Categorie: motivationale

  • Numarul, felul si controlul gandurilor

    Numarul, felul si controlul gandurilor

    Am citit intr-o revista ca un om are 70.000 de ganduri pe zi. Normal ca nu luam in considerare o singura sursa asa ca am mai gugalit 🙂

    Sunt mai multe surse care mentioneaza cifre intre 30 si 90.000 de ganduri pe zi, deci e clar ca sunt de ordinul zecilor de mii.

    M-a impresionat serios acest numar si mi-a ramas ca subiect bun de studiu si disectie 🙂

    Mi-am amintit de anii de liceu in care mi-a cazut prima data in mana o carte despre yoga. Am testat apele exersand, printre altele si relaxarea. Autorii acelui curs ne invatau sa ne relaxam prin concentrarea asupra fiecarei portiuni a corpului. Te intinzi pe podea si te relaxezi concentrandu-te asupra fiecarui muschi, pornind de la cap. Iti imaginezi cum se relaxeaza fiecare parte a corpului, pana o simti grea, destinsa, aproape contopindu-se cu podeaua.

    Vei observa ca nu iti vei controla complet gandurile, ca nu te vei putea concentra doar asupra relaxarii. In minte vin tot felul de alte ganduri, fara nicio legatura cu subiectul ales.

    ALTE ganduri trec permanent prin mintea noastra.

    Dar nu trebuie sa ne stricam starea de liniste si zenul. Constientizezi ca ai alt gand si il lasi sa treaca prin mintea ta si sa se duca. Te reintorci la obiectul concentrarii fara sa te superi. Doar alungi gandurile nechemate si revii la cel propus.

    Atunci am inteles prima oara ca ne trec prea multe ganduri prin cap. Nu aveam cum sa realizez ca ar fi 70.000 sau alt numar de zeci de mii, dar mi-am dat seama ca sunt tare multe din moment ce mie imi veneau atatea in timpul incercarii de relaxare, care dura 20 de minute.

    Ce fel de ganduri se cauta pe Google si ce intelegem din ele

    Ideea este ca sunt foarte multe si o parte considerabila sunt cele care ne fac rau. Nu suntem chiar constienti de asta.

    Am mai dat o cautare pe Google despre „ce sunt gandurile”. Chiar daca toata lumea stie ce sunt, vroiam sa vad si definitia din DEX. Nu mi-a placut, am gasit ceva prea simplu, cum ca sunt rezultatul procesului de gandire. Aaaaha 🙂

    Dar am gasit altceva. Google iti da sugestii pornind de la numarul de cautari ale cuvantului sau expresiilor.

    Ce credeti ca a aparut automat ca si continuare la interogarea mea?

    „ce sunt gandurile negative”

    „ce sunt gandurile negre”

    „ce sunt gandurile automate”

    La sfarsitul paginii, acolo unde apar alte sugestii asemanatoare interogarii erau:

    „gandurile inimii”

    „gandurile mele”

    „gandurile mele pulbere de stele” (cea mai frumoasa)

    „gandurile mele despre lumea in care traim”

    „gandurile negative”

    „gandurile se materializeaza”

    „gandurile de hula”.

    Iar la finalul finalului, veneau stinghere si… „gandurile pozitive”

    Ce am inteles eu din aceste sugestii date de Google

    Stiind ca sugestiile sunt ordonate dupa numarul cautarilor, am priceput ca sunt multi oameni care au probleme cu gandurile negative. Iar cei care se documenteaza despre cele pozitive sunt mai putini. Asta spune ceva. De fapt cred ca toti cauta acelasi lucru, doar ca cei ce tasteaza „gandurile pozitive” sunt cei interesati de solutii si nu cei centrati pe problema.

    Si am cautat mai departe.

    Conform acestui articol

    „as many as 98 percent of them are exactly the same as we had the day before. Talk about creatures of habit!  Even more significant, 80 percent of our thoughts are negative.”

    98% sunt identice cu cele din ziua anterioara, ceea ce inseamna gandurile repetitive. Cel mai impresionant este procentul gandurilor negative, ca nu degeaba apareau ele pe primul loc in cautari.

    80% din gandurile noastre sunt negative, va puteti imagina asa ceva???

    Acestea fiind zise si bine stabilite, ideea este cum reusim sa controlam gandurile si cum sa diminuam numarul celor negative, ca de-aia ne omoram sa citim si sa scriem, ca sa gasim o solutie, nu?

