Ma straduiesc sa ies din butoiul cu melancolie si pana se duce toamna sigur voi reusi 🙂 Nu e prea greu, ca nici nu stiu cand a zburat aproape jumatate din ea. A strigat ea la mine cu acutizarea simtirii tuturor problemelor mai mici si mai mari, ca doar nu era sa ma lase sa nici nu imi dau seama ca a venit 🙂
Sambata am vegetat. Printre pauze de leneveala, am mai reusit sa si lucrez cate putin. Ieri mi-am adunat fortele si am iesit din casa. Plimbarile nu strica niciodata, chiar si prin ploaie tot te invioreaza. Sau mai ales prin ploaie. Am mers privind copacii. O sa imi fie dor de verdele lor, asa ca mi-am lipit pe retina aceste ultime coroane. Sunt inca predominant verzi, dar galbenul s-a instalat incetisor.
Petele galbene se maresc in fiecare zi, ieri am observat si primele tuse aramii.
E toamna, da!?
Pe langa parcuri, pietele sunt un alt loc in care este placut sa mergi in anotimpul recoltelor. Tarabele gem de culoare, mustul se cere gustat si strugurii luati acasa.
Dar mai avem timp sa vorbim despre struguri, dovleci si crizanteme, acuma vreau sa va arat un fruct pe care l-am vazut, cumparat, gustat pentru prima data in viata. Nu cred ca este specific toamnei, as zice ca se gaseste mai mult vara. Dar nu sunt sigura, ca eu acum l-am descoperit, cum v-am zis.

Ce o mai fi si aronia?

Era cu ceva timp in urma si ma oprisem la o doamna de la care iau mai mereu zmeura. Mai stam si de vorba uneori. Asa am aflat ca locuieste in judetul Alba, dar vara se muta la Bucuresti. Inchiriaza o garsoniera si isi petrece zilele in piata si serile in singuratatea camarutei inchiriate.
Sotul ramane acasa. E un fel de a spune ca ramane acasa, de fapt e doar pe drumuri. Seara umple portbagajul masinii cu ladite de fructe de padure, din productie proprie si de la culegatorii din zona. La 4 dimineata o porneste spre Bucuresti. Aici preda fructele sotiei lui si iar ia drumul inapoi.
Va dati seama ce inseamna sa faci zilnic un drum Alba-Bucuresti-Alba? Pe soselele noastre?
Eu am fost impresionata, dar doamna era multumita. Mi-a povestit firesc, chiar cu bucurie as spune. Isi gasisera un mod de a face o mica afacere, care chiar daca nu e prea simplu le asigura un trai bunisor.
In timp ce noi doua vorbeam vorbe, apare cineva si o intreaba de „aronia”. Ea are mereu mai multe fructe, eu am fost clienta de zmeura si uneori de afine. Vazusem catina, capsuni, merisoare…dar nu remarcasem nicio aronie. Nu doar ca nu le remarcasem, nici nu auzisem vreodata de ele.
Curioasa cum mi-s din fire, o descos ce-i cu aronia asta. Aflu ca este fructul unui arbust, ca abunda in antioxidanti, ca detoxica ficatul si previne cancerul. Nu costa chiar putin, e 20 de lei un kilogram, dar trebuia sa incercam si noi boabele astea negre, atat de pretioase.
Le-am luat, le-am fotografiat si le-am consumat. Mai mult sotul meu, ca el este cel mai ordonat din casa la cure si tratamente. Mihnea, dupa doua bobite a zis pas, iar eu luam cand imi aduceam aminte. Imi spusese doamna ca se consuma cate un manunchi dimineata, pe stomacul gol. Ca rezista mult si sunt la fel de benefice si daca bobul se zbarceste putin.
Asa ca doar am testat gustul -nu e rau-, seamana putin cu afinele, doar ca mai are o usoara tenta de amarui. Pentru ficatul meu nu stiu sa va spun, ca nu am facut analize, nici inainte, nici dupa.
Dar le mai iau daca le-oi mai gasi!
Cam atat pentru astazi, fug la treaba ca striga dupa mine 🙂
Sa aveti o saptamana usoara, o toamna calda in suflet si productiva la borcaniada!
Asta cu borcaniada e doar daca va doriti, eu stau pe loc, ca nu gasesc energie si pentru ea.
Pup!
——————————————————————————

Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.