Odata ce mi-am incetat propriile framantari si am acceptat posibilitatea unui alt drum, era firesc de-acuma, sa vedem ce crede copilul. Dar copilul tot copil. La 11 ani el are alte griji, nu se preocupa de astfel de decizii capitale. Mi-a raspuns ca nu stie. Nici nu m-a mirat prea tare, cu doar doua saptamani in urma eram si eu la fel.

Cea mai buna idee mi-a dat-o o prietena de la serviciu, cu care nu de putine ori ma sfatuiesc in ale vietii valuri. Sugestia ei a  fost sa ii explic ca de-acum incolo, este normal sa ne orientam pe ceva in mod intensiv.



„Chiar daca nu este intotdeauna asa, tu spune-i ca din clasa a V-a avem de ales intre intensiv matematica, intensiv limba romana, intensiv desen sau intensiv limba engleza. Ca nu trebuie sa dea un raspuns pe loc, dar trebuie sa se gandeasca la acest lucru”.

Super-buna idee!

Am aplicat-o imediat si raspunsul lui Mihnea a fost: „chiar daca eu nu am crezut vreodata ca as fi foarte bun la matematica, din ultimele rezultate m-as putea gandi sa merg pe matematica intensiv.”

La asa ceva nu ma asteptam. Nu ca nu ar fi bun la mate, copilul este bun, dar nu vazusem sclipiri si inclinatii spre matematica pana acum.

– Dar la desen, la arta, nu te gandesti deloc?

– Nu, mami, nu m-am gandit.

– De ce? Doar ai desenat ani de zile, cu o placere incomparabila cu cea a lucratului la matematica si la oricare alta disciplina scolara.

– Da, ai dreptate. Dar eu sunt bun la desen, nu sunt la fel de bun si la pictura si nu as vrea sa merg acolo si sa fiu printre cei mai slabi dintre elevi.

Mi s-a inmuiat sufletul cand am auzit o asemenea explicatie.

Mihnea si doamna invatatoare, incadrati de 2 picturi-cea din stanga fiind recenta

– Mihnea, pui, esti mai bun la desen pentru ca ai exersat mai mult. La pictura, in schimb, ai un foarte bun simt al culorii. Iar tehnica se imbunatateste prin exercitiu. Si nu exista oameni foarte buni la toate. La acest liceu sunt oamenii cei mai potriviti sa observe la ce esti mai bun si sa te indrume in acest sens. Sunt multe orientari posibile in domeniul artelor plastice, nu doar desen sau pictura. Atatea cate imi vin in minte, poti alege ulterior: design vestimentar, design interior, design industrial, arhitectura, restaurare si altele pe care nu le stiu eu.  Si sunt aproape sigura ca nu vei fi printre cei mai slabi copii, dragul mamii!

– Da, ai dreptate in ceea ce priveste simtul culorii! si a picat putin pe ganduri.

Am continuat sa ii explic ca eu nu ma pricep, dar daca i-ar placea sa reia pictura si desenul in mod intensiv, nu pot gasi un loc mai bun decat acesta. Desigur, doar daca isi doreste aceasta!

L-am simtit ca se lumineaza, ca ii dispare neincrederea si teama.

Si a urmat un DA din tot sufletul!

I-am multumit in gand prietenei mele pentru idee, altfel nici nu as fi aflat ca de fapt neincrederea si teama il blocasera atata vreme. Saracele sufletele mititele, dupa o varsta este mai greu sa le faci sa iti impartaseasca toate gandurile si temerile.

L-am sunat pe domnul profesor si i-am spus ca ne hotarasem si ca il rugam sa ne ajute putin. Cu mult drag, ne-a spus ca va veni de cateva ori mai aproape de examen, ca nu ar avea nevoie decat de ceva incurajare, care intotdeauna prinde bine. Deosebit si absolut special domnul profesor, la fiecare discutie cu dumnealui, intelegeam din ce in ce mai mult de ce il indragise Mihnea asa de tare!

Si asa am facut. A fost atat de amabil, m-a surprins cum putini oameni au mai reusit in aceste vremuri, nu pot scrie eu aici chiar toate cele, dar pot sa spun ca rar intalnesti asemenea persoane.

Si se pare ca suntem niste norocosi, caci incepand cu doamna invatatoare, cu invatatoarea din clasa intai, pe care Mihnea a avut-o la Botosani si continuand cu domnul profesor, chiar am avut parte de oameni extraordinari!

A venit de trei ori, i-a dat copilului indicatii importante, a admirat si comentat fiecare lucrare, stiind atat de bine cum sa faca orice observatie fara sa descurajeze.

Examenul a avut loc vinerea si sambata trecuta si a constat intr-o proba de desen si alta de pictura, fiecare cu durata maxima de patru ore. Nu mi-a venit a crede ca baiatul meu care la fiecare concurs iesea mai devreme, a putut sa stea 4 ore la desen. Incepusem si sa imi fac griji, ca mai eram acolo doar vreo 4-5 parinti. La proba de pictura am avut mai multe emotii. Subiectul trebuia sa includa in mod obligatoriu personaje, adica ce cred eu ca ar fi cel mai greu.  Li s-a dat tema „Joc de copii” si cerinta a fost nu cu unul, ci cu trei personaje. Mi s-a parut greu, a iesit mai repede de patru ore, aveam emotii.

Mihnea parea O.K., ceea ce mi-a dat incredere. In zilele de examen avusese o stare foarte buna, iar eu am facut eforturi maxime sa nu ii transmit emotiile si stresul meu.

„Poza asta sa o pui pe blog si sa scrii: Mihnea dupa examenul de la Tonitza”

Dupa examen mi-a spus de doua ori ca abia asteapta ziua de marti (cea cu rezultatele). L-am intrebat daca are emotii, acum imi puteam permite. Mi-a spus ca PUTIN. Eu cred ca erau ceva mai multe, de la discutia pe care v-am relatat-o, am simtit cum dorinta de a intra la „Tonitza” crestea exponential. In ultima saptamana desenase si pictase ore intregi, doua-patru lucrari zilnic. Parca se reconectase si vedeam ca isi doreste sa mearga acolo, mai mult decat am vazut orice la el.

A venit ziua de 16 si am fost atat de bucurosi, am varsat atatea lacrimi de bucurie, ca niciodata in viata. Si imi tin si acum inima cu mainile puternic apasate, ca sa nu o las sa o ia in zbor!

Dupa atatea framantari si ezitari, acum am un sentiment de bucurie si de convingere ca am facut cel mai bun lucru posibil la acest moment, pentru copilul nostru. Si exact la fel simte si el! Ce sa va mai spun, cica deja are si prieteni acolo 🙂

Suntem foarte, foarte fericiti! Nici in vis nu am avut curaj sa sper la rezultatul foarte bun pe care l-a obtinut.

Din toamna, Mihnea va fi elev al Liceului de arte plastice „Nicolae Tonitza”!

Multumim Domnului pentru copilul pe care ni l-a dat si pentru inzestrarile pe care le-a pus in el, multumim doamnei invatatoare Burduf, multumim domnului profesor Ghiata!

Mihaela Damaceanu