Blog

  • 1 Iunie pe Lipscani

    Tot Corina, vechea mea prietenă, ne-a dus sâmbătă în Centrul Vechi. Un loc pe unde nu am mai fost de mult timp, în amurg de seară.
    Era atâta lume, cum rar am mai văzut pe străzi de Bucureşti. Parcă prea multă, dar nu m-a deranjat. Mă gândeam dacă o fi fost doar de la ziua de 1 Iunie sau a revenit Lipscaniul la grandoarea binemeritată. 
    Pe nedrept, această stradă şi toată zona de altfel, a fost ani de zile cumplit de pustie şi de dezolantă.
    Avem şi câteva imagini de pe scena Teatrului de pe Lipscani Sala Rapsodia, inundată de copii, după sfârşitul superbului spectacol Fluturi şi oameni al Companiei de teatru Passe-Partout Dan Puric şi altele de pe străzile cu terase, un boutique cochet, o statuie vivantă(spunea Corina că este prima care a făcut acest lucru în Bucureşti) şi un roboţel.

    Mihaela Dămăceanu

  • Din nou o pauză

    Cu părere de rău, sunt nevoită să vă anunţ că avem o perioadă mai grea şi nu voi mai putea posta o perioadă. Sper să ţină puţin şi să putem relua ritmul normal al vieţii.

    Vă mulţumesc că aţi trecut pe la noi şi revenim cât de repede putem.

    Mihaela Dămăceanu

  • Deci, debordam

    Nu prea v-am povestit ce şi cum am gestionat stresul, după câteva săptămâni bune de testat lista cu cele 25 de alimente antistres.

