Blog de familie

Blog

  • Jurnalul unei femei simple 5

    Jurnalul a pornit de la corcodusha

    Pentru astăzi(data/ora)…vineri 30.01.2015, ora 20,30

    Afară… tot gri, dar parca nu mai este atata ceaţă şi umezeală

                                                    
    Mă gândesc… cum era pe vremea când oamenii lucrau şi sâmbăta, brrr…

    Sunt recunoscătoare… pentru blogul meu

    Din bucătărie…placinta cu spanac

    Cu ce sunt îmbrăcată…ca o ceapa, am vreo trei straturi, din care cel mai important este halatul albastru, groooos…

    Citesc…Caietul Mayei de Isabel Allende. Îmi pare că nu voi mai avea altă treabă până o voi termina si pentru ca gestionez un fel de gripa, combinata cu ceva slabiciune si un gust taaare amar in gura, cred ca cititul va fi ocupatia de baza a sfarsitului de saptamana.
     
    Ceea ce aştept…primăvara, anotimput meu de suflet.

    Ce mai meşteresc…nimic acum, ucenicia a inceput saptamana trecuta si o voi lua incetisor si gradual.

    Ascult...zgomote puternice din camera cealalta, de la televizor. Galagioase rau imi par emisiunile acestea pentru copii.

    În casă…treabă cam multa. Sper sa reusesc sa fac macar o mica parte, maine dimineata.

    Unul dintre lucrurile mele preferate...să stau la poveşti, cu Mihnea.

    Unele planuri pentru sfârşitul săptămânii…nu prea am planuri. Cum spuneam macar putin din treaba obisnuita sa pot face, apoi citesc si sper sa incep saptamana viitoare, cu sanatatea revenita :))

    Aici este o imagine pe care doresc să o împărtăşesc: Am gasit aceasta fotografie pe Facebook, se potriveste perfect, acum.

                                           
                                         

  • „Nice to SWEET you”

    Acestea au fost nişte ciocolate buuuune rău, pentru care trebuie să îi mulţumim Ancăi!
    M-am gândit să vă îndulcesc şi pe voi un pic, oferindu-vă un cubuleţ!

     

    Dar pe cât au fost aceste ciocolate de delicioase, şi mai şi mi s-au părut ambalajele următoarelor două, 
    neputând să mă abţin a le fotografia. Am vrut să vă arăt, ceva ce mi s-a părut a fi o culme a creaţiei unui  
    ambalaj şi a unui marketing foarte bun!

    Aşadar,
    HELLO,
    MY NAME IS MIHAELA
    „NICE TO SWEET YOU”
    Această postare participă la Miercurea f ără cuvinte.

  • Ploaie de activităţi

    Vai, vai, vai, oare mai ştiu să scriu? Că de când nu am mai trecut pe aici…chiar este posibil să fi uitat :))
    Ca să nu vă supăraţi cumva pe mine, am venit la raport, să vă povestesc cum „a venit valul şi m-a luat”.
    Întâi şi întâi a năvălit la birou. Marţi pe la şase, când m-am ridicat să plec, se umpluse biroul de lucrări. Aşa că miercuri doar am reuşit să postez fotografiile de la Castelul Reginei Maria şi cam astfel s-a încheiat cu blogul pe săptămâna trecută. Nu că aşa am vrut eu, ci aşa s-a întâmplat, căci valul nu a vrut să se oprească la serviciu. A trebuit să vină şi acasă! Eu ce puteam să fac?

