Ultima data cand am povestit ispravi cu graffiti mi-a scris o femeie un comentariu simpatic foc:

„Inca nu inteleg de ce e rau ca se duce si mazgaleste niste pereti. Cel mai rau scenariu: il prind jandarmii si plateste o amenda, si devine vedeta la scoala, si o sa aiba un succes fulminant la fete… si isi invata lectia pentru restul vietii 🙂 .

Semneaza un copil ascultator….”

Sigur ca m-am amuzat si am ras. Ba i l-am citit si lui taica-su, care a reactionat ca si mine, dar a si adaugat sa nu il arat lui Mihnea.

Doooamne fereste, cum sa fac eu asa o greseala 🙂

Rad si acum cand recitesc si ma intreb daca sunt prea crispata, prea rigida, prea speriata. O atitudine mai relaxata, probabil ca ar prinde mai bine si ar face viata familiei mai usoara.

Doar ca eu am rar o asemenea atitudine.

Cata vreme baiatul a desenat doar pe hartie, nu aveam nicio lupta interioara. Poate ca trebuia sa ma gandesc de atunci ca lucrurile vor evolua, dar…mai am si scapari 🙂

Ma uitam la desene ca cele de mai jos si imi placeau. Constatam cum devin din ce in ce mai elaborate si cat de frumos combina culorile. Am aflam ca exista multe stiluri de litere de graffiti si chiar am inceput sa le mai invat si eu. A trecut la unele mai complicate, mie imi par prea grele, uneori nici nu mai disting literele. Asta cel mai greu, in care nu intelegi niciun semn, se numeste „wild style”. Chiar ca wild.

Urmatoarele sunt mai normale:

 

Cand mi-a spus prima oara ca mai deseneaza si afara, m-a lovit responsabilitatea. Mie chiar imi pare rau de peretii oamenilor si zau ca ma gandesc la toata munca si banii proprietarilor. Parol!

Asa ca i-am tot spus lucrul acesta, chiar daca el imi spunea ca in Bucuresti fenomenul graffiti este de neoprit. Asa o fi, dar cand are si copilul tau un rol…nu prea iti vine bine.

A fost un singur lucru care m-a mai alinat cumva. Mi-a spus ca au si ei niste reguli, ca un graffer adevarat nu deseneaza niciodata pe monumente si nici nu este primul care mazgaleste o cladire proaspat renovata.

Am si cateva din cele facute de el pe-afara. Din epoca in care mi le arata 🙂

Dupa perioada de locuri publice si cicaleala mea, a venit cu ideea aia de cladiri parasite si locuri de sub poduri.

Cum sa nu te sperii? Doar daca te gandesti ce oameni ar putea frecventa aceste locuri, cat de sigure sunt structurile cladirilor vechi sau neterminate, ce vagabonzi or circula pe acolo…, de-aia mi-e frica.

Oricat de mult as vrea eu sa fiu relaxata, tot nu pot. Am retineri cu  pasiunea asta, ea vine la pachet cu anumite probleme.  As vrea sa deseneze doar in locurile special amenajate pentru asa ceva.

Nu sunt prea sigura ca ma si asculta 🙂

Stiu ca pastrarea relatiei de prietenie cu propriul copil este foarte importanta, dar uneori e fragila ca un fir de ata.