Obţinerea şi costul biletelor de tratament

După cum vă spuneam şi anul trecut, soţul meu are dreptul anual, conform Legii nr. 448/2006, la un bilet de tratament gratuit. Anul acesta a fost prima dată în cei 10 ani de când beneficiază de această facilitate, în care ne-am decis să îi dăm curs. Şi astfel, am ajuns pentru al doilea an în staţiunea Saturn, deşi am fi preferat alte locuri de pe litoral, căci ştiam condiţiile de aici.

marea la Saturn - imagini din concediu

Obţinerea acestor bilete a necesitat cam patru drumuri la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, începând din luna ianuarie pentru înscriere-depunerea cererii şi a documentelor aferente şi trimiterea de la medicul de familie. Costul biletelor pentru 16 zile de tratament, cu cazare şi masă incluse, se ridică la 1.420 lei. Datorită încadrării în gradul de handicap grav, biletul soţului meu a fost suportat 100% de Casa de Pensii, iar eu l-am achitat integral. Desigur că am mers şi cu Mihnea, care a venit la masă în locul soţului meu.
Saturn şi condiţiile de cazare de la Hotelul Balada

Saturn este o mică staţiune din partea sudică a litoralului nostru, lipită de Mangalia şi foarte aproape de  Venus. printr-una din cele mai frumoase şi lungi plaje de pe litoralul românesc. Are două baze de tratament balnear, mai multe hoteluri de două şi trei stele şi unul de cinci stele – Hotel Saturn.

imagini din concediul din Saturn - hotelul Saturn si Pizzeria Antic

Atracţia principală a staţiunii este plaja, una din cele mai frumoase şi mai lungi din toateplajele litoralului românesc. Desigur că este locul în care am petrecut o semnificativă parte a timpului.    

plaja dintre Saturn şi Venus
plaja din Saturn

La posibilităţi de distracţie şi petrecerea timpului liber în afara plajei, nu există decât două mici şi neîngrijite parcuri de distracţie pentru copii şi plimbarea pe strada principală, flancată de magazine cu haine gen Dragonul Roşu, mici marketuri, farmacii şi tarabe cu patiserii, dulciuri, fructe, porumb, îngheţată.

Chiar la intrarea în staţiune venind dinspre Venus, se găsesc la doi paşi de plajă trei hoteluri de trei stele: Sirena, Balada şi Hora, ultimele două fiind şi locaţiile bazelor de tratament.
Hotelul Balada a fost cel ce ne-a găzduit pe durata acestui sejur.

concediu la Saturn - imagini din Hotelul Balada

Din punct de vedere al bazei materiale, hotelul se încadrează în ceea ce ştiu eu de-o viaţă a fi un hotel de trei stele. Camerele sunt curate, cu un mic frigider, televizor, aer condiţionat şi baie proprie. Eternul mobilier de pal, nou dar fără personalitate, ce include tot ceea ce ţi-ar trebui într-o cameră de hotel. Baia mi-a părut mai drăguţă decât camera, iar balconul spre mare a fost locul în care am petrecut cu plăcere cel mai mult timp.

Problemele au apărut la modul de întreţinere şi curăţenie pe durata sejurului. Niciodată într-un hotel de această categorie, nu am avut parte de servicii de curăţenie atât de deficitare. Într-un interval de 16 zile, lenjeriile au fost schimbate o singură dată, prosoapele de trei ori – şi doar când am solicitat expres, iar aspiratorul a pătruns în cameră o singură dată. Vizita aproape zilnică a cameristei se reducea la golirea coşurilor. La baie am avut ceva săpun şi gel de duş, tot după ce am cerut. Hărtia igienică am cumpărat-o pentru o perioadă de trei sferturi din sejur. În concluzie, am găsit camera perfect curată, dar apoi a fost nevoie să mă ocup eu pentru a păstra cât de cât camera în ordine.

Dar nu camera a fost cea mai mare problemă, ci masa. Dacă în cameră era tot ce ne trebuia şi am reuşit eu să mă descurc, în bucătărie nu au vrut să-mi primească ajutorul :)) şi s-au descurcat fără mine. Ştiam de anul trecut de la Hotelul Hora, că masa nu este bună, dar la Balada a fost şi mai proastă. În primele zile, ne-am ridicat de la masă aproape cum am venit.

