zilei ce s-a încheiat, …
Săptămâna ce tocmai se încheie, am făcut pentru a doua oară un meniu săptămânal care a fost de fapt, primul publicat şi am participat la un link-party organizat de Irina. Participăm şi săptămâna aceasta şi vreau să-i mulţumesc frumos Irinei, pentru această idee şi sprijinul pe care ni-l oferă. A fost bine că am avut …
Ne propusesem încă de la sfârşitul lui septembrie, să îl înscriem pe Mihnea la karate şi la un curs de desen şi rămăsesem restanţi cu aceste promisiuni. Acesta este motivul pentru care le-am prins în dorinţele din acest an. Spuneam acolo, că unul din cursuri era deja început, dar nu vă povestisem nimic despre …
Rămăsesem în urmă cu ideea studiului organizării, încă de la sfârşitul lunii septembrie. Nu am găsit suficient timp şi energie, pentru a mă documenta un pic mai mult pe această temă. Aveam în minte câteva informaţii pe care am reuşit să le păstrez în memorie, din lecturile ultimilor ani. Şi dacă este să le spun …
Una din zilele de joacă, că tot am spus că vom începe să ne mai jucăm. Filmuleţele sunt făcute în Parcul Plumbuita, unde săptămâna trecută mai era zăpadă îngheţată, pe pârtia făcută de copii. Duminică seara, când începuse să ningă, spera că se va mai depune iarăşi zăpada. Filmuleţele sunt făcute de tati iar Mihnea …
Tot citind eu la prietenele mele Iulia şi Iuliana aveam această idee în cap, dar nu eram foarte hotărâtă. Pe la începutul lui decembrie, când am descoperit frumosul blog al Irinei, îmi vine brusc hotărârea de a încerca şi eu un meniu săptămânal. Zis şi făcut! Treabă multă şi scotoceală prin reţete. Merg şi …
Trebuie neapărat să vă arăt ceva frumos! Cu câteva zile înainte de Crăciun, vine la noi cea mai dragă vecină din bloc, să ne lase cheile şi florile, că plecau de-acasă de sărbători. De fiecare dată când pleacă, ni se îmbogăţeşte casa cu câteva flori frumoase, pe care le îngrijesc cu drag în lipsa stăpânei …
Cu un pic de întârziere, vă trimit în dar o scânteioară din artificie şi o luminiţă din bradul nostru, să le purtaţi cu voi tot anul şi să vă lumineze calea. Un an cu sănătate, bucurie şi realizări! Şi o urare compusă de Mihai, pentru voi: În amurgul unui an Care s-a pierdut în van Scriu …
Nu ştiu dacă v-am lipsit(probabil că nu), dară mie, mi-aţi lipsit. Aşa că venii să vă mai povestesc una-alta. Cu atâta somn, odihnă şi răsfăţ ce nu mai pupasem demult, mai că începui să mă şi plictisesc şi să-mi doresc să merg la serviciu. Dar am încercat să mă potolesc singurică, spunându-mi că voi avea …