De multe ori, tare mă mai necăjesc cu şcolile şi stiu sigur că nu sunt singura. Mă revoltă culegerile folosite prea mult şi la prea multe discipline, pe motiv că manualele sunt slabe, ceea ce e foarte adevărat. Mă revoltă profesorii care dau lucrări cu subiecte făcute mult peste nivelul clasei, astfel încât notele obţinute să fie foarte mici şi apoi să arate cât sunt ei de mărinimoşi acordând fiecărui elev câte un punct sau chiar două…în plus. Mă revoltă profesorii care nu vin la ore, directorii care nu mişcă nimic când află despre asta. Sau profesorii ce vorbesc în barbă, mormăind acolo lucruri doar de ei înţelese.
Şi mai pot da exemple, dar mă opresc, la fel cum am făcut şi în partea întâi a acestui articol, cea dedicată profesorilor de ieri.
Pentru că astăzi vreau să continui cu dascălii buni pe care i-am întâlnit ŞI în vremurile actuale. Nu am prea scris pe blog despre învăţătoarele lui Mihnea, pentru că la vremea aceea părinţii clasei ar fi crezut că le „perii” pe doamnele. Aşa că am aşteptat să termine ciclul, că să vă pot spune cu toată sinceritatea şi detaşarea, că mai există dascăli buni şi astăzi. Chiar foarte buni, o să vedeţi!
Pe mine mă doare indiferenţa, desconsiderarea şi uneori chiar răutatea vorbelor pe care le aud despre cadrele didactice. Nu sunt toate meritate, uneori şi părinţii bat nişte câmpi….
Astăzi doresc să vă povestesc cîteva dintre lucrurile ce m-au impresionat la două doamne învăţătoare ale zilelor noastre.
Ceea ce intr-adevăr putem face noi, părinţii, este să ne informăm din timp şi să alegem pentru copilul nostru o învăţătoare foarte bună.
În continuare, urmează partea a doua din articolul din revistă, dedicată doamnelor învăţătoare Nastasia Rada şi Maria Burduf.

2011, un oraş pitoresc din colţul opus al României

 
Datorită unei conjuncturi familiale, am locuit un an într-un frumos oraş din nordul Moldovei, exact când Mihnea o pornea pe drumul de şcolărel. Din toată perioada petrecută acolo, cea mai mare surpriză a fost învăţătoarea lui. Rar am fost atât de impresionată de un cadru didactic, deşi am văzut câţiva, căci am fost şi eu profesor, odată, demult.
 
Când am mers să îl înscriem, am remarcat panoul cu diplomele câştigate de foştii elevi la o mulţime de concursuri naţionale şi internaţionale. În prima zi de şcoală a organizat o deschidere ce m-a înfiorat şi pe care nu o voi uita vreodată. Apoi am observat dedicaţia profesională mult peste medie. Deşi erau atât de micuţi, doamna lucra cu ei în fiecare zi câte o oră în plus. Gratuit, se înţelege, că altfel nu era ceva ieşit din comun. Din cele cinci zile, trei lucra cu cei buni şi două cu ceilalţi. Pe primii îi pregătea pentru concursuri, iar pe ceilalţi dorea să îi ajute să progreseze. Şi asta cu toate că era suficient de ocupată, întrucât pregătea la matematică elevii centrului judeţean de excelenţă.
 
Dar cel mai mult m-a uimit propunerea pe care ne-a făcut-o în prima şedinţă cu părinţii din cel de-al doilea semestru. Ne-a anunţat că începând de a doua zi, orice părinte poate veni să asiste la orele dumneaei, în orice moment poate şi doreşte. Poftiiim?!? Aşa ceva nu am auzit niciodată într-o şcoală de stat, nici înainte şi nici de atunci încolo.
 
Desigur că m-am dus şi desigur că am văzut o oră excelentă. Nu este uşor să lucrezi cu copiii, cu atât mai mult cu bobocei. Cu toate acestea, participarea şi implicarea lor la oră era exemplară. Nu a fost elev să nu răspundă ceva şi nu a fost minut pe care copiii să-l piardă. Foarte mulţi erau cu mănuţele ridicate şi atenţia lor era în totalitate acolo. Remarcabilă oră, remarcabilă doamnă, pe cuvântul meu de fost profesor. 
 

2012 şi revenirea în Bucureşti

 
După anul petrecut pe domoalele plaiuri moldave, am revenit în tumultul capitalei, la vechile locuri şi rosturi. Am hotărât să nu înscriem copilul la vreo şcoală centrală, renumită, considerând mai important să căutăm o învăţătoare bună în apropiere. Aşa că am mers la şcoala cea mai apropiată de casă, preferând să ii oferim copilului timp de joacă în loc de ore în trafic.
 
Şi nu am greşit, noua doamna învăţătoare ( care de fapt era prima, căci înainte de plecarea din Bucureşti, noi îl înscrisesem pe Mihnea în clasa dumneaei) fiind un alt pedagog cu har. A lucrat deosebit de frumos cu copiii, i-a condus cu măiestrie tot ciclul primar şi a reuşit să le creeze o bază foarte bună de noţiuni. Cu alte cuvinte, i-a pornit foarte frumos în viaţă!
 
Ce a fost special la doamna noastră din Bucureşti? Mi-a plăcut importanţa acordată scrierii corecte, exemplele şi explicaţiile din fiecare text. Mi-a plăcut cât de frumos şi logic le-a desluşit tainele  matematicii. Mi-a plăcut în mod cu totul deosebit faptul că le dădea teme foarte rezonabile. A înţeles mereu importanţa jocului pentru copii şi a făcut în aşa fel încât aceştia să aibă timp şi de joacă după-amiaza. Mare lucru, nu-i aşa?
Ce m-a impresionat cel mai şi cel mai tare, a fost faptul că a observat talentele copiilor şi s-a străduit să îi orienteze mai departe, în concordanţă cu acestea.
 
În cazul nostru, cel puţin, a fost nevoie şi de insistenţe. Fiind vorba de arte plastice, aveam temerea că este prea devreme să începem acest drum şi, de fapt, chiar mă temeam să îl parcurgem. Cu tact, căldură şi  înţelegere mi-a demontat fiecare argument. Iar astăzi, atât noi, părinţii, cât şi fostul elev, îi mulţumim din suflet pentru sfaturile foarte bune!
 
Cam acestea sunt cele mai grăitoare exemple personale de dascăli care-şi fac meseria cu pasiune, cu dragoste şi responsabilitate faţă de copii, indiferent de vremuri, de greutăţile lor si de criticile aduse sistemului.
 
Transmit un gând pios de mulţumire şi recunoştinţă fiecăruia dintre aceştia şi fiecărui profesor din ţara asta, care pune suflet în ceea ce face. Chiar dacă pe băncile şcolii ne mai şi plictisim uneori, chiar dacă efortul e prea mare alteori, la început şi la sfârşit de an şcolar sufletul ne este înduioşat de amintiri şi măcar în gând sper că aveţi cui transmite o simplă mulţumire.
 
Nu sunt toţi memorabili, dar fiecare purtăm în suflet câţiva dintre ei. Câţiva dintre cei care ne deschid orizonturi şi perspective, ne despică firul cunoaşterii şi încearcă să ne înveţe cum să îl reîmpletim în felul nostru.
 
Să le mulţumim, zic!
———————————————————–

Va multumesc pentru ca imi sunteti alaturi!

Dacă vă place ce citiţi aici, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.