Blog de familie

Categorie: organizarea timpului

  • Ce ma enerveaza la retetele din reviste

    Ca o cititoare impatimita de reviste cu retete culinare-ce am devenit de ceva vreme incoace, ar fi cazul sa nu ma deranjeze nimic. Hmmm…
    Si totusi ma deranjeaza ceva, dar ca sa fiu corecta, problema nu este la ei, ci la mine. Stiam eu asta de mai demult, dar de cand tot rasfoiesc cu nesat atatea  Practic in bucatarie, Carticica Practica si nu numai,

     

    am accentuat constientizarea problemei. In afara de retetele propriu zise, de fotografiile pe care le studiez cu mult interes, ca orice gospodina ce imi doresc sa devin, ma uit cu interes la timpul de preparare. Ma mai uit si la calorii, si desigur la preturi, acolo unde sunt (Practic in bucatarie).

    Dintre toate astea, problema mea cea mai mare se afla la timpul necesar pregatirii preparatelor. Io chiar nu stiu si chiar de multe ori ma minunez cum de fac oamenii acestia retetele in asa de putin timp. Daca veti studia problema, veti vedea ca exista si timp de preparare de 10 sau 15 minute. Multe sunt de o ora sau de 40-45 minute, dar am vazut si de 10. Este drept ca acolo unde se scrie 10 minute, este defalcat timpul, in pregatire si fierbere/coacere. Dar tot ma mir si minunez. Eu nu am invatat pana acum sa gatesc in 10 minute, altceva in afara omletei.

    De unde trag concluzia ca ma moscai tare mult. Sau ei sunt supervitezomani.

    Asa ca,  intr-o zi m-am apucat de testat. Si am inlaturat toate micile mele obisnuinte de intarzieri: am fumat inainte si am inchis computerul. Un oloi mare de ciorba de vacuta a fost gata intr-o ora. Adica, de cand am deschis frigiderul pentru a scoate cele necesare si pana am inchis flacara aragazului.

    Pai, da…Cam acesta era timpul trecut in reviste la ciorbe si inca era vorba de 4-6 portii, nu de vreo 8-10 cate fac eu.

    Concluzia?

    Fara pauze, fara tigari si computer, SE POATE.

    Asa am priceput cum reuseste doamna redactor probator de la Burda, sa faca 8 feluri de mancare intr-o zi, ca asa am aflat dintr-un interviu. Si am cazut pe spate de admiratie.

    Asta inseamna, ca daca mi-a iesit timpul la o reteta, ar trebui sa trec la urmatorul nivel si sa incerc sa fac mai multe, fara pauza intre ele. Chiar am de gand sa incerc!

    Un sfarsit de saptamana placut-in bucatarie, la gatit sau pregatit provizii de toamna, ori in alta parte, la plimbari sub raze calde de soare, spre exemplu!