La micul dejun era o felie de mezel de 15-20 de grame, de cea mai proastă calitate posibilă. Se vedeau efectiv bucăţile de zgârciuri şi de şorici bine presate şi după gust, aş zice că toate prostiile acelea introduse în ele erau şi vechi. În zilele în care nu apărea vreo felie de mezel îndoielnic, se punea un ou fiert sau o lingură de brânză de vaci. Eu le-am preferat pe acestea, căci erau în regulă cu prospeţimea, dar Mihnea nu s-a atins de ele, căci nici oul fiert, nici brânza de vaci nu îi plac deloc. Omleta îi place, dar bucătarul de acolo nu a luat-o în considerare ca variantă de servire. Acestea au fost singurele trei feluri alternate pe toată perioada, în rest având mereu pe farfurie eternele cutiuţe de unt şi gem, alături de un ceai colorat şi insipid.

La prânz  ne „delectam” la primul fel cu câte o ciorbă de legume/supă cu tăiţei groaznic de rea/supă de roşii sau de fasole boabe. Felul principal a fost varză cu cârnaţi-de 4 ori, ghiveci de legume cu o bucată de carne cât 4 degete-de trei ori, carne de porc la tavă spuneau ei (eu spun că doar fiartă), cu un piure din fulgi de cartofi, atât de lungit şi de fără gust, că aveai nevoie de foarte multă voinţă pentru a îl consuma- de vreo câteva ori. O musaca de cartofi plină de făină şi la fel de rea ca toate celelalte.
Masa de seară se dorea un mic răsfăţ, dar nici acesta nu prea le-a ieşit, deşi recunosc că aici am mai izbutit să golesc farfuria. De două ori ne-au „tratat ca pe nişte regi” servindu-ne cu ŞNIŢELEEEE-tot egale cu cele patru degete ale mele, alături de acelaşi piure nereuşit şi salată de varză. Dacă prima dată masa a fost regală, a doua oară ar fi fost deja prea mult: învelişul de pesmet şi ou, era prăjit pe o parte, că la cealaltă se terminase gazul, cred. Şi aş mai putea să continui, dar mă opresc căci v-am creionat o idee asupra felurilor de mâncare.

A, ba nu!

Trebuie să vă mai povestesc despre creierul măcelăresc, în care erau „măcelărite” într-o porţie, o cantitate de maxim 20 de grame de creier, pe care le-am căutat cu sârguinţă şi muuuuult calm. Se găseau împrăştiate într-un amestec nedefinit, pe care cu aproximaţie am reuşit să-l identific a fi ou prăjit cu ceapă şi probabil ceva pesmet. Şi cea mai „tare” cină a constat în 20 de grame de ficăţei de pasăre, amestecaţi cu câteva bucăţi infime de slăninuţă ce mirosea dubios, plutind într-o zeamă de fiertură de ficăţei, fiartă până s-a făcut un fel de sos gros. Acesta a fost momentul în care am sunat la numărul de la conducerea T.H.R. Marea Neagră, unde desigur că nu mi-a răspuns nimeni. Urma să sun la O.P.C. dar m-am calmat gândindu-mă că nu ar trebui să îmi fac o mulţime de nervi şi să îmi stric concediul. M-a mai oprit şi faptul că aflasem că doar cu câteva zile înainte plecase o mare parte din personal, după ce primiseră fabuloasele salarii de 500 lei pe lună. Doar doamna director al T.H.R. Marea Neagră nu pleacă, preferând cu obstinaţie să conducă această societate, în loc de hotelul personal de cinci stele.