    Dar întâi să vă spun de ce m-am hotărât să le caut. Niciodată nu am fost un exemplu la controlul emoţiilor, supărărilor şi stresului şi nici un model de răbdare sau calm.
    Într-o dimineaţă, devreme-tare, mă sculasem cu ochii cârpiţi şi nu izbuteam sub nici o formă să îi deschid, să mă îndrept spre computer şi să încep să scriu. Că de aceea mă scol cu noaptea-n cap de obicei, adică de un an, de când am concluzionat indubitabil, că acesta ar fi singurul moment în care aş putea să scriu ceva pe blog. Şi dacă vreau blog, mă scol şi gata. Dar până atunci, greeeeu mă scula omul dimineaţa. Plus că, cel puţin o jumătate de oră, nu deschideam gura.
    Mihai al meu este exact opusul: matinalul prin definiţie. Sare din pat uşor şi rapid şi, după ce a ieşit din baie, e gata pus pe glume şi cântece. Adică exact ce îmi trebuie mie când nu pot să deschid nici gura, nici ochii.
    Şi uite aşa, într-o dimineaţă în care eu abia reuşeam să leg două idei să scriu pe blog, vine el ca o floare, cu glume şi cântecele pe care nu le gust la acea oră.
    – Te rog frumos să mă laşi să scriu. Nu mai cântaaaa!
    – Dragă nevastă, viaţa cu tine este foarte restrictivă. Omul nu are voie să cânte, nu are voie să glumească, nu are voie să vorbească, nu are voie să facă zgomote!
    Zbang! Parcă am primit o lovitură în cap. Normal că nu este total adevărat şi nu este mereu aşa cum a spus. Dar gândindu-mă eu mai bine…dimineaţa scriu şi plec…seara, vin acasă şi repede-repede cu masa, cu verificatul temelor, cu lucratul cu Mihnea, etc. Trec aşa de repede cele 5 ore care ramân până la culcare, că nici atunci nu prea am timp şi chef de cântecele, glumiţe şi bocănelile nelipsite ale lui Mihnea.
    Rămâne doar week-endul. Dar şi atunci sunt o mie de treburi de făcut.
    Mă întrebam deci, câtă dreptate are Mihai în afirmaţia lui?
    Probabil că are.
    Mi-a venit ideea de a lua ceva măsuri, aşa că am început să mă documentez şi apoi să consum o parte din alimentele găsite. Am luat întâi drojdie de bere, vreo câteva săptămâni. Apoi am consumat zilnic şi câte o banană sau unul-două cubuleţe de ciocolată neagră. Toate acestea, pe lângă cerealele de dimineaţă, cu nuci sau migdale şi fructe uscate.
    Vă întrebaţi dacă am avut vreun rezultat?
    Ei bine, da!
    Cam cu trei săptămâni în urmă, debordam. De veselie! Nu că nu mai eram obosită, dar cu siguranţă am fost mult mai veselă. Atât de veselă, că într-o seară în bucătărie, tot repede printre oale, constat că tot râdeam, cam fără rost, parcă.
    – Măi tati, ţie nu îţi pare că râd ca proasta? Adică degeaba?
    – Nu, deloc! Este mult mai bine aşa, decât să nu poată omul să spună vreun cuvinţel.
    După care a venit week-endul şi eu eram la fel. Toată ziua rânjită. Mihnea se întreba ce-i cu mami, dar tare îi plăcea copilului. Tati era şi el vesel, ceea ce însă nu e vreo noutate în casă. Am ţinut-o tot în glume. Am făcut şi treburile, am ieşit şi pe la plimbare. La un moment dat am concluzionat că debordez de veselie. Tot aşa, fără rost. Mihnea răsfoia un album cu pictori ruşi, prilej pentru tati să ne înşire toate personalităţile din „mama Rusie” pe care le ştia el, iar eu cu râsul.
    Dialogurile erau cam aşa:
    Tati: „Deci: Puşkin, Şîşkin, Şolohov, Tolstoi, Dostoievski, Rahmaninov…”
    Mami: ” Deci, debordez!”
    Deci, aţi înţeles de ce spuneam că râdeam ca proştii. Pictorii ruşi i-am văzut în album şi tot acolo au rămas, că tot nu ştiu nici unul, cum nici tati nu ştia. Copilul a râs şi s-a amuzat iar eu am debordat toată ziua. Şi pe cuvânt că nu am luat niciun strop de băutură alcoolică.
    Doar drojdie, banane şi ciocolată.
    A urmat săptămâna mea cu plimbări prin Bucureşti şi după cum vă povesteam, înainte să înceapă m-am stresat foarte mult. A fost un alt sfârşit de săptămână, opus celui despre care vă povesteam mai sus. M-am descurcat bine, dar nu am mai avut timp şi grijă de drojdie. Şi oricum era momentul să fac o pauză. Care între timp s-a lungit la două săptămâni.
    Ieri şi alaltăieri, am avut două zile dificile la serviciu şi m-am supărat destul de tare.
    Nu am apucat să vă spun, că începuseră şi două colege să ia drojdie, dintre care una a continuat.
    Aşadar, văzându-mă şi supărată, şi nervoasă, mă întreabă:
    – Ai luat drojdia azi?
    – Păi nu, că fac o pauză.
    – Şi eu ar trebui să fac, că am deja o lună de când iau, dar tu trebuie să reîncepi.
    Corect. Că aşa mă gândeam şi eu, că tare ne-a plăcut când debooooordaaam… de veselie.
    Mihaela Dămăceanu
    P.S. Am luat cam 1,5 kg în plus, în perioada de o lună de veselie, dar acum am scăpat de ele. Colega mea, o persoană care greu stă locului, de felul ei, nu s-a îngrăşat deloc. Am întrebat-o dacă a simţit efectul benefic al tuturor B-urilor din drojdie şi a spus fără reţinere, că da.
  • Meniul săptămânal antistres: 15-21 aprilie

    În ultimele două săptămâni nu am publicat meniul pentru că nu l-am făcut. Bineînţeles că i-am simţit lipsa şi revin la bunul obicei. Mai am o veste pe care mi-e greu să v-o împărtăşesc, din motive de jenă. Au trecut 4 săptămâni din post şi….deja am călcat pe bec. Îmi pare rău că nu am rezistat tentaţiei, dar încerc să continui aşa cum pot şi sper că data viitoare va fi mai bine. Programez în continuare mâncare de post şi îi completez lui Mihnea, cu câte un grătar, ouă şi lactate.
    În altă ordine de idei, voi încerca să folosesc în continuare lista cu cele 25 de alimente antistres.Am observat nişte rezultate şi voi include câte alimente pot, în meniurile săptămânale. Le folosesc în mod special, la micul dejun, salate, ciorbe şi desert.
    În plus, mai doresc să mulţumesc unei cititoare dragi, care mi-a trimis mai demult o supercolecţie de reţete de post. M-am inspirat şi până acum din ele, dar nu am scris pe blog pentru că nu am mai postat meniul. Folosesc şi acum câteva idei şi îi transmit din nou mulţumiri.
    Aşadar, meniul următor va arăta cam aşa:
    LUNI
    prânz
    mâncărică de mazăre
    salată de varză

