Hai să vin cu un meniu de octombrie, ca să nu treacă luna fără el 😛
Luna aceasta, am reuşit să fac săptămânal câte o vizită la piaţă. E o bucurie să ajungi toamna în piaţă, munţii de legume şi fructe colorate îţi dau chef de treabă şi inspiraţie.
În ultima vreme am mereu lista de cumpărături pregătită, dar tot fac o mică tură ca să văd ce mai este nou sau convenabil şi să mă inspir pentru următorul meniu.
Dintre noutăţi, am remarcat castanele. Nu e vorba de noutăţi de care nu am vazut niciodată, ci de cele ale sezonului. Castanele aveau preţul de 20 de lei kilogramul, iar miezul de nucă era 40 de lei. Ambele îmi par cam scumpişoare, dar ştiu că îşi merită banii. La capitolul noutăţi absolute, ceva ce n-am văzut de când sunt – cum a fost cu aronia- am văzut la zona de peşte.
Să-mi spuneţi şi mie dacă voi ştiaţi de „scorpia de mare”? Este un peşte rozaliu, neregulat, oarecum ondulat, ce seamănă cu peştii fantastici, desenaţi prin cărţile de poveşti. Chiar dacă arăta frumos, nu am avut nicio intenţie să îl cumpăr. Nici nu era ieftin deloc, costa doar 95 de lei kilogramul. Drăguţ peşte, ce să zic?
După introducerea în atmosfera colorată şi aglomerată a Pieţei Obor, e cazul să trecem şi la treaba pentru care am pornit la drum.

Meniu săptămânal de octombrie

Luni

ciorbă de perişoare

mâncare de mazăre cu piept de curcan

salată de sfeclă

 

Marţi

ciorbă de perişoare

salată orientală

 

Miercuri

mâncare de linte

salată de crudităţi

 

Joi

supă-cremă de dovleac(cu un cub de brănză topită)

pulpă de porc la tavă(cu sos de roşii)

tzatziki

 

Vineri

supă-cremă de dovleac

mămăliguţă cu varză călită

 

Sâmbătă

şniţel din piept de pui cu piure de cartofi

salată de ardei kapia copţ

plăcintă cu brânză şi şuncă

Duminică
inspiraţie de moment
Dimineaţa vom avea ouă, brânză, urdă, iaurt, roşii, castraveţi, ardei, cereale, pate de ficat, ceai. Pentru pachetul copilului am luat şuncă din piept de curcan şi caşcaval feliat.
La desert vor fi fructe (iaraşi zmeură-tot îmi zic că nu va mai fi, dar încă am găsit-, pere, struguri, mere), migdale, alune şi mix de seminţe de dovleac şi floarea-soarelui. Nu fac niciun dulce săptămâna aceasta. Am zis!

Lista de cumpăraturi

– carne tocată amestec – 1 kg
– piept de pui – 1 kg
– piept de curcan – 0,6 kg
– pulpă de porc – 1 kg
– şuncă din piept de curcan – 300 g
– telemea veche de oaie – 1 kg
– brânză de vaci – 400 g
– urdă – 600 g
– smântână – 300 g
– caşcaval feliat – 200 g
– iaurt – 1 cutie mare de 900 g
– ouă – 16
– 1 pachet de foi de plăcintă – 0,3 kg
– ulei – 1 l
– borş – 1 l
– mazăre – 2 cutii mari
– suc de roşii – 2 sticle
– cartofi – 4 kg
– ardei capia – 2 kg
– ceapă uscată – 1 kg
– dovlecei – 0,5 kg
– morcovi – 1 kg
– ţelină – 2 bucati mari
– rădăcină de pătrunjel – 1 bucată
– păstârnac – 1 bucată
– sfeclă – 1 kg
– roşii  – 1 kg
– castraveţi – 2 kg
– varză – 2 kg
– verdeaţă – 4 legături
– struguri – 2 kg
– pere – 2 kg
– zmeura – 300 g
– lamâi – 0,5 kg.
Preţul total estimat este de 300 de lei. 
Am cumpărat o mare parte şi am cheltuit 260 de lei. Ce mai am de pe listă şi ce mai ne vine instantaneu să luăm din magazin, cu siguranţă ajunge la încă 40 de lei. Cumpărăturile le-am făcut la Piata Obor si restul vom lua de la prietenii mei din Mega Image :). De când dau peste tot de ei, a fost musai să ne împrietenim!
O săptămână minunată să aveţi!
——————————————————————————

Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.