    Miercuri pe la 17,30, mă sună soţul meu să îmi spună că am o tonă de rugăminţi să fac un pic de pregătire la chimie cu o fetiţă. Au trecut nişte ani buni de când nu am mai făcut aşa ceva, dar nu am putut să refuz. Din acest motiv, miercuri şi vineri cum am intrat în casă, am sărit direct în probleme cu concentraţii, în sistemul periodic şi cam tot ce se putea învăţa despre atom şi structura lui. Nu au fost suficiente cele două zile, motiv de continuare şi în ziua de ieri cu încă vreo trei ore. Rezultatul final s-a contorizat în doar 60 de probleme rezolvate, un zece la şcoală pentru fetiţă şi o mică bucurie pentru mine, care mă întrebam miercuri pe drumul spre casă, dacă oi mai şti ceva din chimia mea. Se pare că lucrurile învăţate odată, sunt ca mersul pe bicicletă, adică nu se uită. Bingo!
    Capitolul următor a fost un sfârşit de săptămână la fel de intens, început cu un spectacol Eminescu-Caragiale, organizat de clubul de jiu-jitsu la care merge Mihnea. Pe lângă faptul că ni s-a reamintit că şi Caragiale este născut tot în ianuarie, am ascultat o mulţime de poezii şi cântece, inclusiv Luceafărul – recitat de 56 de copilaşi drăguţi, ne-am amuzat cu Caragiale şi am admirat dorinţa conducătorului clubului de a învăţa copiii să vorbească în public şi de a-i determina să se aplece şi spre cultură. În final, copiii au primit o diplomă de participare şi o carte, apoi părinţii, copiii şi senseii, au încheiat frumoasa acţiune încingând Hora Unirii, căci sâmbătă a fost 24 ianuarie.
    După amiază, a venit draga mea prietenă de-o viaţă şi, după plăcinte şi alte bucătăreli gustoooase, am întins masa mare şi ne-am apucat cu copiii de crafting. Prima oară când ne adunăm pentru aşa ceva şi vă spun doar că toţi patru am fost foarte încântaţi. Soţul meu  a făcut fotografiile, în timp ce noi tăiam, lipeam şi râdeam. Nu divulg tema, prefer să fac o postare separată cu aceasta. Oricum, am constatat cât este puiul meu de îndemânatic şi deşi m-am întrebat ani întregi de unde o fi moştenind îndemânarea aceasta, că noi nu ne dădeam în brânci cu manualitatea, m-am descurcat ONORABIL. Seara s-a încheiat cu Gravity, un film cu o idee interesantă şi cu un rol bun făcut de Sandra Bullock, dar parcă îi lipseşte ceva.
    Duminică dimineaţă am făcut un drum până la Mănăstirea Plumbuita, pe care prietena mea nu o văzuse vreodată, am asistat doar la o parte din slujbă, căci era foarte aglomerat şi copiii nu au rezistat prea mult timp. Am revenit acasă pentru o masă copioasă, după care eu am mai servit nişte probleme la chimie, în timp ce Mihnea a servit pronumele personal, adică toate formele lui de: pe mine, mă, mi, mie îmi, etc, că le ştiţi voi. L-am verificat apoi cu o dictare şi analiza tuturor pronumelor, m-am declarat mulţumită de rezultat, de toată săptămâna intensă şi am trecut o oră la o carte pe care mi-a adus-o Corina, Country Living pe numele ei, cu zeci de idei de crafturi, reţete, lucru de mână, aranjamente florale şi alte frumuseţi. Absolut superb ilustrată, trebuie să fotografiez ceva din ea, ca să vă conving că spun adevărul!
    Aceasta a fost săptămâna noastră, plouătă cu activităţi, doar vremea umedă nu mi-a plăcut şi faptul că nu am putut nici să răspund la comentarii şi nici să scriu trei rânduri. Restul a fost intens, frumos şi plin de energie!
    Poze sunt destule, dar aşteaptă în aparat să fie descărcate.
    Aşadar, să mai pornim o săptămână frumoasă, fetele mele dragi! 
    Pe mine nu m-ar deranja una ceva mai puţin plină, ca să mi se aşeze mai bine în cap şi suflet cea care a trecut. Dar dacă nu va fi aşa, nu am să mă plâng, promit!!!
    Mihaela Dămăceanu

  • Castelul Reginei Maria – Balcic

    Castelul Reginei Maria de la Balcic

    imagine din grădina Castelului Reginei Maria de la Balcic

    imagine din terasa Castelului Reginei Maria de la Balcic

    gradina Castelului Reginei Maria de la Balcic

    imagine din Castelul Reginei Maria de la Balcic

    imagine din gradina Castelului Reginei Maria de la Balcic

    imagine din gradina Castelului Reginei Maria de la Balcic

    imagine din gradina Castelului Reginei Maria de la Balcic

    imagine din gradina Castelului Reginei Maria de la Balcic

    imagine din gradina Castelului Reginei Maria de la Balcic

    imagine din gradina Castelului Reginei Maria de la Balcic

    imagine cu aleea de intrare in Castelul Reginei Maria de la Balcic

    imagine cu aleea de intrare in Castelul Reginei Maria de la Balcic
    Această postare participă la Miercurea fără cuvinte
    Mihaela Dămăceanu

  • Sfântul nebuniilor incipiente – Elif Shafak

    coperta 

    Nu Sfântul nebuniilor incipiente era următorul roman al lui Elif Shafak pe care doream să îl citesc, ci Cele 40 de legi ale iubirii. De fapt, după Bastarda Istanbulului îmi propusesem să citesc Lapte Negru, singura ei carte autobiografică, scrisă după naşterea primului copil, pentru că doresc să aflu mai multe despre această femeie care m-a fascinat. Dar sora mea îmi recomandase cu atâta entuziasm Cele 40 de legi ale iubirii, încât mă făcuse să mă răzgândesc.

