Blog de familie

Categorie: viaţa la ţară

  • Unde găsiţi alimente sănătoase

    Că tot a fost sâptămâna cu recomandări, o ţin tot aşa şi continui. Întâi v-am recomandat Clubul Piranha, un loc unde te simţi dar şi mănânci foarte bine, apoi v-am scris despre un concurs remarcabil, unde vă mai puteţi înscrie dacă doriţi să staţi gratuit o săptămână într-o superbă casă din Provence. Mă întorc azi din nou la noi, pentru a vă recomanda ceva legat tot de alimentaţie.
    Este vorba în primul rând, de un blog interesant pentru toţi cei ce visează cu ochii deschişi la viaţa de la ţară, intitulat „Bucureşteni mutaţi la sat”. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii ce aplică idei deosebite, oamenii ce au curaj să lupte pentru visurile lor. Protagoniştii acestui blog au lăsat viaţa din Bucureşti, cu bunele şi cu relele ei, pentru a se muta la vârsta la care mai pot munci şi a o lua de la capăt la ţară. Nu idealizează lucrurile, căci Iuliana ne arată cu realism în postarea aceasta, că şi acest drum necesită investiţii şi are greutatea lui. Chiar dacă ştim aceasta, este o modă acum de a idealiza puţin viaţa la sat. Cel puţin, eu sunt conştientă că asta fac.
    Probabil că mulţi cunoaşteţi blogul, dar poate că nu ştiaţi că s-au apucat şi de o mică afacere. Acest lucru mi-a plăcut şi mai mult, iar afacerea constă în cultivarea legumelor în primul an de conversie bio, şi vânzarea lor doritorilor de mâncare sănătoasă, aşa ca noi. Livrează doar în zonele în care îşi permit să se deplaseze, suportând două treimi din costul transportului. Cealaltă treime, în valoare de 6 lei, va fi acoperită de cumpărător. Zonele în care ei pot ajunge sunt Bucuresti, Ilfov, Arges şi Dambovita. Pe lângă legume mai aferă şi alte produse de casă şi vă las pe voi singuri să descoperiţi oferta aici.
    Mihaela Dămăceanu

  • O fărâmă de Săpânţa

    Să nu ziceţi că am idei puţine, da’ fixe, că iar vă povestesc despre viaţa la ţară. Căci acum n-am nicio vină.

    Pentru că a venit ţara la noi. Mai precis a venit Săpânţa la Bucureşti.

    Povestea a început datorită fotografei Alisa Tarciniu, iniţiatoarea proiectului „Atelierul de croit imagini” prin care şi-a propus să le arate copiilor de la ţară, frumuseţea plaiurilor natale. A realizat aceasta, învăţându-i să fotografieze. A stat cu ei şi i-a iniţiat în arta fotografică. Apoi a selectat cele mai frumoase fotografii şi a început să le expună prin ţară. După aceea, s-a gândit să aducă la un loc copiii de la ţară cu cei de la oraş, pentru a-şi povesti unii-altora cum e viaţa pe la ei.

    Am avut şi noi o invitaţie la această întâlnire(mulţumim frumos, draga noastră Corinuţă) şi ne-am dus cu nerăbdare, căci lui Mihnea îi sclipeau ochişorii când l-am anunţat.

    Şi au venit copiii cu fotografiile lor, alături de Alisa, să ne arate crâmpeie din viaţa lor. Au dansat şi au povestit celor din Bucureşti, cum îşi petrec ei zilele-n Săpânţa. „La noi viaţa curge altfel decât aici”spune tanti Maria, artist popular ce duce mai departe tainele ţesutului. Copiii noştri merg la şcoală, apoi fac temele şi instrucţia la dans, după care îşi ajută mamele prin curte. Seara se mai ţin încă şezătorile, la care se adună cu plăcere, ca să mai schimbe o vorbă, în timp ce mâinile harnice învârt fusul sau acul. Fetiţele sunt învăţate de mici să coasă şi să facă treabă la bucătărie.

    Despre tanti Maria, ne povestise Alisa cum la prima ei vizită îi deschisese casa cu mare drag şi cu parere de rău că nu ştiuse dinainte, ca să îi poată face nişte plăcinte. Firesc şi de înţeles, ca un bucureştean să fie impresionat de aşa o întâmpinare.

