Blog

Am să vă povestesc alta dată cum a început dependenţa mea de Internet, acum vreo 8 ani. Şi poate am să ma şi gândesc odată la masurile pe care, vrând-nevrând, va trebui să le iau pentru a diminua dependenţa :))

Nu scriu astăzi despre asta, căci subiectul este altul, deci nici eu nu ştiu de ce am început astfel postarea.

Minte întortochiată, de-aia :))

Ce vreau să vă zic astăzi, este ce făceam eu pe vremea când nu aveam blogul acesta. Timp de vreo cinci ani, doar am citit. Şi îmi mai fac şi mea culpa că nu citeam decât bloguri în engleză. Bine că mi-a venit ideea să fac blogul, că aşa am descoperit blogosfera noastră şi aşa am ajuns să mă împrietenesc cu atâţia oameni, de mare valoare sufletului meu şi care i-au adus multă bucurie. Şi să nu mă credeţi vreo snoabă, că nu sunt. Pur şi simplu s-a nimerit să dau peste nişte bloguri de limbă engleză, cu a căror idee rezonam fantastic…si de acolo mai dai peste unul, şi peste încă unul, şi peste încă unul…ştiţi voi cum este. Iar timpul omului şi al cititorului este limitat. Şi după două-trei ore de citit din blog în blog, te mai apuci şi de treburile zilei, alea care mereu sunt nesfârşite. De aceea nu citeam bloguri de la noi, că mi se termina timpul alocat lecturii.

Si ce credeţi că vreau să subliniez cu asta?

Că doar citeam. Atâta făceam. Niciodată nu scriam un cuvânt. Dar am fost un cititor fidel vreme de nişte ani buni, chiar foarte buni. Mă întreb acuma de ce nu scriam. Pentru că eram mereu presată de timp… pentru că preferam să mai citesc încă un articol în timpul în care aş fi scris câteva cuvinte…pentru că nu aveam obişnuinţa scrisului de comentarii…pentru că nu vedeam de ce să mai scriu şi eu pe-acolo, pentru că uneori mi-era jenă…pentru că mi se părea că oamenii aceia nu aveau nevoie de vorbele mele, pentru că şi pentru că.

Şi nu ştiu de unde mi-o fi venit azi ideea să mă gândesc cine mă citeşte pe mine. O parte din cititori sunt prietenii mei bloggeri. Prieteni cu P mare, da??? Oameni  de care m-am apropiat mult şi care imi sunt tare dragi. Ştiţi asta, că v-am mai spus. Şi mai ştiţi că feed-back-ul este motorul activităţii de blogging, că pentru mulţi dintre noi, acest răspuns din comentarii este stimulentul ce ne ajută să continuam activitatea, să menţinem blogurile şi să le dedicăm destul timp din zilele noastre… pline ele, ca la tot omul.

Vă spuneam deci, că fumându-mi ţigara de dimineaţă-momentul în care zboară ideile în capul meu, mă gândii cine mă citeşte pe mine. Oare or mai fi şi cititori nebloggeri printre voi? Oare în afară de cei ce vin de pe Google, or fi şi cititori nebloggeri? Oare ne învârtim numai noi, bloggerii, între noi?

Sau mai ne citeşte şi altcineva?

Oare existaţi?

Dacă, da, şi dacă sunteţi voi drăguţi, nu îmi lasaţi si mie doua litere care formează cuvântul DA. Măcar atât, că mă roade curiozitatea. Nu am niciun alt motiv pentru care întreb. Este o simpla curiozitate şi o dorinţă de a şti. 

Şi dacă nu vă cer prea mult, dacă timpul vă permite, şi numai dacă vreţi, îmi puteţi spune şi câteva vorbe despre voi. Sau ce postări v-au plăcut pe acest blog? Sau ce v-ar plăcea şi v-ar fi de folos să mai citiţi. Sau pur si simplu ce vreţi voi. Pentru mine ar însemna mult. Şi m-aş bucura să mai aflu ceva despre voi si despre cum percepeţi blogul.

Iar voi, dragii mei colegi bloggeri, v-aţi pus vreodată asemenea întrebări? V-a ros o asemenea curiozitate?
Vă ştiţi cititorii nebloggeri?

Eu am câţiva pe care îi ştiu, dar sunt foarte puţini.

Mihaela Dămăceanu