    Mihaela Damaceanu

  • Postare cu titlu multiplu

    Nu s-a întâmplat nicio nenorocire că am dispărut eu o ţâră de pe blog, joi şi vineri, dar mă gândii să vă povestesc de ce.
    De oboseală şi datorită unei constatări oarecum surprinzătoare, iar paradoxul vine din faptul că a fost o oboseală din concediu.
    Dar să o iau cu începutul.
    Lunea trecută, pe la prânz, Mihai a avut confirmarea întâmplării unui foarte bun eveniment. Unul nemaisperat, nemaiaşteptat şi surprinzător de bun pentru noi. Urmarea este că sunt fericită. Suntem fericiţi şi viaţa e roz. Uneori!
    A doua urmare a fost că Mihai trebuia să plece de urgenţă la Botoşani, iar eu m-am văzut în situaţia de a-mi lua concediu trei zile, pe nepusă masă. În seara de luni, Mihnea a avut mare grijă să ne spună de câteva ori, cât este de supărat că pleacă tati, că nu îl ia şi pe el, şi că mami o să-l facă „plăcintă”. La întrebarea ce plăcintă?, cum plăcintă? mi-a explicat că eu o să-l toc şi o să-l fac plăcintă cu carne.
    Printre zâmbetele lui taică-su şi teama :)) băiatului, mami şi-a înghiţit nodul din gât, a inspirat adânc…şi…a tăcut.
    Inutil să vă spun cum am robotit luni la serviciu să-mi termin toate lucrările şi cum am făcut deja planul că în trei zile voi face o mie de treburi şi mă voi şi odihni puţin. Hai că n-am exagerat chiar aşa. Doar o sută de treburi vroiam, printre care şi curăţenie, o tură prin oraş şi ca să duc cărţile înapoi la bibliotecă plus un articol două pentru blog ca să am şi eu ceva scris ca rezervă.
    Şi vine ziua de marţi, apoi de miercuri şi apoi de joi.
    Ce-am făcut eu?
    Am început prin a mă trezi la 6,30 şi a sta la computer de la 7 până la 8,30 când se trezeşte Mihnea. Apoi, în fiecare din cele trei zile, am lucrat cu el de la 9,30 la 11,00. Română-mate-engleză, în orice ordine doriţi. Următoarea jumătate de oră, am avut grijă să pregătesc băiatul pentru şcoală şi să-l văd plecat cum trebuie. A fost prima dată când i-am dat chei şi l-am instruit ce are de făcut când pleacă şi vine singur de la şi spre casă, lăsându-l să încuie şi descuie, cu mine în casă, ca să fiu sigură că prinde treaba.
    Apoi, m-am mai învârtit pe bloguri câte o jumătate de oră în fiecare zi. În intervalul 12-15 am avut diverse activităţi, câte o alta în fiecare zi. Marţi am scris, citit şi comentat pe bloguri, miercuri am fost în piaţă, iar joi am gătit pentru două zile.
    În ora următoare în fiecare din cele trei zile, am stat de vorbă cu puiul, la întoarcerea lui de la şcoală şi am luat masa de prânz. Apoi el îşi făcea temele, în timp ce eu mai trebăluiam şi aranjam prin bucătărie. De la 17 încolo, în două din cele trei zile, începeam să ne pregătim de mers la antrenament, apoi plecam şi reveneam acasă la 20,30. În ziua în care nu a avut antrenament am mai tras o repriză  de o oră şi jumătate de lucrat la română-mate-engleză. Iar în prima zi am fugit şi la şedinţa cu părinţii în timp ce el era la antrenament.
    De la 20,30 încolo, iar am mai pus o masă uşoară pentru el şi apoi vorbă şi un pic de joacă. Şi un pic de blogging, eu.
    În toate cele trei zile, copilul a fost o adevărată bombonică, a lucrat frumos şi cu atenţie, m-a ascultat mai bine că niciodată şi ne-am drăgălit şi iubit. Mi-a spus cât a fost de bucuros că nu l-am făcut plăcintă şi cât de mult se bucură că nu mai sunt rea. Iar am rămas cu nodul în gât şi cu aerul în nas, de era să păţesc cine ştie ce, nu alta. Eu. rea, auziţi şi voi!  Am aflat şi de unde mi se trage. De la faptul că îl pun mereu la lucru şi mă enervez că nu este atent. Uuups. La pusul la lucru nu voi renunţa, dar asta cu enervarea îmi dă de gândit. Şi l-am întrebat de ce în zilele astea nu m-am mai enervat? Pentru că a fost ascultător şi dulce, de-aia!
    Şi uite aşa, am rămas amândoi pe gânduri!
    Iar acum, să vă spun ce mi-a venit să-mi pun programul pe blog şi de ce postarea aceasta are titlu multiplu.
    Întâi, am constatat a n-a oară, cum zboară timpul omului în concediu şi acesta ar fi putut fi unul din titluri. Sau cum poate fi omul mai obosit în concediu, decât în zilele de mers la slujbă. Că nu v-am spus, că seara am picat mai rău decât în zilele când mergeam la serviciu, adormind în timp ce capul cădea spre pernă.
    Al doilea aspect, a fost observarea timpului dedicat blogului în prima zi. Ciiiinci ore pe zi? Doamne Dumnezeule, este enorm! Aveam o mică-vagă bănuială, dar nu eram foarte sigură. Vroiam să văd exact pe ce zboară timpul meu, după care plâng mereu, şi uite că aflai. Urmează să aplic măsurile. Titlul posibil al postării, după această şocantă constatare, ar fi: Voi cât timp dedicaţi blogului?
    Al treilea titlu posibil ar fi: de ce nu am scris două zile? Am şi răspunsul aici: ca să stau mai puţin timp pe net, de-aia. Ştiţi bine cât îmi sunteţi de dragi şi cât de mult m-am ataşat de fiecare persoană din spatele blogurilor trecute în blogroll. Dar, totuşi, există viaţă şi în afara Internetului şi aceasta ar trebui să predomine. Măsurile, ştiu, am spus şi mai sus!
    Al patrulea titlu: voi câte lucruri izbutiţi să faceţi într-o singură zi? Prin 2008-2009, când citeam eu cu regularitate www.zenhabits.net, am fost marcată de afirmaţia lui Leo Băbăuta, că trebuie să ne propunem trei lucruri importante, pentru fiecare zi. Trei lucruri? În 16 ore? Puţin, nu? Dar se pare că omul ştie ce spune, că nu degeaba a reuşit să obţină o mulţime de schimbări benefice în viaţa lui.
    Şi aş mai putea continua, dar ar fi cazul să mă mai opresc şi să mai las subiecte şi pentru mâine, că după aceea iar mă daţi dispărută. Şi asta, în cazul fericit în care observaţi, şi în cazul şi mai fericit, în care nu plecaţi voi singuri de pe-aici.
    Cu drag,
    Mihaela Dămăceanu
     

