Hanul cu Tei este unul dintre locurile mele preferate, cu mult timp inainte de a merge dupa materiale de pictura si desen. L-am descoperit intamplator, pe vremea cand puzderia magazinelor Lipscaniului etala tuluri voaluri si crinoline de mirese, mai mult sau mai putin prafuite. Nici vorba pe atunci, de eleganta de astazi si de cafenelele titirisite, cu flori rosii si palmieri exotici, ticsite pe micile stradute ale Centrului Vechi. Intrand in Hanul cu Tei, parca te intorceai in timp. Lungul culoar – a fost inclus in nomenclatorul strazilor – dintre Lipscani si Blanari, avea pe mijloc banci artizanale din lemn, ce se asortau perfect cu piatra caldaramului si cu ferecaturile usilor negre ale galeriilor de arta si antichitati.
Lipseau teii ce au dat numele locului, dar era mai usor ca acum sa-ti plimbi imaginatia printr-un taram si un timp in care negutatorii tuturor natiilor isi adaposteau aici, pretioasele matasuri, argintarii si blanuri, intre drumurile lor spre Lipska, Viena, Atena sau Istanbul.
Acum este prea inghesuit de mesele cafenelelor, dar tot imi face placere sa merg.
Cuvantul han provine din persana si inseamna „casa de gazduit si ospatat calatorii contra cost”, zice Wikipedia. Hanul cu Tei dateaza din 1833 si a fost construit de doi negustori bogati ai Bucurestiului, Anastasie Polizu si Stefan Popovici. Au ridicat doua corpuri separate intre ele printr-o curte interioara cu tei. Sa fi fost micuti teii, nu prea stiu unde incapeau in peisaj 🙂 La parter au facut pravalii cu obloane masive, sus erau camere cu geamlacuri mici din lemn, iar in pivnitele boltite ale subsolului intrau pretioasele incarcaturi ale celebrilor negustori, cum ar fi Niculae Kiriloff ce facea comert cu blanuri din Rusia.
Dupa mica plimbare in timp, va propun sa revenim in vremurile noastre si sa vedem o parte din fotografiile dupa care era gata sa plang. Asa cum lesne se poate observa, locul are mult farmec si fara matasurile si argintariile vremurilor trecute. Este si acum o mica desfatare a sufletului, pentru ca tot lucruri pretioase gasim si astazi. Sunt panze pline de culoare si sensibilitate, sunt lucruri incarcate de istorie si emotie, sunt locuri din care o parte a artistilor Bucurestiului isi iau cele necesare muncii lor.
De la tara, de la noi…unde totul este molcom si dulce.
Este doar o bucata de teren, intr-un sat moldav. Un loc mare si plin de iarba, unde niciunul dintre noi nu face nimic. Dar cand ajungem, ne incarcam bateriile cu calm si tihna. De la iarba, de la talangile vacutelor, de la culmile unduioase de deal, de la aerul curat…de la oamenii cu vorba calda si mers domol.
Totul a pornit de la acest mic decor facut de Mihnea intr-o zi cu chef. Apoi cheful a venit si la mama lui intr-o alta zi. Cu cateva ghinde, conuri, nuci si tartacute… cu fundal dintr-o pictura de-a lui Mihnea sau din servetele luate de la Zara home.., sau din cele cu cusaturi adunate din casa parfumata a bunicii…cu lumina calda de toamna…cu un telefon istet…ma declar multumita de ce a iesit.
Intr-o dupa amiaza petrecuta in Suceava, am vizitat Cetatea de scaun a Sucevei si Manastirea Sfantul Ioan. De data aceasta, nu am avut timp sa trecem si pe la Muzeul satului bucovinean, dar voi puteti vedea fotografiile facute anul trecut.
Stiu ca a venit toamna, dar mi-ar parea rau sa nu va arat si varianta de vara a micutului nostru balcon. Mic in sensul de ingust, ca la lungime nu are probleme. Am apelat la jutorul lui Mihnea, care mi-a spus ca vopselele nu sunt bune, ca nu adera pe plastic, insa eu am insistat si vedeti mai jos ce a iesit.
Am folosit scoicile, melcii si pietricelele adunate la mare, un vechi tocator de bucatarie – am solicitat pictarea ambelor fete si am vrut pesti, pietre mai mari pe care Mihnea a pictat ce a vrut el si am mai adunat tot ce am gasit albastru prin camara. Si ghivecele din cutii de conserve, sigur ca da!!!
Va este clar ca doream o tema marina, vara viitoare va fi si mai bine, pentru ca voi vopsi si masuta aceea veche, pastrata special pentru aranjamente cu flori pe balcon!
Si poate nu mai am nici porumbeii stabiliti deasupra micului nostru minidecor marin…
Flori nu prea avem, dar avem in sfarsit, inca o fasole!
In ultima zi petrecuta cu Anca, am ajuns si la Hanul Berarilor – Casa Elena Lupescu, unde am admirat de zor decorurile tomnatice din curte. Vazusesem fotografiile in postarea Pandhorei si imi propusesem sa merg. Am servit fiecare cate ceva, printre care si niste specialitati pe care nu le gusti chiar oriunde: foie gras cu dulceata de ceapa, lup de mare sau cotlete de berbecut la gratar.
Imi este foarte greu sa spun ce mi-a placut mai mult la Iasi, caci mi-a placut tot.
Gradina Botanica este o oaza de frumos si relaxare. Din pacate, serele erau inchise in ziua in care am vizitat-o noi, dar nu a contat prea mult. Noi ne simteam atat de bine unii cu altii, ca nu ne supara mai nimic.
Insa din tot ce am vazut in gradina, cu siguranta Rosarium-ul a fost momentul de varf.
Strigau copiii dupa noi si tot nu ne induram sa plecam.
Cam asa arata Mihai al meu dupa atatia trandafiri:
Dacă vă place ce citiţi aici, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
Iar daca v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteti arata prietenilor si imi transmiteti mesajul de a continua sa muncesc pe-aici ;-). Cu multumiri!