Multă fericire, extrem de multă bucurie, mi-a adus blogul acesta, de ceva timp încoace. Dar până aseară, nu mi se umpluseră niciodată ochii de lacrimi. La fel mi se întâmplă şi acum, rememorând starea trăită, în timp ce scriu ascultându-l pe Andre Rieu, cântând pe Stradivariusul lui din 1667. Mulţumesc,  doamna Roxana! Dar ce s-a …