  • Cum am găsit timp de citit

    sursa

     V-am spus vreodată că îmi place să merg cu maşina? Atât de mult, încât pe vremea în care visam cu jind la statutul, celebritatea şi prestanţa atât de invidiatei poziţii de student, îmi propusesem ca prima treabă serioasă pe care o va avea respectiva, când va ajunge şi ea pe podiumul studenţimii, să fie…plimbatul cu troleibuzul? Să nu râdeţi, că mai urmează! Şi nu doar cu trolebuzul, ci şi cu tramvaiul şi la fel cu autobuzul.
    Adică, îmi propusesem eu, ca atunci când voi ajunge în colosala capitală, să merg cu câteva maşini, trolee, tramvaie, de la un capăt la altul al oraşului, pe tot traseul, să nu scap nimic. Şi aveam şi o motivaţie serioasă, alta decât plimbarea cu maşinile: trebuia să cunosc oraşul, ca nu cumva să mă rătăcesc în el.
    Şi care-o fi legătura cu cititul? vă întrebaţi acum cu exasperare…
    Păi, este, că de dragul plimbatului cu maşina, nu citeam eu. Adică, nu mai citeam eu.
    Că-mi plăcea atât de mult, şi îmi place în continuare, din motiv ce nu sufăr deloc că nu mai avem autoturism propriu şi personal, şi circul bine merci cu R.A.T.B.-ul, dacă s-o mai numi aşa. R.A.T.B. ne-R.A.T.B., pe mine el mă plimbă şi mă leagănă încetişor şi mă lasă în pace cu gândurile mele, liniştită eu cu ele. Mă mai supără pe mine uneori, câte un parfum sau opusul lui, câte o aglomeraţie, dar nu-i nimic, unde mai am eu linişte să cuget, în altă parte decât în autobuz? Niciunde, sau ar mai fi undeva, dar prefer să nu amintesc pe blog de locul acela.
    Asta cu liniştea a fost până într-o zi când m-a copleşit ruşinea faptului că nu mai citeam o carte. Cititul cărţilor fiind şi el o pasiune şi o bucurie. Adică, cam demult fusese aşa, că mai nou cititul era doar pe Internet, unde ce-i drept că citeam şi ceva lucruri serioase, importante şi utile. DAR…NU ERAU CĂRŢI.
    sursa

    Iar cartea-i cartea, orice-ar fi şi oricum ne-am învârti şi amăgi.
    Astfel încât, într-o zi mă gândii să tai răul din rădăcină :)) şi să şterg cu buretele amorţeala melancolico-filozofico-bloggeristică în care mă scufundam în călătoriile prin oraşul întâi iubit, apoi renegat şi apoi regăsit şi să las cartierele, blocurile, casele, florile şi oamenii în pace şi să fac un lucru util. Plus gândurile din amorţeala pe care mi-o cream. Să le las în pace. Să stea acolo la locul lor. Las că le ordonez eu altă dată, şi mai bine citesc, mi-am spus singurică, într-o zi.
    Mi-ar fi plăcut să vă dezvălui un secret mare, ceva spectaculos, ceva memaiauzit şi nemaipomenit, dar…n-am.
    Am aplicat un lucru simplu, la îndemâna tuturor celor ce nu merg cu maşina la serviciu.
    Am câştigat o ora şi jumătate-minimum, de citit. CĂRŢI. De la bibliotecă.
    Rezultatul?
    Sunt la jumătatea celei de-a treia cărţi a anului 2014, prilej cu care îmi mai spăl ruşinea pe care am simţit-o când am scris pe blog în văzul lumii, cât de multe cărţi am citit eu anul trecut.
    Şi mai presus de orice număr, am reuşit să regăsesc o bucurie, o bucurie mare pe care o pierdusem fără să ştiu cum şi fără să vreau.
    Şi o bogăţie mai presus de orice bogăţie, care ne stă mereu la îndemână, dar de care uităm… copleşiţi fiind de atâtea, printre care şi lipsa bogăţiei. 
    Mihaela Dămăceanu