    Şi ne-a mai spus tanti Maria, că pe aici prin Bucureşti, unele lucruri nu îi plac. „Mergem înainte, dar nu ştiu unde vom ajunge!” Apoi a povestit cum iarna trecută, fiind în capitală, a dorit să roage pe cineva de pe stradă să o ajute să scoată nişte bani de la bancomat. S-a îndreptat către o doamnă şi aşa cum este normal, i s-a adresat cu „vă rog să mă ajutaţi” fără a mai apuca să spună şi care este cerinţa. Căci imediat, doamna i-a răspuns cu „lasă-mă în pace, femeie” şi s-a îndepărtat. Şi uite aşa, tanti Maria a rămas uimită-n drum, întrebându-se de-atunci încoace, unde vom ajunge, dacă între noi român cu român, nimeni nu te mai ajută pe stradă. „Şi eram bine îmbrăcată, vorba aceea” mai doreşte să ne precizeze.

    Apoi ne-au invitat pe toţi cei de-acolo, să venim la ei acasă când dorim. „Avem condiţii ca la ţară, dar v-aşteptăm cu mare drag!”. Şi au ţinut să precizeze că nu venim ca turiştii, ci suntem musafirii lor.

    Spuneţi voi acuma, dacă n-am eu dreptate să fiu impresionată de aşa oameni!

    Şi-n marea bucurie ce-i cuprinsese pe copiii noştri de Bucureşti, vine tanti Maria cu întrebarea:

    „Ce v-ar plăcea vouă cel mai mult să faceţi, la vară, când veţi veni la noi?”

    Cine era primul cu mânuţa ridicată, bâţâind-o prin aer, cum fac copiii la şcoală, când vor mult să fie aleşi să răspundă?

    Păi cine altul, decât Mihnuţu meu?

    „Să dorm în fân!” dă el răspunsul, bucuros că a fost întrebat.

    Mihaela Dămăceanu

  • Viaţa la ţară şi viaţa la 30 de ani

    Că tot nu-mi dă pace şi mi se plimbă prin creier, chiar aleargă… ideea aceasta a căsuţei de la ţară, normal că mă apuc eu să răsfoiesc Internetul, care abundă de bloguri şi păreri ale celor care săturându-se de viaţa „trepidantă”, gen serviciu-gătit-teme-curăţenie-salariu-plata facturilor-aşteptarea cu înfrigurare a următoarei zile de salariu, îşi iau lumea în cap şi renunţă la betoanele oraşelor.

    Şi astfel, dau eu de un site care doar prin denumire mă atrage instantaneu: think outside the box. Şi parcă vrând să mă trezească pe mine din reveria instalată, au acolo un articol foarte bun, cu părerile pro şi contra vieţii la ţară, cu două opinii ce par fiecare adevărate când le citeşti.

    Căci acesta este adevărul: viaţa la ţară poate fi şi idilică dar cu siguranţă nu este o viaţă uşoară. Cu atât mai mult pentru noi orăşenii.

    Şi totuşi…

    Dar mai bine mergeţi aici şi citiţi, că părerile mele sunt astăzi răsucite. Eu una, le-aş dori pe amândouă.

    Şi ca să vedeţi de unde mă apucă astăzi marea revoltă vă mai dau ceva de citit şi de meditat. Scrie, tot acolo, o cititoare despre ce înseamnă viaţa ei la 30 de ani. O realitate tristă, în care din păcate, o mare parte dintre noi, se regăseşte, mai mult sau mai puţin. Ceea ce m-a revoltat a fost mulţimea comentariilor sfătuitoare, unele chiar dure sau jignitoare, pe care le-a stârnit. Niciodată nu am înţeles datul cu părerea, aşa, doar ca să fii Gică contra. Are omul un moment de sinceritate, în care spune ce a visat de la viaţă la 20 de ani, şi cum nu a putut realiza nimic până la 30, şi îi sare tot Internetul în cap.

    Oare câţi dintre toţi cei ce au umplut-o de sfaturi, or fi realizat mai multe decât ea? Oare de ce trebuie să vezi atâtea comentarii tâmpite?