    Plec deci la bibliotecă cu gândul de a împrumuta cartea de care ziceam şi acolo… dezamăgire! Nu este prima dată când doresc o carte şi nu o găsesc, aşa că aduc o mică critică bibliotecilor noastre, care din lipsă de fonduri probabil, achiziţionează câte două-trei exemplare dintr-o carte. Chiar trebuie să fii norocos sau foarte perseverent să găseşti ce îţi doreşti.

    După ce mi-am spus punctul de vedere critic la adresa bibliotecilor – acesta fiind şi motivul unei prea lungi introduceri, trecem la subiect, nu fără a vă sfătui ca atunci când mergeţi la o bibliotecă să vă blindaţi cu o listă de cărţi, în speranţa că măcar pe una dintre ele o veţi găsi. Există şi o parte bună în această stare de fapt, şi anume aceea că lumea citeşte, din motiv ce nu găsim cărţile, nu :)) 
    Şi acum să intrăm în subiect!
    Sfântul nebuniilor incipiente este prima carte scrisă de Elif Shafak în limba engleză, în perioada în care a locuit în Statele Unite, în timp ce preda la o universitate. Nu este de mirare deci, că acţiunea se desfăşoară în State şi personajele ei sunt imigranţi de origine arabă, veniţi la studii în America.
    „Şi totuşi, fiindcă barometrul suprem al diverselor griji turnate pe masă era un „un străin într-o ţară străină”, după ceva vreme conversaţia se îndrepta în mod ireversibil spre aria de interes comun:”Americanii!”.
    – Aţi văzut benzile alea de un galben ţipător cu ATENŢIE pe care le-au pus de jur-împrejurul bibliotecii? Am crezut că a fost înjunghiat cineva acolo sau ceva de genul ăsta, izbucni Piyu. Şi după aia am aflat că avertizau împotriva ploii ! ! !
    „Atenţie la scări!” îţi sărea în ochi pe casa scărilor, „Atenţie: Tavan jos!” zăreai pe tavanul fiecărui etaj al Departamentului de Relaţii cu Studenţii. Pe ceştile de cafea scria: „Atenţie: Conţinut fierbinte!” iar pe fructe: „Mai bune coapte!”. Pe oglinzile laterale ale  maşinilor, etichete autocolante te informau: „Obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par!”, iar uşile autobuzelor publice te avertizau că: „S-ar putea să se deschidă!”. Numai în America vedeai indicatoare care anunţau: ALUNECĂRI DE ZĂPADĂ…”
    Începe brusc, aşa cum a făcut în fiecare roman pe care l-am citit, cu un capitol intitulat: „S-a apucat din nou de băut”

    „În bar n-au mai rămas decât doi clienţi. Doi doctoranzi ale căror studii şi chirii depăşesc cu mult bursele lor, amândoi străini în acest oraş, amândoi din ţări musulmane.
    În ciuda asemănării lor aparente şi a faptului că sunt prieteni buni, e posibil să nu aibă prea multe în comun, cel puţin nu în acest moment, nu la ora 2:36 dimineaţa, când unul din ei e beat criţă, iar celălalt la fel de treaz ca întotdeauna. Stau unul lângă altul, într-un contrast din ce în ce mai izbitor, de ore întregi. Mai precis, de cinci ore.”

    Temele centrale ale discuţiei dintre cei doi doctoranzi se dovedesc a fi: patima lui Omer pentru alcool şi Gail, despre care aflăm mai târziu că este soţia lui Omer. Apoi Elif Shafak se întorce în timp pentru a ne-o prezenta pe Gail pe vremea când era o tânără studentă timidă, ce se străduia să îşi depăşească emoţiile şi teama de a interacţiona cu ceilalţi. Avea o geantă plină de banane şi ciocolată – hrana ei continuă… Era brunetă, cu un păr foarte bogat, nu neapărat frumoasă, cât interesantă.

