Etichetă: meniu saptamanal

  • Meniu de septembrie, listă şi preţ

    Meniu de septembrie, listă şi preţ

    De la ultimul meniu incoace, tot profit de legume si fructe. Salatele sunt aproape nelipsite, iar deserturile sunt in principal din fructe. Printre ele avem si unele favorite…
    De cateva saptamani, nu exista drum la piata sa nu cumpar zmeura. Baiatului ii plac foarte mult, asa ca nu vin acasa fara o casoleta de 300-500 de grame. Mie imi place foarte mult pepenele galben, deci si acela e prezent. Nu chiar la fiecare drum, ca e mai greu de carat.
    Sotul meu tine regim asa ca vrea fructe mai crude. El prefera piersici si nectarine cat mai tari. Sigur ca mai pun in cos si cateva pentru noi. Coapte si dulci. Aceasta este partea de fructe, le luam pe rand ca sa nu se strice. Insa ma mancam si altceva pe langa fructe.

    Meniu saptamanal de septembrie

    Luni
    ciorbică de viţel
    copane de pui la cuptor(cu sos de roşii), salată grecească
    Marţi
    ciorbică de viţel
    macrou cu mujdei şi mămăligă
    compot de struguri
    Miercuri
    salată de vinete
    paste cu sos de rosii, ciuperci şi măsline
    Joi
    piept de pui la grătar cu chifteluţe de dovlecei
    Vineri
    orez sârbesc
    salată de ardei copti
    Sâmbătă
    şniţele din carne de viţel
    cartofi umpluţi cu brânză şi bacon, tzatziki,
    prăjitură(pandişpan) cu prune
    Ca de obicei, duminica rămâne pentru inspiraţia de moment.
    Dimineaţa vom avea ouă, brânză, unt, gem de caise, lapte, iaurt, roşii, castraveţi, ardei, măsline, cereale.
    La desert vor fi fructe (zmeură, afine, pepene, struguri, pere) pe lângă compotul de struguri şi prăjitura cu prune.

    Lista de cumpărături

    – carne de viţel – 1,3 kg
    – pulpe de pui – 1 kg
    – pipote şi inimi – 0,5 kg
    – piept de pui – 0,6 kg
    – bacon – 500 g
    – brânză de capră – 1 kg
    – unt – 1 pachet
    – lapte – 2 l
    – iaurturi – 6 cutii
    – ouă – 15
    – fulgi de cereale – 0,3 kg
    – praf de copt – 1 pachet
    – făină – 1 kg
    – mălai – 1 kg
    – orez – 1 kg
    – ulei – 1 l
    – zahăr – 1 kg
    – paste – 1 pungă
    – suc de roşii – 2 sticle
    – cartofi – 2 kg
    – ardei capia – 1,5 kg
    – ceapă uscată – 1 kg
    – dovlecei – 1,5 kg
    – morcovi – 1 kg
    – ţelină – 2 bucati medii
    – rădăcină de pătrunjel – 1 bucată
    – vinete – 1 kg
    – roşii  – 3 kg
    – castraveţi – 2,5 kg
    – struguri – 2 kg
    – prune – 2 kg
    – pepene – 2 kg
    – pere – 1 kg
    – zmeura – 300 g
    – afine – 200 g
    – piersic – 2 kg
    – lamâi – 1 kg.
    Pretul total estimat este de 260 -270 de lei. Am cumparat o parte din ele si am cheltuit cam 200 de lei, restul ar mai fi in jur de 60-70 de lei. Cumparaturile le fac la Piata Obor si la Mega Image, ca ei sunt peste tot in oras :).
    O săptămână minunată cu pofta de toamna si treaba!
    ——————————————————————————

    Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

    Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

    Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.

  • Meniu saptamanal de vara si lista de cumparaturi

    Meniu saptamanal de vara si lista de cumparaturi

    Bine v-am regasit, dragile mele!
    Pauza s-a terminat si constat ca a fost mai lunga decat imi propusesem. Dar nu-i bai, m-am odihnit si am fost plecati, asa ca am ce povesti pe viitor. Pana imi gasesc timp de ales fotografii, cel mai usor imi este sa revin cu un meniu  🙂 Nu numai ca imi e usor, dar este si necesar dupa concediu si lejeritate. Se impune o revenire la viata mai organizata si chibzuita.
    Asa ca am stat putin si am creionat un meniu de vara si lista pentru saptamana urmatoare. Sper sa reusesc sa ma tin de el, dar cumparaturile fiind facute sunt sanse destul de mari.

    Meniul saptamanal de vara

    Luni
    ciorbă de perişoare
    piept de pui la grătar, salata de rosii cu ardei si castraveti
    Marti
    ciorbă de perişoare
    dovlecei cu brânză la cuptor cu salata de rosii, ceapa si castraveti
    Miercuri
    salată de vinete
    orez cu legume gratinate
    Joi
    supa crema de dovlecei
    salată de varză
    Vineri
    supa crema de dovlecei
    mâncare de fasole verde,
    salată de roşii cu ceapă şi castraveţi
    Sambata
    frigărui din carne de porc cu piure de cartofi
    salată grecească,
    tartă cu piersici
    Duminica
    inspiratie de moment
    Dimineata: cereale, oua, lapte, cascaval, branza, iaurt, unt, muschi file usor afumat, ceai, fructe
    Desert: tarta cu piersici si multe fructe.