    Cum sa ne controlam gandurile

    Din experienta mea de om obisnuit, pot aduna cateva idei prin care sa incercam sa ne controlam gandurilor:

    • scrisul este prima idee care imi vine in minte. Nu o data am vorbit pe blog despre avantajele scrisului si cel mai vizibil dintre ele este exact acela al ordonarii gandurilor. Scrisul inseamna ganduri concentrate si focusate. Nu intotdeauna reusim sa ne pornim sa scriem, eu simt si aici o rezistenta. De fapt, cred ca acele ganduri imprastiate ma opresc sa ma pornesc, au si ele rezistenta lor  🙂 Insa odata ce pornesti, gandurile incep sa curga, sa se ordoneze, cuvintele vin in minte si curg din degete, asezandu-se pe ecran sau foaie.
    • sportul este a doua varianta, ca tocmai ce am experimentat si scris recent despre el. Mintea se limpezeste cand faci efort, zgomotul gandurilor negative sau inutile se diminueaza, gandurile parca se aseaza pe o traiectorie, pe o orbita, cum spuneam in articol. Marti s-a mai intamplat un incident ce m-a suparat tare si stiti cum am scos oful din suflet? Am alergat in parc si m-am intors acasa cu seninul recastigat.
    • meditatie si concentrare. Aici nu am experienta personala de relatat, nu am continuat sa fac yoga si nici meditatie nu am practicat (din pacate, dar nu e timpul pierdut). Tot citesc despre mindfulness, dar pe fuga si nu-mi sunt lucrurile prea clare. Un articol bun cu exercitii concrete poate fi citit accesand linkul acesta.
    • ultima si poate cea mai simpla dar si cuprinzatoare varianta este aceea de a actiona, de a face mereu cate ceva. Orice actiune pe care o desfasori te solicita si mental, obliga gandurile sa se focuseze si le aduce pe un fagas ordonat. Asadar, fie ca suntem in bucatarie, fie ca dam cu aspiratorul, fie ca explicam copilului a mia oara acelasi lucru, fie ca citim ceva, fie ca gradinarit, tricotam…ordonam ganduri si mai facem si ceva practic.

    Week-end placut sa aveti!

    Gandurile negative pot fi inlocuite cu unele pozitive, actiunea poate  schimba oameni si vieti. Iar la baza oricarei actiuni sta tot gandul. Dar gandul concentrat, focusat si asezat pe orbita.

    Gandesc si actionez, cam aceasta este varianta simpla, buna si castigatoare a vietii!


    Daca v-a placut acest articol, va rog sa il distribuiti. Sharing is caring and thank you!

  • Oameni care-ti strica ziua

    Oameni care-ti strica ziua

    Sunt zile in care te trezesti cu elan. In nici 10 minute de cand mintea incepe a-ti lucra, iti faci planul zilei si totul iti pare usor. Si esti plin de energie ca o portocala, fiind si recunoscator pentru aceste stari bune si multumind Domnului.

    Si apoi iesi din casa.

    Si se intampla sa te intalnesti cu femeia aceea. Este bolnava, saraca de ea, stii bine. Iti repeti continuu aceste vorbe in minte, doar ca sa nu mai auzi torentul mascarilor revarsate total gratuit asupra ta. E bolnava. Saraca…

    Dar cuvintele urate si rele iti raman in urechi si mai grav de atat, in minte. De ce? De ce trebuie sa iti strice dimineata frumoasa cu injuraturi primite doar pentru ca ai avut ghinionul sa treci pe langa un om cu schizofrenie?

    Sau te duci in statia de autobuz sa cumperi abonament copilului. Si pentru ca nu esti sigur daca expira maine sau poimaine, o intrebi pe doamna de acolo. O voce rea iti raspunde ca esti obligat sa verifici singur  😈 In autobuz! De fiecare data cand urci!

    Dupa ce iti revii din blocaj, raspunzi ca este abonamentul copilului si soliciti prelungirea lui pe inca o luna. „Certificatul de nastere”, zice aceeasi voce, parca mai rea si mai nesuferita decat inainte. Cu gura cascata de mirare ii spui ca ai la tine carnetul de elev, vizat pe anul in curs si ca la fel ai procedat de fiecare data pana acum. Nimeni, pana acum, nu ti-a mai cerut vreun certificat de nastere. Dar spui degeaba ce ai de spus, caci tonul doamnei devine taios ca lama de cutit. Si dupa ce ii spui si tu cate ceva, pleci murmurand: cand vor inceta oamenii acestia sa ne mai strice zilele?

    Si as mai putea oferi exemple, e plina tara de ele. Insa va las si pe voi sa le scrieti pe ale voastre si apoi sa gasim idei de a depasi momentele acestea.

    Pentru ca mai mult de aceea am scris randurile de astazi, ca sa vedem care ar fi solutiile si care sunt ideile legate de:

    Cum tratezi oamenii acestia?

    Cum tratezi zilele acestea? sau

    Cum te tratezi pe tine de infuzia aceasta de rau?

