Blog de familie

Categorie: educaţia sexuală

  • Prima discuţie despre dragoste


    Am scris în postarea Subiectul tabu: copiii si dragostea îndemnul de a discuta cu copiii noştri acest subiect, pornind de la afirmaţia doamnei Aurora Liiceanu că vor vorbi între ei în spatele blocului. Scriam despre aceasta, convingându–mă şi pe mine în acelaşi timp, că este cazul să încep să discut cu Mihnea.
    Şi iată că discuţia a avut loc, mult mai repede decât mă aşteptam.
    Într-o seară în care le arătam băieţilor fotografia unei frumoase prietene, Mihnea spune:
    –        E sexi, mami!
    –        Da puiule, este! răspund eu aprobator.
    –        Mami, dar eu credeam că acesta este un cuvânt urât, pe care nu am voie să îl spun.
    –        Nu puiule, nu este aşa.
    –        Da nu înseamnă chestia aia?
    –      Care chestie? întreb după o lunguţă pauză în care am încercat să depăşesc surpriza şi să mconving că a venit momentul  să-mi pun sfaturile în aplicare.
    –        Ei, ştii tu…Când se fac copiii…
    Şi iar fac o pauză, apoi răspund:
    –        Nu înseamnă chestia aia. Înseamnă că cineva îţi place şi te duce cu gândul la a face chestia aia. Adică ai vrea să o faci.
    De data aceasta, este rândul lui să facă o pauză, probabil şi el surprins de discuţia cu mine pe această temă. Mai aruncă o privire pe ecranul monitorului, priveşte luuung fotografia şi îmi spune cu ochi galeşi şi sclipitori:
    “E sexi!!!”
    Credeam că vom încheia aici discuţia, gândindu-mă că este de ajuns, dar nu a fost aşa. Copilul era curios şi a profitat în continuare de moment, pentru a-şi mai lămuri unele necunoscute. M-a întrebat dacă şi noi l-am făcut pe el, tot aşa. Am aflat că toate aceste lucruri le ştia din discuţiile cu un prieten mai mare ca el şi chiar a văzut şi un filmuleţ. Treaba cu filmuleţul m-a speriat şi am întrebat ce era în el.  “O femeie întinsă pe spate şi un bărbat deasupra ei!”. I-am explicat că nu este bine să vadă astfel de filme, pentru că unele arată şi lucruri care nu se fac în realitate. Ştia că “se face când te căsătoreşti”. “Chestia aia!”. Nu am fost eu foarte sigură că ştia doar atât, dar am preferat să las informaţia aşa. Nici prea mult dintr-o dată! I-am mai explicat că trebuie să iubeşti fata cu care te căsătoreşti şi a fost foarte de acord. E–he, le ştie băiatul de acuma. Şi nu am scăpat ocazia de a-ispune că învăţătura este prima lui prioritate. 
    Am încheiat, deşi el ar fi tot întrebat, spunând că este timpul de culcare.
    Peste câteva minute, mă strigă din pat:
    “ Maaaamiiii, abia aştept să mă căsătoresc!”   
     
