În zona  în care lucrez eu, s-a gândit bine Mega Image, să facă un magazin. E de  bine, zic, pentru că nu era niciun magazin mai mare în cartier şi  sunt multe blocuri de locuinţe, plus câteva instituţii. Şi nu prea avea  lumea unde să-şi facă cumpărăturile obişnuite. A trecut ceva vreme de  când am renunţat să mai cumpăr mâncare pentru la serviciu şi mă  străduiesc, în general, să-mi aduc pacheţel de-acasă. Dar mi se mai  întâmplă uneori să mai intru şi la ei. Nu consider Mega Image ca fiind un  magazin convenabil. Îi ştiu de multă vreme, că îi am şi la colţul  blocului în care locuiesc, şi mă străduiesc să-mi fac cumpărăturile mari  şi importante din piaţă şi din alte supermarketuri. Dar am constatat că  cel mai important lucru, este să cunoşti magazinele în care îţi faci  cumpărăturile, căci peste tot există câteva  produse sau categorii de produse convenabile. La ei, spre exemplu,  puiul întreg şi ouăle sunt convenabile. Dar brânzeturile şi celelalte  feluri de carne, nu. 
 
Dar nu despre asta vroiam să vă scriu, ci despre cât ne costă comoditatea.
Când sunt în prea  mare viteză dimineaţa, şi nu apuc să-mi fac pachet, mai fug uneori la  Mega, după câte un iaurt, fulgi de porumb, apă sau ceva fructe.
Şi cum stau la  casă să plătesc, observ ce mai cumpără oamenii. La orele acelea,  majoritatea îşi iau tot mâncare pentru masa de la serviciu. Unii, nu prea  mulţi, îşi cumpără ca şi mine. Alţii, îşi iau tot felul de sandwichuri  sau produse de la raionul de mâncare gătită. Şi cum mi se mai întâmplă  şi mie să cobor în ultimul moment, când sunt leşinată de foame, vă spun  că mi se face poftă şi mai arunc un ochi pe la acel raion. Dar mă opresc  urgent şi îmi amintesc că de-aceea suntem sfătuiţi să nu mergem la  cumpărături când ne este foame, că ne vine să cumpărăm tot magazinul.
Dar nu  v-am spus ce mă opreşte. Nu reamintirea sfatului, ci preţul pe kilogram,  căci mi s-a format reflexul de a-l căuta mereu PE ETICHETĂ.
 
Şi m-am uitat la preţuri. Fireşte că la preţurile pe kg, întrucât este unica posibilitate reală, de a compara preţul produselor. Şi  ce-am văzut, m-a luat de cap. Vă dau şi vouă câteva exemple ale  produselor preparate. Frumos ambalate, gata doar să le mănânci. Atâta  doar, că aproape la fiecare caserolă, pentru a putea vedea preţul pe  kilogram, trebuia să o întorci cu fundul în sus. Altfel, vedeai doar  preţul pe casoletă, şi anume 8 lei-12 lei. Să mă fi văzut, fetelor, cum  luam fiecare cutiuţă, ca un spion ce eram, şi apoi scoteam pixul să  notez numerele magice:
  
–          piept de pui 52,45 lei/kg
  
–          pulpe de pui dezosate 54,96 lei/kg
  
–          carne de porc la grătar 63,45 lei/kg
  
–          chifteluţe de porc 40,86 lei/kg
  
–          salată de vinete 27,16 lei/kg
  
–          salată de boeuf 29, 96 lei
  
–          budincă 33,23 lei/kg.
  
  
Deci, scump dom’le  scump! Şi m-am dus să văd puţin şi cât costă kilogramul din produsele  necesare. Pieptul de pui, pe care doar îl pui pe grătar, costă 22,49 lei/kg. Pulpele dezosate costă 19,29 lei/kg. 
  
  
Este  evident, că dacă ai pierde acasă cam 5 minute, ai câştiga în jur de 30 lei pe  kg. Asta este valabil la carne, unde nu faci un mare efort să o găteşti. Dac-ar fi  să mă îndur să arunc ceva bani pe geam, atunci măcar aş cumpăra salată  de boeuf, căci aceea nu se face chiar la fel de uşor ca un grătar de  porc sau de pui. Însă, şi acolo, dacă te gândeşti cât costă cartofii şi  morcovii, nu prea îţi mai vine. Dar se mai compensează de la carne şi de  la murături, dacă nu le ai în casă.
  
  
Ce  vroiam eu să reliefez este că nu merită să plăteşti de ori şi  jumătate preţul materiei prime, doar ca să o iei de la Mega Image.  Pentru că aproape la aceiaşi bani, poţi merge la restaurant. Nu la  toate, dar la unele da. Şi acolo, cel puţin ştii că eşti servit la masă,  preţul include şi ambientul plăcut şi faptul că nici nu pui masa, nici  nu o strângi şi nici nu speli vasele. Deci, mult mai convenabil, nu?
  
  
Şi am lăsat pe final cea mai şocantă informaţie.
  
  
Ştiţi cît costă salata de varză, simplă, fără maioneză, la Mega ? 
Doar 19,97 lei/kg. Pentru cea mai uşoară salată posibilă,  care nu se poate compara ca dificultate cu salata de boeuf şi nici  măcar cu salata de vinete, ce-ţi umple bucătăria de fum şi-ţi arde  degetele la curăţat.
  
  
Şi ştiţi cât costă varza, la ei? Doar 0,86 lei/kg. Iar în piaţă este 0,5 şi, dacă nu mă înşel, am văzut şi cu 0,30 lei.
  
  
Deci, salata de varză costă de DOUĂZECI ŞI CEVA DE ORI, MAI MULT DECÂT MATERIA PRIMĂ, doar pentru că este spălată şi tăiată.
  
  
Când voi face o afacere, salată de varză mă apuc să vând, fetelor :))
  
  
Dar  până mă apuc eu, vă sfătuiesc ca atunci când nu aveţi timp de pregătit  pachetul pentru serviciu, cel puţin, NU CUMPĂRAŢI SALATĂ DE VARZĂ!!!!!
  
  
Într-o lună de zile, în cele 21 de zile lucrătoare, dacă aţi servi la prânz doar 200 g de piept de pui (10,5 lei), având alături doar 200 de grame din  celebra salată de varză (aproximativ 4 lei), aţi cheltui în total:
  
  
  
14,5 lei x 21 zile = 304,5 lei
  
  
Cu  aceşti  bani, cu ceva chibzuială, aşa cum am făcut vara aceasta cu meniurile săptămânale de 55 lei, aproape se  poate hrăni timp de două săptămâni, o familie de trei persoane. 
  
  
  V-am convins să nu luaţi salată de varză ????
Mihaela Dămăceanu 
P.S. Preţurile indicate sunt la raionul de produse preparate şi ambalate. Mai există un alt raion de pui la rotisor, unde preţurile sunt mai mici.