    La o rapida analiza, eu am gasit urmatoarele idei

    1. Pe ei ii imparti in doua categorii: cei pe care ii ignori, ca nu are rost si cei pe care incerci sa ii tratezi. Ii ignori pe cei bolnavi de schizofrenie care umbla pe strazi vorbind. Unii dintre ei sunt si prin tramvaie, iar daca ai rabdare si chef constati ca sunt chiar inteligenti, informati si amuzanti. Altii, cum este vecina mea, te umplu de vorbe urate. Stau aici de multi ani si am reusit de cele mai multe ori aproape sa nu o aud. Dar nu pot fi mereu surda si uneori ma mai urmareste ecoul. Categoriei a doua-cum a fost doamna de la ghiseu, ii servesc diverse vorbe, cuvinte, explicatii 💡 . Cel mai bine merge cand reusesti sa nu te enervezi si le iei la efectiv in bascalie. Dar nu imi iese mereu. Cert este ca trebuie sa le taiem macaroana acriturilor astora, asa cred, ca poate mai invata sa se poarte.
    2. La intrebarea cum te tratezi pe tine sau zilele acestea, eu vorbesc, povestesc scurt si incerc sa imi mut gandul la aceva frumos. Cand se aduna mai multe, caut sa imi fac o mica bucurie, ca sa compensez.

    Si pentru a incheia in tonul frumosului citat din poza, astazi constat ca bad people chiar mi-au oferit experiente si pe deasupra, si subiect de scris si dezbatut pe blog 🙂

    Deci, dragile mele, astept completari, pareri, impresii despre nesuferitii ce-ti strica ziua. De fapt, dimineata, ca nu este cazul sa lasam pe nimeni sa ne strice o zi intreaga, cu toate ca sunt si zile din aceastea, in care se aduna mai multe..

  • Dorinţa de apreciere

    Iaca că iar mă lovi sinceritatea! Şi am mai găsit un motiv pentru care mai scriu pe aici, adică atunci când mai scriu…

    Pe lângă faptul că îmi mai ordonează mintea, că parcă totul devine mai interesant atunci când ai cui să povesteşti, că se mai lipeşte ceva de mine din toate exerciţiile şi activităţile pe care le fac ca să vă spun concluzii şi păreri, ştiţi de ce mai scriu?

    Ca să vă citesc comentariile!

    Cred că am devenit dependentă de acest mediu virtual, care îţi dă libertatea de a fi unde vrei, de a-ti crea iluzia ca faci ce vrei, de a împărtăşi idei şi a citi cuvinte frumoase.

    Da, cuvintele voastre frumoase mă mai fac să aştern rânduri, căci nicăieri în viaţa reală nu primeşti atâtea complimente şi vorbe bune. Poate că n-or fi ele integral sincere, poate că este putin nefireasca povestirea vieţii pe blog, poate că unele comentarii sunt venite din putin interes, dar multe sunt tare calde.

    Aşa m-am obişnuit să le primesc, aşa îmi place să le citesc, aşa mi se înmoaie sufletul, că nu ştiu cum ar mai fi fără ele. Poate ar trebui să experimentez?

    Ii spuneam odată unei prietene că succesul Facebook-ului se bazează pe dorinţa de afirmare şi de apreciere care există în fiecare om. Şi a fost în total dezacord, i s-a părut o prostie să ai astfel de nevoi şi să recunoşti aşa ceva.

    Nu am înţeles de ce s-o fi supărat. Eu chiar cred că toţi dorim să fim apreciaţi şi să ne afirmăm măcar puţin în lumea asta mare. Eu tot cred că nimănui nu-i pică rău o vorbă bună şi că vorba critică, desi este constructivă, se digeră greu.

    O fi ceva rău în asta?

    O fi greşit să recunoşti? O fi total neadevărat?

    Eu nu cred. Voi ce ziceţi?

    Uite, dacă ne gândim la copii, nu îşi doresc toti să se remarce şi să fie apreciaţi de ceilalţi, de grupul în care se învârt?

    Şi oare nu rămânem tot copii din acest punct de vedere? Copii mari, pe care viaţa îi învaţă că nu prin lucrurile rele trebuie să te faci remarcat? Ci prin celelalte, cele bune!

    De câte ori dorinţa şi motivaţia de a face ceva bun, vine tocmai din dorinţa de apreciere?

    De câte ori muncim în viaţă, doar pentru a primi o laudă, o vorbă bună, o apreciere?

    De câte ori, cuvinte ca „mami, este cea mai bună mâncare pe care ai făcut-o vreodată!” te fac să uiţi durerea de spate şi de picioare datorată minunii din farfurie?

    Chiar o fi ceva rău in asta?

    Culmea este că la prietena mea, această dorinţă este extrem de vizibilă.

    Mihaela Dămăceanu