Blog de familie

Categorie: recomandarea de vineri

  • O strategie financiară

    Motivul pentru care nu am scris astăzi postarea obişnuită despre reduceri este un articol citit ieri.
    Citesc multe articole pe teme financiare, dar trebuie să recunosc că acesta m-a pus pe gânduri în mod deosebit. Aşa cum se menţionează şi în articol şi eu sunt sigură că oamenii se vor împărţi în două categorii: cei ce vor spune că nu se poate aplica şi ceilalţi ce vor încerca să extragă din el o învăţătură. Desigur că pentru a fi aplicat, fiecare şi-l adaptează la propriile condiţii şi circumstanţe, la acelaşi lucru mă gândesc şi eu.


    Dar să vă spun ce m-a impresionat atâta! Este vorba de un sistem de alocare a banilor ce mi s-a părut inedit şi foarte bun. Nu că nu aş mai fi văzut niciuna din idei şi în alte locori, că doar nu inventăm roata acum, dar modul în care cele cunoscute au fost combinate şi altele pe care le-a inclus, mie mi-a dat foarte mult de gândit. Sunt acolo două componente, pe care niciodată nu le-am considerat importante şi mai ales nu le-am aplicat. Dacă îl veţi citi, poate vi se va părea utopic, dar eu mă gândesc la el de ieri şi la nivel de logică, lucrurile se leagă atât de bine, încât nu cred că aplicarea acestui sistem ar rămâne fără urmări importante în îmbunătăţirea situaţiei financiare şi a calităţii vieţii.

    Articolul se numeşte „Cum să ai casă şi maşină în 5 ani de zile” şi este vorba de o strategie financiară financiară expusă de miliardarul asiatic Li Ka-Shing pentru cineva care porneşte aproape de la zero. Ei, nu ştiu dacă chiar s-ar ajunge la ceea ce este în titlu, dar nu îmi vine să cred, la nivel teoretic , că aplicarea comportamentului descris acolo, ar putea rămâne fără urmări bune.

    Şi pentru că săptămâna aceasta chiar am fost preocupată de aspectele financiare, m-am dus şi am recitit şi studiat seria despre independenţă financiară, scrisă de Iulia anul trecut, care de asemenea a avut un impact puternic asupra mea.

    Merită citite ambele, de la Iulia în mod special cele două articole intitulate Calea cea lungă spre independenţa financiară, acordaţi-le timp de gândire şi de analiză. Dacă vă preocupă subiectele, sigur este de învăţat din ele.

    Şi mai cred că toţi avem nevoie de un sistem financiar şi că acesta se poate mereu îmbunătăţi.

    Week-end plăcut şi mi-ar plăcea să vă aud opiniile!

    Mihaela Dămăceanu

  • Vinerea cu recomandări articole

    Am citit bloguri şi săptămâna aceasta, chiar dacă mai puţin ca cealaltă. Din ce am răsfoit eu, selectez trei ce m-au impresionat:
     
    1.Voi începe cu articolul Irinei, care izbuteşte ca întotdeauna să ne transmită un mesaj bun şi încurajator. O postare care, deşi stârneşte întrebări şi ne pune pe gânduri, ne linişteşte şi parcă ne determină să luam pixul şi hârtia să facem ce spune ea în articol. Irina este ca o dăscăliţă ce ne-nvaţă cu căldură ce să facem ca viaţa noastră să fie mai aşezată, mai fericită şi mai împăcată. Totul pe blogul ei transmite mesajul acesta: de la cuvintele calde dar mobilizatoare şi motivaţionale, la pasajele înţelepte din cărţi de învăţătură creştină până la superbele fotografii. Articolul se numeşte  Diferenta dintre oamenii de succes si…ceilalţi 
    2. Alice despre care am scris recent, a reuşit un foarte, dar foarte cuprinzător articol despre cum putem călători ieftin. Mai multe idei pentru acest subiect nu aţi putea găsi decât într-o carte întreagă, sau cel puţin eu nu am găsit în blogosfera românească. Este scris în principal pentru budget travel, pentru cei pe care-i arde dorul drumului şi chemarea depărtărilor, pentru cei care apreciază mai mult călătoria şi învăţătura ei, decât confortul. Dar aceasta nu înseamnă că cei ce preferă concediul combinat cu confortul nu au de ce-l citi. Pentru că vă spuneam că este foarte cuprinzător şi este imposibil să nu găseşti ceva util, un site de folosit sau o idee pe care să te poţi plia. Mergeţi să-l citiţi aici.
    3. Am găsit la Mirela o postare de vară, o postare de week-end. O găsesc potrivită pentru week-end deoarece aveţi timp să revedeţi un mare film, cu un foarte mare actor. Cred că este unul din puţinele filme care a reuşit să depăşescă cartea. Este vorba de Zorba The Greek.
    Lectură plăcută şi week-end asemenea! 
    Mihaela Dămăceanu