    MARŢI

    prânz
    pilaf cu legume
    salată verde cu ridichi şi ceapă
    MIERCURI
     
    prânz
    ciorbă de ştevie
    pizza de post
    JOI
    prânz
    ciorbă de ştevie
    chifteluţe din ciuperci, cartofi şi făină 

    VINERI
    prânz
    supă-cremă de mazăre
    salată de cartofi cu porumb şi castraveţi muraţi
    SÂMBĂTĂ
    prânz
    ardei umpluţi cu orez şi ciuperci
    salată din spanac, ridichi, morcovi, ceapă verde
    plăcintă cu mere
         
    DUMINICĂ
    inspiraţie de moment  
    Pentru dimineaţă vom folosi cereale combinate cu lapte de soia şi nuci, migdale, seminţe de dovleac şi floarea soarelui, dulceaţă de vişine.
    Sau  cereale înmuiate în compot de ananas, cu bucăţi de fructe proaspte. Sau
    arpacas fiert combinat cu fructe, nuci şi prune uscate. Reţeta cu arpacaş merge foarte bine şi ca desert, şi tot ca desert voi folosi tot din lista cu antistresul, mere, banane, nuci şi ciocolată neagră.
           

              O săptămână uşoară!

              Mihaela Dămăceanu

  • Reducere la C&A, doar mâine

    Doar SAMBATA, la C&A! Reducere 25% si 3 rate prin CardAvantaj, în toate magazinele şi la toate articolele. Am zis că poate v-ar folosi, dacă ieşiţi mâine prin oraş.

    Mihaela

  • În vizită la Operă

    Din tot ce am văzut săptămâna trecută, cel mai mult mi-a plăcut la Opera Naţională Bucureşti.
    Pentru că nu avusesem ocazia până acum, să vizitez Opera altfel decât ca simplu spectator.
    De data aceasta am ajuns pe scenă, în culise, în birourile administrative şi în toate atelierele în care se pregătesc decorurile şi costumele.
    Actuala clădire a Operei Naţionale a fost construită după planurile arhitectului Octav Doncescu şi a fost terminată în 1953, înlocuind vechiul sediu din Teatrul Naţional, distrus de bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial. Societatea Opera Română se înfiinţase şi primise fondurile necesare instituţionalizării în 1921, şi datorită eforturilor depuse de poetul Octavian Goga, care era Ministru al Artelor şi Cultelor, la acel moment, dar şi soţul Veturiei Goga, o celebră soprană a vremii.
    Basoreliefurile de pe clădire sunt sculptate de Ion Vlad iar în micuţul parc, mi s-a părut firesc să fie amplasată statuia lui George Enescu, o sculptură în bronz realizată de Ion Jalea. Şi pentru că veni vorba de marele compozitor să amintim şi faptul că spectacolul inaugural al Operei Române-Lohengrin, de Richard Wagner, l-a avut la pupitrul orchestrei.
    Vă las în compania câtorva fotografii, în care puteţi vedea foaierul, muzeul de la ultimul etaj, sala de 2.200 de locuri, scena şi fosa orchestrei, pupitrul dirijorului, candelabrul imens ce se coboară pe scripeţi pentru a-i fi înlocuite becurile, decorurile pregătite pentru spectacolul O scrisoare pierdută, atelierele de croitorie şi tâmplărie, şi o frumoasă rochie, pentru nu ştiu ce spectacol…
    Şi nu pot încheia acest tur virtual pe la Operă, fără a aduce un omagiu, celor 500 de oameni care lucrează în prezent la Opera şi măcar câtorva din marii artişti ce s-au perindat de-a lungul timpului, prin faţa mulţimii extaziate, din marea sală roşie.
    Amintesc doar câteva nume, din cele pe care le mai ştiu, şi includ şi nume anterioare existenţei actualului sediu: Florica Cristoforeanu, George Folescu, Jean Athanasiu, Jean Bobescu, Ionel Perlea, Constantin Silvestri, Maria Cebotari, Florica Cristoforeanu, Magda Ianculescu, Ileana Cotrubaş, Arta Florescu, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Ileana Cotrubaş, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Felicia Filip, Ionel Voineag..
    Şi, în final, doresc să adresez mulţumirile mele doamnei Măriuca Nedelcu care ne-a condus şi unei foarte speciale doamne de la firma Children Tour, datorită căreia am putut vedea ceea ce v-am povestit şi pe care o recomand tuturor, cu cea mai mare căldură şi seriozitate.
    Mihaela Damaceanu.