Câteodată ma satur tare de viata virtuală. In mod special de Facebook, dar si de online in general. Cel mai putin ma satur de bloguri, ca ele sunt iubirea mea cea mai mare. Insa am momente cand imi vine sa nu mai citesc nimic si acestea apar cel mai des in zilele mele triste.

In zilele acelea am senzația ca e prea mare doza rozalie a vietii. Inclusiv pe blogul meu. Ca desi nu imi doresc sa reiasă ca viața mea e poleita, ca traiesc intr-o baie de culoare trandafirilor sau intr-o bula de bine si un car de fericire, in realitate lucrurile nu sunt asa.
E drept ca de la inceput mi-am propus sa scriu despre partea frumoasa a vietii noastre pentru ca eram satui de criza economica si de mass media plina de negativ. E drept ca in cei 5 ani si jumatate am mai scris si despre probleme. E drept ca baiatul mi-a interzis sa il mai fac subiect de articol iar sotul meu de la inceput si-a impus acest punct de vedere. Si este foarte corecta reactia lor.
Adevarat este si ca atunci cand am relatat unele dintre problemele mele am avut senzatia inconfortabila ca ma expun intregului online si au fost cateva comentarii ce m-au deranjat putin.
Din aceste motive, plus faptul ca vroiam ca blogul sa fie coltisorul meu de caldura, am redus la maximum articolele despre starile mai rele si luptele mici ale vietii de zi cu zi.
Dar cand ma uit pe Facebook si vad atata infuzie de fericire, calatorii, clipe de vis, realizari si activitati remarcabile, ma gandesc ca nu mai pot cu atata frumusete a vietii. Cred ca acest Facebook a prins atat de bine pentru ca oamenii sunt satui de negativismul din media si au vrut sa creeze un loc al frumusetii si optimismului.
Dar asa cum extrema negativa a stirilor nu este in regula, cred ca nici extrema pozitiva a Facebook-ului nu este in regula. Realitatea este formata din aceste doua componente, strans impletite si intrepatrunse.
Nu doresc sa reiasa ca viata mea are doar o componenta a fericirii, nu cred ca exista vreun om a carui viata sa fie formata doar din momentele afisate pe ecranele calculatoarelor.
Dar hai sa ii las pe ceilalti ca nu am nicio intentie sa judec pe nimeni. Eu vreau sa transmit  realitatea mea. Ca sa nu credeti ca sunt vreo norocoasa cu o viata poleita in foite pretios-aurii.
Nu!
Inca nu am descoperit reteta binelui continuu. Cand se va intampla acest lucru, promit sa il impartasesc cu voi. Dar pana atunci:
  • Viata mea este formata din tot felul de zile, dintr-o alternanta de stari bune si stari mai putin bune. Iar in ultimul timp, zilele cu tristete sunt mai multe ca celelalte. Intotdeauna toamna vine cu melancolie, iar toamna aceasta a fost debutul unei perioade caracterizate prin definitia ei de tot felul de stari nebune. Si de ingrasare!!! Iau masuri, nu las lucrurile de capul lor, dar nu e deloc simplu.
  • matematica si limba engleza ameninta sa imi distruga relatia cu propriul copil. Degeaba studiez psihologie, degeaba imi spun ca el este din alt aluat, degeaba imi promit sa nu ma enervez cand lucram, degeaba repet in minte ca darul lui este altul si este unul special. Rezist cateva zile si apoi izbucnesc, repetand ca o masinarie stricata ca matematica se invata lucrand si ca limba engleza este o necesitate a vremurilor acestora. Nu mai gasesc argumente, am epuizat tot ce se poate folosi.
  • adolescenta asta ma sfarseste emotional. Fac tot ce pot sa nu o iau personal, dar toate revoltele si riscurile inutile ma consuma fantastic. Chiar daca stiu ca nu trebuie sa o iau personal, ca asa e ea. Adolescenta!!!
  • blogul a devenit o sursa de neliniste. O parte din timp ma umplu cu bucuria scrisului si a comunicarii, iar o alta (ce creste in intensitate) reproseaza ca in loc sa ma joc cu exercitii matematice stau si scriu pe blog. Ma pornesc sa fac treaba si apoi ma apuca dorul de pauza. O zi cred intr-un fel si a doua zi cred inversul primului fel.
  • serviciul pe care il am a fost odata extraordinar. Acum merg pentru ca apreciez existenta unui serviciu si a unui colectiv de oameni frumosi. Si din incapacitatea personala de a porni lupta cautarii altuia.
  • peste toate acestea, permanent pluteste o durere, una despre care am scris demult si  pe care doar cititorii vechi o stiu. Este cea mai grea incercare a vietii noastre, in general ne-am obisnuit cu ea, dar sunt multe momentele in care nu inteleg de ce viata l-a lovit astfel. Dupa 12 ani de amaruie coexistenta cu durerea acestei realitati, mai am si acum momente de revolta.

Acestea sunt o parte din stari si probleme, am simtit puternic dorinta de a atenua trandafiriul vietii aratate pe blog, prea nu corespundea cu realitatea.

Cred ca prea multe petale si sclipici dauneaza imaginii adevarate si ca trandafirii aia foarte frumosi au spini destui, si la mine si la altii.

Nu voi transforma blogul in valea plangerii, voi face tot ce voi putea ca sa vad in continuare particelele frumoase ale vietii, voi citi pana imi va iesi fum pe nas si pe urechi, voi trece peste toate starile si episoadele, dar vreau sa SPUN ca ele exista, ca viata nu imi este definita doar de calatorii, conferinte, haine frumoase cumparate la pret bun, organizare perfecta si realizari.

Nici vorba. Ca in multe alte cazuri, viata noastra este un sir de lupte mai mici si mai mari. Pe unele le castigam, pe multe le pierdem. Dar mergem inainte si ne straduim.

Am scris randurile acestea pentru ca am vrut sa fac inteleasa imaginea completa si reala a vietii mele, nu doar partea pozitiva a ei.

Ca imi statea in gat interpretarea aceasta trunchiata.

O saptamana frumoasa!

——————————————————————————

Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.