liceul tonitza

Cititorii constanti ai blogului stiu ca am povestit in vara despre toate framantarile noastre, care s-au concretizat cu  admiterea lui Mihnea la Liceul de arte plastice Nicolae Tonitza. Pentru noi a fost o mare bucurie, dar aceasta nu inseamna ca eu nu am in continuare framantari de rumegat. Acest lucru se datoreaza faptului ca -asa cum se intampla si altora – am o teama legata de cum se poate trai din arta.

Cand am luat decizia de a acorda o sansa pasiunii pentru desen, m-a ajutat ideea ca am destul timp la dispozitie sa mai aflu ce si cum si sa vad daca pasiunea copilului rezista in timp.

Peste vara am discutat cu oricine avea vreo cunostinta sau ruda, prezenta sau fosta eleva la Tonitza. Parerea unanima era ca profesorii sunt buni si cine vrea sa invete, invata. Da, de acord, asta este valabil oriunde. A doua parere general valabila este ca elevilor le place acolo, ca foarte rar pleaca in alta parte. Iar acest lucru se datoreaza intr-o foarte mare masura, profesorilor de specialitate.

Incepand de pe la mijlocul vacantei, Mihnea a inceput sa spuna ca abia asteapta sa inceapa scoala. Tiii, asta da remarca speciala. Sa vezi si sa nu crezi! Eu nu pot spune ca ma omoram cu asteptatul, ca stiu ca vacanta trece mereu prea repede – da, da, chiar si pentru parinti – si scoala vine ea, nu are nevoie sa o chemam noi 🙂

Si a venit! V-am amintit aici, ca am fost dezamagita de prima zi de scoala, adica de deschiderea anului scolar. Eram eu constienta ca nu deschiderea anului este definitorie pentru activitatea acelei scoli, dar parca tot imi ramasese un gust amar. Nu v-am dat detalii, toate se refereau la problemele administrative: cuvantarea de deschidere a durat 15 minute, din care jumatate au fost strigati dirigintii. S-a precizat ca se asteapta si in acest an scolar aceleasi rezultate excelente ca si cele din anul trecut, dar nu ni s-a precizat si noua care or fi fost acelea. Poate parintii calaselor mai mari or fi stiut, dar noi nu prea. Careul care se formeaza de obicei, acolo nu a existat, nici nu este spatiu pentru asta, e adevarat. Zugraveala scolii se terminase cu o zi inainte probabil, avand in vedere ca pe holuri inca mai erau urme serioase de var pe jos. Tot din astea am vazut, as putea continua, dar zic ca sunt suficiente.

O problema  mai serioasa, observata cu ingrijorare de mine si nu numai, este numarul mare al elevilor de liceu pe care i-am vazut fumand langa scoala si chiar in curte. Ulterior am observat ca aceasta problema este cunoscuta de conducerea liceului si se cauta metode de a se sanctiona si diminua astfel fumatul.

A trecut si prima zi si am zis sa astept ceva mai mult ca sa am impresii mai multe si mai serioase.
Asadar:

– clasele mici ( V – VIII ) invata la un loc cu clasele de liceu, iar orele se desfasoara dimineata. Programul incepe la ora 8 si dureaza pana la maximum 15. Clasele mici termina in general la 14, Mihnea are o singura zi in care termina cursurile la ora 13;

– numarul mare de ore pentru o clasa de a V-a si nu numai, se explica prin faptul ca o zi pe saptamana au doar cursuri de specialitate, alternate pe trei saptamani. Atelierele acestea dureaza sase ore si in fiecare saptamana au unul dintre: atelierul de pictura, atelierul de desen, atelierul de modelaj, repetandu-se tot la trei saptamani. De aceea toate celelalte materii – aceleasi ca la orice alta scoala – se fac in doar patru zile ale saptamanii, ceea ce justifica numarul de 6 ore zilnice;

– la ateliere, clasele se impart in 3 grupe a cate 8-9 elevi. Profesorii sunt foarte placuti si inteleg ca si foarte iubiti de copii. Atmosfera este mai relaxata decat la orele obisnuite pe care le stim noi cu totii. Daca stam stramb si ne gandim drept, imi pare si foarte logic: este vorba de invatarea artelor plastice, copiii lucreaza cu emotii si suflet, la 8-9 elevi este mult mai usor sa pastrezi controlul, elevii de acolo au inclinatii spre aceste discipline, astfel ca profesorii de specialitate sunt avantajati, avand „material bun”. Asta spune logica si creierul meu care rationeaza. Tot el este cel care recunoaste si meritul deosebit al acestor profesori, care reusesc sa ajunga la sufletul lor si sa se faca atat de iubiti de copii;

– la materiile de cultura generala, urmarind cu atentie caietele in fiecare zi, pot sa spun ca lucrurile stau bine. Profesorii si-au facut frumos orele, la toate obiectele de studiu au vazut sinteze bune in caiete. Din ce am discutat pana acum, cu doamna diriginta si cativa dintre profesori, nivelul clasei este bun

– la limba romana si matematica – unde ne doare pe noi, parintii, cel mai mult – lucrurile sunt in regula. Se lucreaza foarte serios, predarea este temeinica si temele rezonabile. La matematica se foloseste mult celebra culegere MATE 2000, iar la limba romana m-am bucurat sa vad ca prima lectie din manual este un text de Mircea Eliade.

In concluzie, parerea mea personala este buna, iar Mihnea merge cu placere la scoala. Ma declar linistita pentru o  vreme si sper ca desenul si pictura sa ramana in continuare o bucurie pentru el.

O saptamana frumoasa sa aveti!

Mihaela Damaceanu