  • Vinerea cu articole

    Dragelor dragi,
    M-am trezit eu cam supărată ieri dimineaţă şi ce mă gândii? Ia să scrie fata despre cum reuşeşte ea să facă primii paşi spre ziua bună, că poate aşa îşi mai revine. Dar bag de samă, că nu prea mi-a ieşit, întrucât toată ziulica am fost botoasă. Şi observ că nici pe voi nu prea v-am convins, întrucât parc-aş fi-nceput blogul ieri. M-am tot uitat, dar nimic. Păi se poate, măi Miha, să nu-ţi scrie şi ţie acolo, un omuşor, un cititor, măcar un cuvinţel? 
    Iote că da!
    Da nu-i bai, că trece. Să vă povestesc, însă, de ce fusei eu botoşică.
    Primo, sunt cam năpădită de dor. Tati? Şi tati, dragu’ de el. Da, Mihnuţu? Tare-i dor lu’ mami de puicuşor. Da şi asta o să treacă, că mai e puţin şi vin.
    Secundo?  Păi ce credeţi voi, că mi-am zis eu singură, singurică, acu vreo două săptămâni, când au plecat băieţii la raiul verde al Botoşianului cel molcom?
    C-o să răstorn casa! C-o să dărâm munţii! Că termin mulţimile de treburi ce sar pe capul meu când intru în casă. Că scriu o tonă de postări, pentru zilele negre ale bloggerului ce aspir să devin. Că mă fac mai gospodină decât m-a făcut mama ş.a.m.d. că v-ajunge.
    Şi credeţi că am făcut ceva? Acuma, ca să fiu sinceră, câte una-alta am mai făcut, cum ar fi, să mă ţin de gospodăreala meniului de 55 de lei. Ei, asta chiar mi-a ieşit. Dar în rest? Ce vişine, ce dulceaţă de vişine? Au de-a sâmburi fructele astea, că nici mamei nu-i place să facă ceva cu ele. Dacă era Mihai acasă, mai ziceam, că altfel merg mâinile în doi, o dată cu gura.
    Da aşa? Ce să fac?
    Păi vă spun. Se duce fetiţa frumos la computer, şi-l deschide ea, şi gata, stop. S-a terminat cu treaba, cu planul, cu socoteala, cu gospodăreala, cu tot. Acolo am înţepenit, cam de când mi-au plecat băieţii.
    Şi dacă mă gândesc eu mai bine, aseară după ce mi-am revenit, întrucât am tras de mine cu dinţii, să nu sar direct la calculator de cum am intrat în casă, şi am reuşit, vă spun că nu este doar vina mea.
    Este vina Internetului şi a voastră celor ce scrieţi aşa de bine, că nu mă lăsaţi pe mine, să fac şi eu treaaaabă.
    Şi-acum devin serioasă, ca să vă spun vinovaţii:
    1. Săptămâna aceasta începuse cu o victorie: Vienela a câştigat un concurs pentru care luptase mult. M-am găsit şi eu pe-acolo, cam cu ceva întârziere, dar la timp pentru a conta. Când am aflat rezultatul, tare m-am bucurat pentru ea. Şi aşa cum vă spuneam, că tot răscoleam pagini şi bloguri, găsesc ceva ce m-a impresionat puternic. Este vorba despre articolul „Un experiment de blogging reusit”, scris cu mult suflet, de un bun suflet, pentru altul asemenea. Atâta emoţie şi bucurie pune Dana în acest experiment, că parcă nici nu i se potriveşte titlul. Experimentul e rece, iar articolul ei este foarte cald. Dar asta nu înseamnă că titlul nu este bine ales, ci dimpotrivă. Pentru că de acest experiment, ne-am bucurat toţi bloggerii. Este vorba de o victorie a unui om care o merită din plin, dar şi a micii comunităţi a bloggerilor. Şi dacă citiţi acest articol, o să vă bucuraţi pentru Vienela, pentru Dana, pentru fiecare blogger pe care-l citiţi sau care sunteţi, pentru că victoria este posibilă. Acesta este mesajul Danei, la care nu pot decât să subscriu. Felicitări Vienelei, Danei şi comunităţii reunite în jurul lor!
    2. Acum vă duc aici, la un articol scris de-o copiliţă. De-o copiliţă ce mi-i dragă, chit că n-am cunoscut-o vreodată. Că mereu mi-au fost dragi copiii buni. Iar Karla are atâta profunzime, de parcă n-ar fi copilă. Şi dacă vreţi să-i cunoaşteţi şi părinţii, dacă vreţi să v-amintiţi că a fi părinte nu-i tocmai treabă uşoară, că a creşte copii buni şi echilibraţi nu se poate fără dileme, eforturi şi suferinţe, citiţi, vă rog, această poveste despre Karla. 
    3. Am început cu victoria Vienelei şi nu vă las până nu aflaţi că o vizită la ea este o bucurie a celor ce-ndrăgesc cuvântul şi povestea ce iese din el. Blogul ei este o magie de naraţiuni captivante şi de descrieri sclipitoare, că mie-mi vine să-l şterg pe-al meu, după ce trec pe la ea. O ultimă, impresionantă poveste, se numeşte „Durere, gimnastica, partide de plâns”.
    4. Pe final, dau lovitura cu o dublă recomandare. Două prietene dintr-un foc! Iuliana a relatat amănunţit pe blogul Iuliei, cu preţuri, indicaţii şi recomandări, ce-a văzut frumos în concediul din zona Bran Moeciu. Să nu spuneţi că sunt partinică recomandându-mi prietenele, căci răspunsul este următorul: prietenii ni-i alegem dintre cei ce ne plac şi pentru că avem puncte comune cu ei.