    Şi ne plimbă pe parcursul câtorva ani, povestind evoluţia lui Gail, a lui Omer şi a prietenilor lui-Abed şi Piyu. Evoluţie care nu este neapărat bună, care nu duce spre ceva măreţ, ci pur şi simplu prezintă viaţa câtorva prieteni, colegi de apartament în America, unde veniseră să-şi continue studiile. Fiecare are cel puţin o problemă şi în finalul cărţii fiecare rămâne cu aceeaşi problemă. Cu o singură excepţie: cineva nu va mai rămâne.

    Ca întotdeauna, mă abţin să povestesc romanul, doresc doar să stârnesc interesul pentru cărţile pe care le-am citit şi mi-au plăcut.
    Cartea este scrisă cam după acelaşi tipar: personaje ciudate, dificile, cu probleme de adaptare, copleşite de tristeţe şi/sau întrebări, oameni care-şi caută sensul şi locul în viaţă. Dintre aceste personaje, unul moare la finalul cărţii. Acest scenariu se repetă în fiecare din cărţile ei, este probabil formula cu care îşi consacrează succesul. Dramă, misticism, oameni inadaptaţi şi sacrificiul suprem al unuia dintre ei, poate pentru ca ceilalţi să poată merge mai departe…cu viaţa. Dar nu neapărat, poate că sacrificiul nici nu are vreun scop anume, poate pur şi simplu este un dat al vieţii unora.
    Primul roman pe care l-am citit –Onoare, mi-a lăsat o impresie foarte puternică şi mi-a plăcut cel mai mult. Poate că era primul impact cu stilul scriitoarei, cu viaţa marcată de melancolie şi misticism a turcilor, cu o poveste cu impact puternic în societatea turcă, cu o problemă MARE a societăţii turce, de fapt.

    Următorul pe lista preferinţelor a fost Bastarda Istanbulului. Sfântul nebuniilor incipiente nu pot spune că mi-a adus aceeaşi bucurie. Parcă îi lipseşte puţin firul acţiunii. Dar asta o spun acum, după ce am terminat cartea, mai ales prin comparaţie cu celelalte. Altfel, stilul ei de a scrie este acelaşi şi personal îl consider foarte agreabil. Nici nu ştiu ce să spun că îmi place atât de mult la felul cum aşterne cuvintele: simplitatea şi uşurinţa cu care curg, tristeţea ce există de multe ori în ele, realismul descrierilor, deşi romanele îi sunt populate de oameni ciudaţi şi de fapte mai puţin normale, mi-e greu să definesc…

    Dar de câte ori îmi pică în mână ceva scris de ea, se creează imediat şi rapid un interes. Pe mine mă captivează textul ei, aşa am păţit şi când am redeschis cartea pentru a nota citatele alese.

    Şi asta chiar dacă  Sfântul nebuniilor incipiente nu rămâne în topul preferinţelor.

    Mihaela Dămăceanu    

  • Reduceri ce ne fac cu ochiul

     Fancier WT3530 - trepied foto + husaFancier WOS3005/43 - Umbrela Difuzie Soft 110cm Hakutatz - Bec fluorescent 85w FB-85
    Ei, acuma nu este o perioadă prea bună pentru cumpărături, că ne cam ajung cele făcute în decembrie :))
    Însă aceste articole despre produse reduse se citesc bine şi tot de aici – linkurile sunt afiliate, am văzut că lumea tot mai cumpără una-alta! Şi pentru că am amintit de cumpărături, doresc să mulţumesc tuturor cititorilor care au făcut cumpărături online pornind de la linkurile pe care le-am dat sau intrând pe bannerele de pe blog. Şi nu orice mulţumire, ci mai multe…. biiiig thanks!!!

