Constat cu surprindere şi cu puţină îngrijorare, că vin cam răruţ în vizită pe propriul blog. Sper să nu ţină faza aceasta şi să revin la obiceiurile bune 🙂

Am motive, e adevărat, dar parcă simt şi o oboseală de blogging. Ideile de scris vin în continuare, însă îmi spun că nu sunt de folos oamenilor, aşa că tot amân să le dezvolt.

Dintre motivele care mă ţin ocupată, enumăr vizite la doctor şi contracte cu furnizorii de utilităţi pentru garsonieră. Nu vă spun câte drumuri şi telefoane sunt necesare pentru ambele.

Când începi să mergi la doctori, nu ii găsesti pe toţi odată. Aşa că te programezi în zile deiferite, mergi cu cardul la tine(ca era sa leşin în cabinet când nu dădeam de el) şi apoi cauţi laboratoare pentru analize.

Că la policlinica ta se termină fondurile în două zile. Şi dacă nu eşti pe-acolo, pa şi la revedere, le plăteşti pe toate. Şi mergi mătăluţă până te saturi de drumuri şi analize…şi sunt mari sanse să ajungi cu răbdarea la capăt şi să renunţi.

Însă ştiu sigur că nu renunţ la o mică intervenţie chirurgicală. Îmi stă de mult timp pe creier şi deja m-am programat…

Cu Distrigaz, Enel, ApaNova etc, nu vă mai povestesc, că n-are rost să vă umplu mintea cu enervări inutile. Aşa că…sănătoşi să fim şi să continuăm să ne vedem de drumurile la policlinică 🙂

Ca să schimb registrul mă gândeam aseară să vă arăt un desen de-al băiatului. Făcuse la şcoală un peisaj de toamnă. Mie-mi place, lui nu-i place. Am întrebat de trei ori dacă îmi dă voie să îl pun pe blog. Întâi a fost nu, apoi a zis da.

Îl fotografiez ieri şi nu îmi iese foarte clar. Încerc eu să editez puţin şi când vine Mihnea să vadă…e foc de categoric. „Nu pui lucrarea asta nicăieri.”

Ce să fac? Sunt cuminte şi ascult, că ştiţi vorba aia cu părinţii care nu ascultă de copii 🙂

Dar am dat de caracatiţe. Mai amuzantă este a doua, a fost un cadou pentru cineva, m-am bucurat când am aflat că a făcut o mică bucurie cuiva.

La prima iar am o problema cu fotografia, că la fel ca la chipurile umane, fotografierea parcă evidenţiază şi cel mai mic cusur. În realitate desenul este mai reuşit.

Ar fi trebuit să îl întreb pe Mihnea de ce îl fascinează aşa de tare caracatiţele. Nu mai desenase cam de mult, însă a avut o lungă perioadă în copilaria mică, în care desena câte una zilnic.

Pe mine nu m-au pasionat caracatiţele 🙂 Pe el, da. Ii plac şi în alimentaţie -am o mulţime de poze cu baby caracatită- şi să le deseneze. Zău că nu înţeleg de ce, e musai să vorbesc cu copilul.

Dar mi-a plăcut cea făcută cadou. Era pentru un cadru militar, armata şi armele fiind o altă pasiune de-a lui. Nici pe asta nu o înţeleg 🙂

Cam multe neînţelegeri pentru o singură zi, cu siguranţă voi fi mai liniştită şi deci, mai înţeleaptă 🙂 după ce termin capitolul medici-analize.

Vă pup şi ne reauzim! O săptămână frumoasă şi minicanţă plăcută!

——————————————————————————

Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.