A trecut şi noiembrie, a venit şi iarna-IARNĂ, a trecut şi ziua naţională. Un la mulţi ani pentru noi toţi, se mai primeşte şi astăzi, nu?
Eu în schimb, am avut o treabă zilele astea…
Printre ele, că nu a fost doar o treabă, desigur, mă gândeam că nu ştiu cum se face de pierd eu ideile bune pe drum.
Aşa am păţit cu calendarul cumpărăturilor, o idee bună a anului trecut, apreciată de voi, căci se citea bine. Am scris trei luni şi cu toate că am mai vrut să o continui, acestă intenţie a rămas suspendată pe undeva prin eter.

Am decis să o reiau şi sper că de acum înainte să mă ţin mai bine de ea, cu câteva observaţii:
– ar fi mai utilă dacă nu aş mai posta-o la sfârşitul lunii, ci mai pe la mijloc sau chiar mai devreme, astfel încât preţurile să fie un fel de ghid util când mergeţi la cumpărături. Este drept că aceste preţuri sunt orientative şi că ele se modifică destul de repede, dar tot pot fi un punct de reper;
– să mă mai gândesc la denumire, că parcă nu îmi pare foarte bună. La un moment dat îmi trecuse prin cap un titlu mai bun, dar mă lasă memoria văd… şi l-am uitat :))
– ar fi mai util dacă aş avea şi nişte preţuri din online, întrucât eu nu ajung decât în Piaţa Obor şi chiar dacă este una din cele mai convenabile pieţe ale Bucureştiului, cu siguranţă nu toată lumea pierde ore întregi pe drum, doar pentru economii la cumpărăturile alimentare.
Luna trecută am ajuns de vreo trei ori în piaţă şi am comparat cu preţurile găsite anul trecut, constatând o creştere mai mare decât credeam. Uneori am zile în care nu îmi vine să cumpăr nimic, aşa de scumpe îmi par toate. Le iau totuşi, căci nu se poate să stai fără mâncare. Dar mai bombăn! Frumos şi civilizat i-am zis unei doamne că tare îmi par scumpe perele, la preţul de 6-8 lei/kg, acum când încă mai este vremea lor. Mi-a răspuns că perele au fost mereu scumpe, căci pomul este tare pretenţios, rodeşte puţin şi doar dacă ai mare grijă de el. Are dreptate, când eram copil aveam în curte un păr foarte bun, plantat de fostul proprietar al casei. Domnul fusese inginer agronom, altoise toţi pomii şi făceau nişte fructe excelente. Dintre toţi pe care i-am „moştenit”, primul a murit părul şi oricum făcea puţine pere. Dar bune rău!
Să trecem la treabă, zic!
Preţurile lunii noiembrie sunt cam mari:
carnea este ca de obicei, cel mai scump produs al pieţei, dintre cele cumpărate în mod uzual. Este drept că şi noi ne-am făcut mai comozi şi nu prea mai cumpărăm pui întregi, ci piept dezosat şi fără piele. Atunci când scriam meniurile de 55 de lei, cumpăram doar pui întreg şi s-a simţit foarte mult în preţul total. Dar ceea ce cumpăr acum, are legătură mai mult sănătatea şi rapiditatea. Pulpa şi cotletele de porc erau cam la 18-20 de lei kilogramul, iar cea de viţel pe la 21 de lei. Cu siguranţă vor creşte preţurile în decembrie! Pieptul de pui dezosat costă în jur de 18-20 de lei, iar cel cu os 14 lei. Pieptul de curcan se învârte pe la 26-28 de lei;
peştele nu l-am studiat prea mult, dar am reţinut că şalaul era între 15 şi 35 de lei pe kg. O plajă foarte largă, diferenţa era dată de mărimea peştelui. Am văzut crap la 16-17 lei, iar cel mai ieftin era macroul congelat, în jur de 10 lei kilogramul. A, se găsea şi păstrăv pe la 20 de lei pentru un kilogram;
– brânza proaspătă costa cam 18-20 lei kilogramul, iar cea veche de oaie în jur de 26 lei/kg;
– desigur că şi legumele sunt la preţuri mult mai mari decât în vară, excepţie făcând cele specifice lunii: varza costă doar 1-1,5 lei, iubitul meu dovleac plăcintar cam 2 lei, conopida tot 2 lei. Prazul era 4-5 lei, spanacul cam la fel. În rest, cartoful, hrana obişnuită a poporului nostru este 1,5 lei. Fasolea deja devine lux, la 8-10 lei/kg. Ciupercile tind spre 10 lei şi morcovii cam 2-2,5 lei. Restul îmi pare tare scump. M-am uitat pe articolul de anul trecut şi am văzut că preţul conopidei  era de 1 leu. Sigur că nici 2 lei nu este mult, dar în procente, scumpirea este de 100%. Bine că nu se aplică la toate produsele, măcar. Carnea este aproape la fel ca nul trecut; 
– la capitolul fructe, acum sunt de luat gutuile şi perele, că ulterior fie nu le mai găsim, fie sunt aduse din cealaltă emisferă, cu preţuri pe măsura drumului. Mere sunt la discreţie, cu 2,5 lei/kg. Au apărut citricele, la preţuri ce încep de la 3 lei. Cele mai ieftine sunt portocalele şi grapefruit-ul, dacă nu ştiaţi cumva, hihi. Am luat ananas şi pomelo la 4 lei/kg. Mihnea a insistat să îi cumpăr o nucă de cocos, era doar 2 lei bucata. Nucile sunt dintre produsele mai scumpe decât anul trecut. Dacă reţin bine, miezul era cam 22-25 de lei, iar acum am văzut cu 30-35 lei, kilogramul. Cătina am mai văzut-o pe la începutul lunii, cam la 20 de lei, dar parcă la ultima vizită deja nu mai era.
Cam acestea sunt observaţiile lunii, vă urez o săptămână frumoasă!
Mihaela Dămăceanu