    Se vede treaba ca pe undeva mi-a fost dor de blogging, ieri dupa amiaza am avut asa o rabdare sa tai si sa asez la bucatele de fructe…

    Lista de cumparaturi:

    – carne tocată de porc – 1 kg
    – piept de pui – 2 bucăţi mai mari
    – pulpa de porc – 0,5 kg
    – muschi file usor afumat (de la sibieni) – 200 g
    – telemea de oaie – 1 kg
    – caşcaval – 0,5 kg
    – unt – 1 pachet
    – lapte – 1 l
    – fulgi de cereale – 0,3 kg
    – iaurturi – 6 cutii
    – praf de copt – 1 pachet
    – zahăr – 1 kg
    – ouă – 10
    – ardei capia – 1 kg
    – ceapă uscată – 1 kg
    – dovlecei – 1 kg
    – morcovi – 1 kg
    – ţelină – 1 bucată medie
    – păstârnac – 1 bucată
    – cartofi – 2 kg
    – vinete – 3 kg
    – roşii  – 5 kg
    – castraveţi – 2 kg
    – fasole verde – 1 kg
    – varză – 1 kg
    – pepene galben – 3 kg
    – piersici si nectarine – 3 kg
    – zmeura – 0,5 kg
    – paine – 2 franzele

    Pret total

    Cumparaturile le-am facut in Piata Obor, ca mi se facuse dor de ea :). Doar cateva produse le-am luat de la Mega Image, ca nu caram lapte, oua si iaurt din piata. Am reusit sa iau 95% din lista si am cheltuit 240 de lei. Cu ce mai am pe lista si inca vreo 2-3 produse care se mai lipesc de maini la orice drum in magazin, zic ca nu vom depasi 260 de lei.
    Bine v-am regasit si o saptamana minunata!
    ––––––––––––––––––––––––––

    Va multumesc pentru ca imi sunteti alaturi!

    Dacă vă place ce citiţi aici, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

  • Meniu simplu de iarna, lista si pret

    Meniu simplu de iarna, lista si pret

    Dupa o pauza cam lunga de intocmit meniuri, saptamana trecuta am reusit sa reiau bunul obicei si am postat un meniu saptamanal de iarna cu lista de cumparaturi.

    E destula treaba sa il faci, de fapt treaba este mai multa la intocmirea listei, mai ales atunci cand introduci si retete pe care nu le-ai mai facut.

    Daca reusesti sa faci lista si sa cumperi ceea ce ai trecut acolo, meniul se respecta intr-o mare proportie. Asa am constatat de multe ori, inclusiv in saptamana ce a trecut. Nu e greu sa te tii de el atata vreme cat ai in casa ingredientele pentru retete. Ca mai inversezi zile sau mai scapi cate una nefacuta, nu e problema.

    Nu e problema nici daca nu faci meniul, ca pana la urma de gatit tot gatim si de cumparat tot cumparam. Ideea este sa obtinem un avantaj sau mai multe atunci cand il facem.

    Momentan, avantajul este la organizare si timp. Dar daca scrii meniurile pe blog, acest avantaj nu mai este ca dureaza ceva sa le scriu. Ar fi mai util daca le-as repeta la un interval de timp. Pentru ca atunci nu mai muncesc de atatea ori. 

    Asta nu e o idee rea, bine ca m-am prins 🙂

    Meniul ce urmeaza este unul simplu, nu mai incerc retete noi ca am ceva treburi saptamana aceasta si nu dispun de mult timp.

    Si m-am dus in vizita la draga mea Iuliana, de unde am imprumutat o poza si o reteta. Multumesc, Iuli!

    Meniu simplu de iarna

    Luni

    ciorbă cu perisoare

    ficatei de pui la tigaie si garnitura de fasole verde

    orez cu lapte

    Marti

    ciorba cu perisoare

    salata de telina, morcovi si piept de pui

    Miercuri

    tagliatelle cu ciuperci si porumb

    salata de varza rosie

    Joi

    ciorba de curcan

    salata de cartofi cu ton si masline

    Vineri

    mancare de mazare

    salata a la russe cu maioneza de post

    Sambata si duminica

    ciorba de curcan

    chiftelute cu piure de cartofi

    placinta cu branza

    Dimineata: pate de ficat, branza cottage, iaurt, lapte, oua fierte, masline, castraveti, fulgi de ovaz, tofu. Pentru pachetul lui Mihnea facem sandvisuri cu muschi file, crema de branza si castravete/salata verde. Sambata omleta cu sunca si salata verde.

    Desert şi gustări dintre mese: fructe proaspete (mere, portocale, pomelo), stafide, nuci, alune, iaurt cu fructe, compot de ananas, orez cu lapte.

