2014

163 posts

Vă spuneam că din balconul nostru, întorcând privirea spre stânga, admiram un lac ce era de fapt o mare baltă, ce se numea Mlaştina Hergheliei. Am cam fotografiat-o eu şi din balcon, că îmi plăceau pâlcurile mari de stuf, printre care pluteau în cârduri mici corăbioare albe de zăpadă. Cum văd tare bine, am crezut …
Tuturor sărbătoriţilor zilei de azi vreau să le urez un La mulţi ani cu sănătate şi multe bucurii! Vă dăruiesc din suflet o floare pe cât de simplă pe atât de frumoasă! Să vi se îndeplinească toate dorinţele! Mihaela Dămăceanu
Revin cu partea a doua a relatării despre concediul la Saturn, cea legată de aspectele pozitive, de distracţie şi de ce am reuşit să facem pentru a depăşi starea de ne-bine dată de condiţiile de la Hotelul Balada. După cum am mai spus, natura şi-a îndeplinit treaba mult mai frumos decât oamenii, staţunea beneficiind de …
Obţinerea şi costul biletelor de tratament După cum vă spuneam şi anul trecut, soţul meu are dreptul anual, conform Legii nr. 448/2006, la un bilet de tratament gratuit. Anul acesta a fost prima dată în cei 10 ani de când beneficiază de această facilitate, în care ne-am decis să îi dăm curs. Şi astfel, am …
Această postare participă la rubrica Miercurea fara cuvinte, pe care o găsiţi la Carmen. Mihaela Dămăceanu
Hei, am revenit din cel mai lung concediu al vieţii mele! A durat nici mai mult nici mai puţin de 16 zile. Zile frumoase, zile pline şi zile în care mi-am propus-forţată de împrejurări, să mă deconectez de viaţa virtuală. Cum-necum, am izbutit să stau departe de Internet şi să avem un concediu ca pe …
              Această postare participă la rubrica Miercurea fără cuvinte iniţiată de Carmen pe blogul ei. Mihaela Dămăceanu
Ca să mai îmi mut mintea de la plecarea în concediu, m-am hotărât să vă scriu despre gemul de caise făcut la mama, că tot stau pozele frumuşel în telefon şi aşteaptă să le vadă şi pe ele cineva :)) În postarea despre compotul de prune, vă arătam o mulţime de borcane şi vă spuneam …
Duminică am fost la Festivalul Strada Armenească, unde am admirat în primul rând biserica deosebit de frumoasă în interior şi am băut o cafea la nisip. Imediat la intrare, era un şah mare unde câţiva copii se jucau, iar în partea dreaptă am fotografiat o cruce din rocă vulcanică, ridicată în memoria victimelor Genocidului armenilor …
Dragele mele, Am început week-end-ul trecut cu energia pe cote de avarie. De obicei vinerea sunt aşa, dar acum starea a continuat şi sâmbătă dimineaţa, când m-am trezit cu gândul de a face măcar o postare pentru săptămâna aceasta, în avans. Nu prea mi-a ieşit. Am o mulţime de idei şi de drafturi, dar energia …
PAGE TOP