Una peste alta, îmi cam pare rău că nu am făcut nicio reclamaţie, dar mă consolez cu gândul că am câştigat extrem de mult la capitolul autocontrol şi toleranţă. Şi chiar mi-am exersat cu brio toleranţa, căci în ciuda celor povestite, am trecut peste ele şi am reuşit să fac din acest concediu o amintire frumoasă, datorită stării bune pe care am avut-o şi a celorlalte activităţi. Am suplimentat masa cumpărând tot felul de completări din staţiune şi de câteva ori am sărit peste ea, mergând la alte restaurante din Saturn, Mangalia şi Jupiter.
Şi nu chiar totul a fost rău acolo. Surpriza plăcută a venit de la personalul bazei de tratament. Începând de la medic, continuând cu toate asistentele şi cu domnul de la masaj, toţi au fost plini de amabilitate. M-au întâmpinat în fiecare dimineaţă cu feţe surâzătoare şi cu vorbe calde. Am făcut trei proceduri şi sper ca în iarna aceasta să nu mă mai chinuie nici durerile de mijloc, nici cele de picioare şi genunchi.
Preţuri şi costul total
Referitor la preţurile din staţiune, pot spune că mi s-au părut rezonabile pentru litoral. La pizzeria Antic, cea mai dichisită din staţiune, o pizza costa între 18 şi 23 de lei iar o băutură răcoritoare de 330 ml era 7-8 lei. Una dintre cele mai ieftine locaţii pentru masă este braseria La moşu, dar o masă servită acolo a fost de ajuns. A costat cam 60 de lei, a fost mâncabilă şi atât. Fructele erau ceva mai scumpe decât în Bucureşti, lucru ce nu este de mirare. Nectarinele şi piersicile costau 5-6 lei kilogramul, prunele 4 lei, strugurii 6-8 lei. La minimarketurile alimentare se găseau destule variante de suplimentare a meselor de la hotel şi am fost clienţi oarecum fideli. Am tras o fugă şi la Lidl, în Mangalia, de unde am făcut provizii ceva mai serioase cu caşcaval, câteva mezeluri adevărate, apă şi sucuri. În staţiune apa plată se vindea la 3,5 lei sticla de 2 litri, Fanta şi Coca-Cola la 9 lei, iar Kinley de 1,5 l la 6,5 lei. La Lidl erau mai ieftine, dar nu am reţinut preţurile.
La capitolul dulciuri, Mihnea a preferat îngheţata viitorului, un fel de îngheţată sub formă de mici bulinuţe şi nişte clătite la pahar, ce aveau şi trei cupe de îngheţată, frişcă, toping, dulceaţă şi fructe. Clătita cu toate minunăţiile costa doar 7 lei iar îngheţata viitorului 5 lei.
Pe plajă am stat numai în zona de cearşafuri, pentru că două şezlonguri şi o umbrelă costau 75 de lei în total, în majoritatea locurilor. Am auzit de o singură firmă ce taxa pentru toată ziua, doar 15 lei şezlongul în loc de 25, însă şi aşa tot mi s-a părut prea mult. În plus, preţul era pe o zi întreagă, iar noi în cele mai bune zile stăteam pe plajă 5 ore cu totul. Chiar mi-au părut prea scumpe şezlongurile, în condiţiile în care noi alocasem 100 de lei pe zi, pentru cheltuieli.
În parcul de distracţie, cam orice fisă costa 5 lei, care însemna 2-3 minute de joacă cu maşinuţele sau alte învârteli, sau trei împuşcături la tot ce era cu trageri. Trenuleţul costă 5 lei un dus până la Venus, iar transportul cu microbuzul costa între 2 şi 4 lei un dus de persoană, spre Mangalia sau staţiunile situate între Saturn şi Olimp.
Ne propusesem să cheltuim 100 de lei pe zi, pentru mâncarea soţului meu, distracţiile lui Mihnea şi completările meselor. Am cheltuit cu totul 1700 lei, deci ne-am încadrat destul de bine.
În total, această binemeritată vacanţă a costat în jur de 3.350 lei, incluzând şi 107 lei, biletul de tren pentru Mihnea (noi avem gratuitate) şi ceva cumpărături de 100 de lei, făcute înainte de plecare.
Not bad, cum ar zice englezul, având în vedere că am reuşit să depăşesc relativ uşor, deficienţele de la cazare şi masă şi nu le-am lăsat să-mi strice starea de bine pe care o merită tot omul în concediu.
Dar dacă este să răspund sincer la întrebarea ce se pune la finalul fiecărui concediu, răspunsul este că doi ani de Saturn au fost mai mult decât suficienţi şi nu aş mai merge vreodată în Saturn, decât dacă m-aş teleporta pe plajă şi m-aş întoarce în acelaşi mod.

concediu la Saturn - apus de soare

Despre ce am văzut nou şi ce alte activităţi am mai avut, voi mai scrie în următoarele postări.
Mihaela Dămăceanu