    Lista de cumparaturi pentru meniul simplu de iarna

    Carne, mezeluri, lactate:

    1,2 kg carne tocata amestec, 400 g piept de pui, 600 g ficatei de pui, 600 g pulpe de curcan, 400 g muschi file, 1 cutie crema de branza, 1 kg branza telemea, 250 g branza de vaci, 1 cutie mare smantana, 3 cutii branza cottage, 2 l lapte, 4 iaurturi mici, 4 iaurturi cu fructe, 10 oua.

    Legume, fructe, verdeata:

    500 g fasole verde congelata, 500 g ciuperci, 3 kg cartofi, 1 kg ceapa, 1 kg morcovi, 2 radacini telina, 1 varza rosie, 2 castraveti, 1 buc patrunjel, 1 pastarnac, 1 dovlecel, usturoi (2 capatani), 3 kg mere, 2 kg portocale, 0,5 kg lamai, 2 pomelo, 2 leg. patrunjel, 2 legaturi marar, 1 salata verde.

    Conserve, cereale, paine, condimente:

    2 cutii mazare Bonduelle, 2 cutii mici de pate de ficat, 2 conserve mici ton, 1 conserva mica de porumb, 1 borcan bulion, 1 cutie rosii cuburi, 300 g masline, 200 g fulgi de ovaz, 1 compot ananas, 100 g stafide, 100 g alune, chifle, paine feliata, franzela, tagliatelle, foi de placinta, bors, orez, ulei, pufuleti.

    Pret total

    Iarasi am cumparat o parte considerabila din lista si am cheltuit 230 lei. Am studiat inainte reducerile si am incercat sa creionez meniul tinand cont de ele, dar in magazin nu le-am mai gasit pe toate si am luat la preturile obisnuite sau urmeaza sa iau din alta parte.

    Ceea ce mai este de cumparat, ar ajunge la valoarea aproximativa  de 50 de lei. 

    Rezulta ca un pret total al listei se situeaza cam la 280 de lei.

    Mi se parea ca ar fi trebuit sa mai scada putin fata de saptamana trecuta, mai ales ca am stat sa studiez ofertele. Dar nu am reusit.

    O saptamana frumoasa, fete dragi!

    foto si reteta de tagliatelle: bucate-aromate.ro


    Daca v-a placut articolul, poate doriti sa il distribuiti 🙂 si multumiri pentru tot!

  • Meniu saptamanal de iunie

    Meniu saptamanal de iunie

    Dacă tot am făcut lista de alimente sanătoase, atunci sa o aplicăm!

    În acest meniu, voi încerca să folosesc pe cât posibil alimentele din listă.

    Să vedem deci, care va fi următorul meniu:

    LUNI
    dimineaţă
    cereale cu lapte +nuci, alune, stafide si seminţe de dovleac
    prânz
    ciorbă de curcan
    măncare de mazăre proaspătă cu carne de viţel
    MARŢI
    dimineaţă
    pâine, brânză de capră, unt, ceai de plante
    prânz
    ciorbă de curcan
    piept de pui la grătar
    salată de roşii cu verdeţuri
    MIERCURI
    dimineaţă
    cereale amestecate cu piure de banane si căpşune

    prânz
    salată de vinete
    macrou la cuptor şi cartofi natur
    salată de varză cu mărar şi pătrunjel
    JOI
    dimineaţă
    lapte cu unt şi gemprânz

    placintă cu brânză
    cotlet de porc la cuptor cu legume

    VINERI

    dimineaţă
    arpacas fiert combinat cu fructe, nuci şi stafide

    prânz
    supă cremă de linte
    salată de cartofi cu castraveţi muraţi şi ton

    SÂMBĂTĂ

    dimineaţă

    ouă fierte, branză de capră, castraveţi

    prânz
    supă cremă de linte
    friptură de viţel cu cartofi evantai
    fatoush

    DUMINICĂ
     inspiraţie de moment  
    Desertul şi gustările dintre mese vor consta în: fructe proaspete, curmale, stafide, nuci, compot, iaurt grecesc cu fructe proaspete. Sâmbătă seara sau duminică o să fac o tartă cu căpşune şi ananas.
    Lista de cumpărături va conţine o parte semnificativă din alimentele sănătoase:
    – carne: de curcan, viţel, piept de pui, cotlet de porc
    – peşte: macrou, ton
    – lactate: lapte, unt, brânză de capră, brânză de vaci, iaurt grecesc
    – ouă, foi de plăcintă, borş
    – legume şi verdeţuri: cartofi, mazăre, linte, ţelină, păstârnac, morcovi, varză, vinete, dovlecei, ardei, ciuperci, roşii, castraveţi, salată verde, ceapă verde si uscată, spanac, pătrunjel, mărar, castraveţi muraţi
    – cereale (arpacaş, fulgi de ovăz şi orz), seminţe de dovleac, seminţe de floarea soarelui, migdale, stafide, alune, nuci, mere, banane, căpşune.
    O săptămână frumoasă, tuturor!