    Vă las acum cu cititul, nu înainte de a vă ura un sfârşit de săptămână fericit!

    Mihaela Dămăceanu 

  • Alice şi Enciclopedia călătorului independent

    Nu trebuie să vă spun eu care este problema cu Internetul ăsta. Dar o fac! 

    Este inepuizabil. 

    Şi omul trebuie să dea dovadă de foarte mare autocontrol, ca să se oprească. Şi de câte ori dai peste ceva interesant(des, foarte des) te miri cum de nu ai găsit comoara până atunci.  Şi te mai simţi şi vinovat. Vinovat că deşi îţi tot propui, nu izbuteşti să ajungi într-o mulţime de locuri despre care ştii sigur că îţi vor plăcea.

    De aceea,

    AZI ÎMI CER SCUZE TUTUROR CELOR CARE SCRIU BINE, SCRIU LUCRURI INTERESANTE, FAC LUCRURI INTERESANTE, POSTEAZĂ FOTOGRAFII DEMENŢIALE…LA CARE EU NU AM IZBUTIT SĂ AJUNG.

    VĂ ROG SĂ MĂ IERTAŢI!

    Din categoria bloguri izbitoare, face parte cel despre care scriu azi. Numa’ vă rog mult să nu mă credeţi pe cuvânt, ci să intraţi doar puţin aici să vedeţi. Şi după aia, mai vorbim!

    Nişte fotografii, nişte călătorii, nişte chemări spte depărtări….Wonderlust, cum zice englezu’. 

    Este vorba de Alice de la Enciclopedia călătorului independent şi ştiu că cei mai mulţi deja o cunoaşteţi. Dar poate n-aţi mai citit de mult sau poate n-aţi mai trecut de mult pe la ea.

    Dacă vă arde şi pe voi dorul de călătorii, dorul de vacanţă sau de bătut lumea, faceţi un tur pe la Alice. Eu am început cu Andaluzia, şi-am mers cu ea din Cadiz în Cordoba, ş-apoi în Sevilla. Fotografiile surprind extrem de bine viaţa şi cultura locurilor prin care Alice ne plimbă. Postările acestea mi-au amintit de Balada Spaniolă de Lion Feuchtwanger, carte pe care-am devorat-o în adolescenţă.

    Dacă vreţi să visaţi şi mai mult, atunci cautaţi pe blog rubrica 1 an în Maroc pentru a afla multe lucruri interesante despre viaţa oamenilor de acolo, pe care într-o simplă călătorie turistică nu aveţi cum să le surprindeţi. Am citit despre o bunică aprigă, obiceiuri de familie marocană, m-am plimbat prin bazare şi oraşe exotice, am visat cu ochii deschişi la Orient, la fascinaţia dunelor de nisip şi a oazelor de verdeaţă, la turnuri de minarete şi năucitoarea vălmăşeală a lumii arabe. Parcă am auzit chemarea muezinului şi am simţit farmecul poveştilor din O mie şi una de nopţi.

    Într-un cuvânt: SUPERB.

    Un blog frumos, care te fascinează, te cheamă şi te plimbă prin lume. Dar te plimbă altfel, pentru că autoarea este preocupată şi interesată să vadă mai mult decât liste de obiective. Surprinde ceva din viaţa oamenilor din locurile prin care trece cu ochii larg deschişi, şi cu sufletul la fel.

    Mulţumim Alice, că ne iei şi pe noi!