  • Planificarea zilei

    În dorinţa de a face mai bine lucrurile pe care mi le–am propus ca obiective ale acestui an, vă spuneam că voi da o raită prin computerul personal, unde obişnuiesc să stochez articole care îmi par interesante şi pe care le consider utile. Am găsit unul care, şi atunci când l–am citit, şi acum,  m-a pus puţin mai mult pe gânduri, motiv pentru care am considerat că v–ar putea fi şi vouă de folos. Într–o traducere aproximativă, sună cam aşa:
    “Haideţi să vorbim despre planificare.
    Să îndepărtăm fricile şi stresul legat de îndeplinirea sarcinilor complexe. Planificarea face succesul simplu. Nu uşor, ci simplu. Pentru că există o diferenţă aici.
    Recent, într-o discuţie despre Operaţiunea 2X(denumirea unui program de-al lor, despre dublarea productivităţii zilnice), prietenul nostru Matt Smith spunea:
    “Nu poţi avea o zi 2X, când nu planifici. Inclusiv planificarea activităţilor copiilor/familiei. 2X se întâmplă doar când conduci. Se întâmplă doar când eşti proactiv şi împingi lucrurile înainte. 2X se întâmplă doar când există intenţie”-Matt Smith
    Deci, ce înseamnă aceasta:
    Trebuie să:
    –        îţi planifici ziua/programul zilnic;
    –        îţi determini/stabileşti timpul pentru sarcini specifice;
    –        faci un lucru important, la primul moment al zilei;
    –        îţi prioritizezi lista cu sarcinile zilnice;
    –    îţi faci un angajament de a contacta persoanele potrivite(inclusiv un partener afiliat pe zi-cel puţin);
    –        elimini comunicarea care nu este necesară;
    –        eviţi să fii absorbit de emailuri;
    –        îţi stabileşti termene zilnice;
    –        îţi respecţi programul(aici merg lucrurile prost);
    –        îţi stabileşti mediul potrivit pentru obţinerea productivităţii maxime;
    –         îţi institui un program strict de somn;
    –       te înconjuri de oameni competenţi care pot să facă o parte din muncă pentru voi.
    Sau puteţi spune:” O, nu vreau să fiu atât de rigid. Vreau să am un stil de viaţă, flexibil şi spontan”.
    Şi asta este în regulă, dar de fapt, vei eşua în aproape orice doreşti să realizezi în viaţă. PUNCT.
    Este alegerea ta.
    Trebuie să ai control total asupra condiţiilor de lucru şi asupra celor ce te întrerup. Trebuie să fie cunoscut faptul că timpul tău de lucru, este timp în care NU TREBUIE SĂ FII DERANJAT.
    Aceasta îi poate dezamăgi pe unii, dar îţi va proteja timpul, ceea ce este esenţial pentru succes. Decide acest lucru. Separă munca de joacă. Angajează-te în aceasta. Concentreaza-te”. Craig Ballantyne
      Fragmetul este din articolul pe care îl găsiţi aici.
    Aş putea deci, să vă spun că am găsit cheia succesului. Nu obişnuiesc să planific ziua atât de riguros. Am avut multe încercări de-a lungul timpului şi pentru că nu am respectat ceea ce am planificat, am renunţat la a face aceasta. Vă spuneam că m-a pus pe gânduri acest fragment şi mai preciz, m-a izbit ideea că vei eşua în tot ce îţi propui să realizezi. Eşti liber să alegi un stil de viaţă flexibil şi relaxat. Este dreptul fiecăruia. Însă, părerea autorului este că rezultatul acestui stil de viaţă, este eşecul. Dur şi zguduitor. Îl citesc pe Craig Ballantine de ceva vreme şi vă pot spune că se trezeşte la 4 dimineaţă şi primul lucru pe care îl face este să scrie un articol pentru siteurile lui. Are 3 sau patru, din câte ştiu eu. Cel de unde am extras acum, avea o listă de 80.000 de abonaţi pe mail, la momentul în care a publicat informaţia, adică, cam cu un an în urmă. Ştie ce face şi ştie ce vorbeşte. De aceea m-a izbit afirmaţia de mai sus. Nici eu nu sunt adepta superplanificării şi bineînţeles că eşti uşor revoltat când citeşti aşa ceva. Bineînţeles că ai nevoie şi de flexibilitate şi de relaxare. Dar hai să ne gândim, trecând de revoltă, şi să luăm doar exemplul blogurilor pe care le scriem. Dacă ne uităm la cei care au rezultate, veţi vedea câte articole sunt postate acolo. Mă îndoiesc că toate acestea au fost scrise fără planificare şi fără organizare. Tind deci să cred, că are dreptate Craig Ballantine, chiar dacă vor fi cititori care îşi vor exprima dezacordul. Doar din relaxare şi flexibilitate nu obţinem mare lucru de la viaţă. Până la urmă, şi studiile şi serviciul şi activităţile casei şi educarea copiilor se fac cu organizare şi planificare.
    Doar că atunci când citeşti ceva ce pare atât de strict şi de exagerat de planificat, te întrebi dacă devii un robot şi chiar nu mai ai loc de relaxare. Cred că el planifică şi relaxarea. Adică tot planificare.
    Ce credeţi, este exagerat ceea ce spune Craig?

    Mihaela Dămăceanu