    Cu toată chibzuiala mea şi noi a trebuit să mai facem nişte cumpărături, era absolut necesară placa de bază de la computer şi ne-am gândit că dacă tot se întoarce unitatea centrală cu burta în sus, i-ar prinde bine şi ceva memorie în plus, aşa că în acest week-end sper să pot lucra cu el, că tare mult mi-a ajuns chinul cu râşniţa de laptop.
    Şi nu vă mai ţin în suspans, cu pozele acelea ciudate. Intenţionez să îmi îmbunătăţesc calitatea fotografiilor. Primul lucru în acest sens este studierea – nu glumesc deloc, STUDIEREA serioasă a manualului  camerei foto din dotare. Apoi, am priceput că ar fi nevoie de un trepied, o sursă de lumină fluorescentă şi o umbrelă de difuzie. Astea pentru început, zic. Am constatat că în ce mă priveşte este cazul să mai aştept, dar poate altora le foloseşte. La F64 există pachete cu aceste trei produse la un preţ bun. Puteţi vedea aici, dacă vă interesează.
                                                Pantofi camel Party            
    Apoi m-am uitat la încălţăminte şi am dat peste Matar, un magazin cu preţuri foarte mici, cu ceva vouchere de reducere la următoarele cumpărături şi cu transport gratuit la comenzi peste 69 lei, zilele acestea. Majoritatea produselor lor sunt din piele ecologică şi aşa se explică preţurile. Eu am tras cu ochiul cel mai mult, tot la încălţămintea din piele, dar şi pe dincolo mi-au plăcut câtevă, destule.
    Pantofi din piele puteţi vedea accesând acest link şi mi-au mai plăcut şi unele modele ale colecţiei Condur.
                                               Caietul Mayei - Isabel Allende 
    Îmi doresc să citesc Caietul Mayei, aşa că nu puteam să nu ajung la Elefant :)) Chiar este la ofertă, la un preţ bun, redus cu 27 %. Ca întotdeauna au multe oferte speciale, destule din ele se încheie duminică 18 ianuarie, dar nu înseamnă că sunt singurele. Pagina ofertelor o găsiţi aici.
    Şi este cazul să mă opresc şi să vă doresc un sfârşit de săptămână frumos de tot!
    Mihaela Dămăceanu                         

  • Un salut de acum 10 ani

    Vi se întâmplă şi vouă să vi se facă dor de puiul vostru mic fiind?
    Pe mine văd că m-a cuprins nostalgia după nici 10 ani întregi…

     Prima dată când vedea o păpuşă.
    Un anişor mai târziu, la o respectibilă vârstă de 2 ani, deja îi plăceau fetele…

     

    Postarea participă la Miercurea fără cuvinte.
    Mihaela Dămăceanu

  • Clătite cu ciuperci

                                                                                         
    reteta de clatite cu ciuperci
    Reţeta aceasta de clătite cu ciuperci este tot o reţetă cu amintiri!
    Clătitele umplute cu ciuperci îmi amintesc de anii facultăţii. Locuiam în căminele din Regie şi aveam trei colege de cameră din Ardeal. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi cum era pentru studenţii căminişti, ce ieşeau din cantine cu hainele impregnate de miros de mâncare, dar cu stomacul mai mult gol, momentul în care se primea un pachet de acasă, plin de bunătăţi făcute de mămici. 

    Şi ce bunătăţi veneau pe calea trenului, în pachetele din cutii… Ştiţi că ardelencele mereu s-au întrecut pe ele în ale bucătărelii! Tot felul de prăjituri, care mai de care cu creme mai bune, cârnăciori de casă afumaţi şi/sau cruzi-uscaţi, şunculiţe de toate felurile…se topeau în gură… Era greu să spui ce îţi plăcea mai mult, dar printre cele mai apreciate erau clătitele umplute cu ciuperci, venite de la Baia Mare. Mi-am amintit recent de ele şi pusu-m-am pe treabă!



    clatite cu ciuperci

    INGREDIENTE


    Pentru clătite

    – 400 g făină
     – 3 ouă

    – 500 ml lapte

    – un vârf de sare
    – ulei pentru prăjit

    Pentru umplutură:

    –  500 g ciuperci Champignons proaspete
    – 2 cepe
    – trei căţei de usturoi
    –100 ml smântână
    – 1 lingură de făină
    – pătrunjel
    – oregano
    – sare, piper 
      
    Pentru pane

    – 1 ou
    – 100 g pesmet
    – sare

    PREPARAREA CLĂTITELOR PANE CU UMPLUTURA DE CIUPERCI

    1. Baţi ouăle cu telul şi adaugi treptat laptele alternat cu făina, până se obţine un aluat ca o smântână. Îl laşi să se odihnească o jumătate de oră.
    2. Cureţi, speli şi tai ciupercile în cubuleţe cam de 2/1 cm. Tai ceapa mărunt şi o căleşti într-o tigaie mai mare, cu puţin ulei şi cu usturoiul. Adaugi ciupercile şi aştepţi să scadă toată zeama, amestecând periodic. Apoi pui smântâna amestecată cu lingura de făină şi mai laşi să fiarbă cam 5-10 minute. Condimentezi cu sare, piper, un vârf de linguriţă de oregano şi pătrunjelul tocat mărunt. Acoperi şi păstrezi la cald până prăjeşti clătitele.  

    clatite pane umplute cu ciuperci

      