    Mihaela Dămăceanu

  • Ramona şi Dojoblog

    Ştiţi care-i cusurul meu? Mă rog, unul dintre ele, că no-i avea doar unul. Că vreau prea multe şi apuc să fac prea puţine. Unele dintre ele, mai le şi fac, dar multe rămân visuri.
    Din categoria celor pe care doresc să le fac şi se realizează cu întârziere, face parte şi postarea de azi.
    Am vrut să scriu despre Ramona şi unul dintre blogurile ei, dojoblog.ro, de vreo trei luni. Întâi am amânat din motive de tehnologie. Apoi, din lipsă de timp. Şi apoi datorită blocajului în care am fost în luna mai.
    Şi nu mică mi-a fost mirarea, când am văzut că mi-a luat-o înainte. Iar cât de mare mi-a fost bucuria, îmi vine şi greu să vă povestesc. Nu scap însă ocazia de a-i mulţumi din nou, pentru această mare surpriză.
    Dar puţin, puţin, mi-a părut şi rău. Pentru că vroiam să fi scris ce aveam de scris, de atunci de când mi-am propus.
    Însă, sper că cititorii mai vechi mă cunosc şi ştiu că sunt un om sincer.
    Şi trec odată la subiect, ca să nu fugiţi de tot!
    Am spus că vroiam să scriu de acum trei luni, adică, cam de când am descoperit blogul. În paranteză fie spus, deşi bat netul de nişte ani, eram cam pe din afară cu blogosfera românească, pentru că mă ţinea prea ocupată, cea de limba engleză. Aşa se explică, de ce am descoperit-o pe Dojo, abia acum.
    Şi când am găsit-o, am tot răsfoit blogul, până m-a tras Mihai de mânecă, amintindu-mi că am o groază de alte treburi de făcut a doua zi de dimineaţă, începând cu mersul la serviciu. În seara aceea, m-am oprit, dar am continuat să revin cât am putut, în limita timpului acesta, care în ultima vreme, zboară prea repede.
    Şi haideţi acum să vă spun ce mi-a plăcut şi de ce tot mă duc pe blogul ei:
    1. Mi-a plăcut foarte mult OMUL din spatele blogului: informat, educat, cu o judecată sănătoasă, corectă şi înţeleaptă. Cu o perspectivă realistă şi profundă asupra vieţii, dar şi optimistă. Un OM cu care îţi place să comunici şi pe care îţi place să îl citeşti. O luptătoare şi un spirit foarte deschis. Se numeşte Ramona Iftode, însă toată lumea o ştie de Dojo. A lucrat 10 ani în Timişoara la doua posturi de radio, după care, din 2002 lucrează online, ca web designer. Are trei bloguri şi două forumuri. Este pasionată de călătorii şi îndrăgostită de New York şi Dubrovnik, visând să se mute într-una din aceste locaţii.
    2. Mi-a plăcut, tot foarte mult, şi cum scrie. Clar, interactiv, captivant. Subiectele sunt multe şi diverse, iar postările sunt scrise şi cu suflet, şi cu înţelepciune.
    3. Mi-au plăcut şi m-au atras şi temele abordate. De la călătorii, la freelancing, blogging, probleme ale societăţii româneşti(câteva articole despre sistemul medical şi multiplele lui hibe, m-au atins în mod special), sport, slăbit, bani, afaceri, etc. Le găsiţi grupate frumos pe categorii, în funcţie de ce vă interesează. Şi sigur vă vor interesa mai multe.
    4.  Mi-a plăcut că este foarte deschisă, foarte sinceră şi foarte dornică să ajute. Răspunde cu drag la toate întrebările care i se pun, şi nu sunt puţine. Se vede că doreşte să ajute. Poate că toate acestea trebuiau scrise la primul punct, pentru că ţin de omul despre care am scris deja mai sus. Dar le pun aici separat, pentru că vreau să subliniez distinct aceste calităţi, pe care le-a adus şi pe blog. Mai sunt oameni care au aceste calităţi dar nu la toţi au devenit şi o caracteristică a blogului.
    5. Şi nu în ultimul rând, mi-a plăcut foarte mult şi faptul că reuşeşte să trăiască din freelancing şi munca pe Internet. Este un vechi vis de-al meu, şi sunt sigură că şi de-al altora. Şi mă bucur că am găsit un model, aici, la noi, de la care să putem învăţa.
    6. Şi dacă tot am întârziat postarea aceasta, o fi fost şi un bine în această întârziere, că poate trebuia să aflăm că vine barza. Felicitări, Ramona! O sarcină uşoară şi să vină un bebe debordând de sănătate şi de veselie! Iar ursitoarele să-i hărăzească şi mult noroc!  
    Cu drag, pentru Dojo şi bebeluţ,
    Mihaela Dămăceanu 
    P.S. Citiţi şi articolul Merita sa faci situri in romaneste?.