               Mihaela Dămăceanu

  • Subiectul tabu: copiii şi dragostea

    Încerc astăzi să abordez unul din cele mai delicate aspecte ale educaţiei copiilor, şi anume, cea legată de spinoasa problemă a dragostei.
    Delicat datorită atitudinii noastre, a părinţilor, faţă de acest aspect al vieţii. Unul foarte important, de altfel, pe care avem tendinţa să îl ignorăm, pentru că aşa suntem obişnuiţi să creştem copiii. Cu pudoare exagerată şi cu jenă.
    Am citit zilele trecute în revista Tango, un interviu excelent acordat de Aurora Liiceanu. Printre multe aspecte importante ale vieţii de familie, era abordat şi rolul părintelui în educaţia sexuală a copilului. Şi spunea foarte bine doamna Liiceanu, că ne axăm cel mai mult pe latura fizică a creşterii copiilor şi nu pe cea psihică. Prima întrebare pe care aproape toate mamele o pun copiilor, când aceştia revin acasă, este dacă au mâncat şi dacă le este foame. Nu îi întrebăm cum a fost ziua respectivă şi dacă au avut probleme, ci dacă vor ceva de mâncare. Corect! Tot dânsa spunea că marea majoritate a părinţilor ignoră total discuţiile pe teme sexuale sau pe teme legate de dragoste. Şi atunci, copiii se informează singuri şi discută în spatele blocului între ei.
    Aşa este! Ştim cu toţii cum primele informaţii de acest gen, le-am dobândit de la prieteni. Cel puţin pe vremea noastră, când nu exista Internetul. Nu numai că nu discutăm despre aspectele sexuale, dar nu abordăm nici măcar partea emoţională, sentimentală sau comportamentală a dragostei. În general, nu discutăm nimic legat de dragoste. 
    Ştim bine că o foarte mare preocupare a tinereţii, adolescenţei, şi uneori chiar a copilăriei, este dragostea. Şi dacă am uitat, să încercăm să ne–amintim. Şi dacă, prin absurd, personal, nu ne preocupa atât de mult dragostea, să încercăm să ne–amintim de prietenele şi prietenii, pe care îi preocupa. Discuţiile cu cele mai bune prietene, erau întotdeauna marcate de subiectul iubiere. Cu toate acestea, copiilor noştri, nu le spunem nimic, nu îi învăţăm nimic, preferând să îi lăsăm să se descurce singuri. Ne amăgim singuri. Ni se pare că dacă nu  discutăm cu ei, evităm problemele şi ei nu se vor preocupa de ele. Unii dintre noi, ceva mai deschişi, admitem că va trebui să-i învăţăm una-alta, dar amânăm discuţia pentru mai târziu. Sperăm că dacă nu vorbim, copiii se vor preocupa mai puţin de dragoste şi mai mult de carte, cum am dori noi. Împingem dragostea, pentru mai târziu. O facem să apară mai târziu, în viaţa copiilor noştri. Doar că natura îşi cere drepturile, indiferent că noi discutăm despre asta, sau nu.
    Şi nu numai că dragostea apare, dar este şi foarte, foarte importantă, pentru ei.
    Nici eu nu fac parte din altă categorie. Nici eu nu am vorbit prea multe despre acest subiect. Copilul era prea mic. Mereu am zis că este încă, mic.
    Am abordat puţin subiectul,  încercând, mai mult să îl învăţ cum să se poarte cu fetele. Când m-a întrebat cum se fac copiii,  am apelat la un răspuns pe  care îl citisem şi îmi plăcuse. Copiii cresc în burtica mamei dintr-o sămânţă. Mă gândeam ce-i spun dacă mă întreabă de unde apare sămânţa, că aici nu mai aveam răspunsul pregătit. Din fericire, nu m-a întrebat. Încă! În ceea ce priveşte naşterea, i–am spus că se taie burtica şi se scoate bebeluşul. Nu am minţit. Sau am minţit doar prin omisiune.
     
    Cam atât am vorbit cu el. Puţin, dar măcar nu i-am spus niciodată că este prea mic să  se gândească la dragoste, cum am auzit destule mame.
     
    Pentru că, eu cred, că ei oricum se vor gândi. Singurul lucru pe care îl obţii procedând aşa, este că ei nu vor mai vorbi cu tine.
     
    O vor face însă, în spatele blocului, cum a spus d-na Liiceanu.  
    Şi acum îmi pare tot mic!
    Dar nu cred că mai este chiar aşa de mic.  
    Va trebui să abordez subiectul.
    Dar cum, atunci când ai fost crescut de părinţi care nu au vorbit niciodată cu tine despre dragoste. Şi când, uitându-te împreună la un film, te înroşeai şi te fâstâceai tot, la un simplu sărut.
    Mă voi mai gândi şi vă voi ţine la curent.
    Primul răspuns care îmi vine în minte, este: simplu, natural şi deschis.
    Uşor de zis!