    3. Pui puţin ulei în tigaia încinsă, atât cât să acopere toată suprafaţa tigăii când o răsuceşti. Torni un polonic de aluat, mişcând tigaia pentru a se distribui uniform. Prăjeşti clătitele pe ambele părţi, cam 1-2 minute. Când este gata rumenită, foaia se desprinde uşor de tigaie şi poate fi întoarsă cu un cuţit lat cu care desprinzi fin marginile sau prin aruncare. Scoţi clătitele pe o farfurie, unele peste altele şi le păstrezi acoperite.
    3. Umpli clătitele cu amestecul de ciuperci şi le rulezi după ce ai îndoit puţin spre interior două părţi, astfel încât la final clătita rulată să arate ca o sarma. Pui umplutura doar pe partea din mijloc, cam jumătate din suprafaţă, în strat nu prea gros.

    clatite umplute cu ciuperci
    4. Pregăteşti două farfurii, una cu pesmet şi cealaltă cu un ou bătut cu sare, şi treci fiecare clătită întâi prin ou şi apoi prin pesmet. Prăjeşti clătitele din nou, până când pesmetul devine auriu. Se pot servi atât calde, cât şi reci. 

    clatite cu ciuperci

    Cel mai des am văzut această reţetă de clătite cu ciuperci, făcută la cuptor cu smântână şi caşcaval deasupra. Dar credeţi-mă pe cuvânt că varianta de clătite pane cu ciuperci este absolut delicioasă, parcă mai bună decât cea la cuptor.

    În speranţa că v-am stârnit interesul, vă urez POFTĂ BUNĂ!!!

    Mihaela Dămăceanu


  • Jurnalul unei femei simple 4

    ‘Neaţa, zic, chiar dacă este pe sfârşite!

                                             

    Jurnalul a pornit de la corcodusha
     
    Pentru astazi (data/hora)…vineri 09.01.2015, ora 10,30
    Afara …ger, încă ger!  Se anunţă încălzirea vremii în week-end, dar mă bucur pentru iarna adevărată ce a fost la vremea ei. Gerul Bobotezei a venit fix de Bobotează! Doar oamenii aştia de la ştiri se miră şi ne panichează de parcă ţara asta nu a mai văzut iarnă până acuma.
     
    Mă gândesc …la un telefon pe care îl aştept şi care îmi va întrerupe elanul scriitoricesc.
    Din locurile de unde invatam …săptămâna aceasta am învăţat doar de pe bloguri. Aproape am trecut pe la toată lumea, unde nu am ajuns, trec cu siguranţă! Multe lucruri frumoase am văzut şi citit!
     
    Sunt recunoscătoare pentru …starea de bine, care persistă încă şi bucuria de a fi cunoscut atâţia oameni speciali şi frumoşi, prin această activitate de blogging.
    Din bucătărie …nu se simte nimic. Nu ne-au făcut bucătărie oamenii aceştia de la serviciu. 
    Să le sugerez, oare?
    Cu ce sunt imbracata …cu pantaloni maro-ciocolatiu şi cu un sacou foarte frumos. Pe cuvânt, a fost cel mai frumos sacou din garderoba mea, timp de doi ani. Recent a trecut pe locul doi, căci am primit unul şi mai şi, IMPECABIL croit, cel mai frumos din toată viaţa mea, nu chiar aşa de scurtă :)) Mulţumesc taaare mult!
    Citesc …  bloguri, v-am spus doar :))
    Ceea ce astept (sper) …uite, chiar nu ştiu acum. Nu aştept, trăiesc clipa!
     
    Ce mai mesteresc … ca de obicei, adică tot nimic. Dar este foarte posibil să urmeze ceva. Am făcut primul pas, am programat o întâlnire de lucru. Primul pas e cel mai greu! zice vorba aceea deşteaptă.
    Ascult … radio SMART FM în surdină. Nu cunosc piesa, m-am concentrat degeaba să o identific.
    În casa … este încă frumos. 

    Unul dintre lucrurile mele preferate …discuţiile cu prietenii de suflet.
    Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii …intrăm în programul obişnuit: sâmbătă treburile casei şi lucrat cu puiul, duminică la biserică, apoi iar Mihnea şi ceva relaxare, dacă mai rămâne.
    Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:
    de acum vreo trei ani.

  • Apus de soare în Delta Dunării

    Fotografiile aparţin cumnatului meu, un mare iubitor de apă şi pescuit. Îi mulţumesc pentru ele, pe frigul de astăzi, soarele acesta m-a mai încălzit!

    Postarea participă la Miercurea fără cuvinte.
    Mihaela Dămăceanu