Săptămâna aceasta a desenat mult şi cu poftă. Am ales câteva din ele, ca să nu devenim foarte plictisitori. Avem iarăşi graffiti şi două noutăţi. Prima dintre ele a fost că încercat şi ceva nou, desenând după model, o statuetă din casă. Nu pot spune că i-a ieşit foarte bine, căci mititelul nu prea a făcut corpuri umane până acum şi asta se cunoaşte la proporţii. Chipurile umane le-a mai abordat doar de vreo trei ori şi are de lucru aici, mai ales că nu sunt nici prea uşoare. Vă arăt şi vouă, că eu am zis că pentru prima încercare, i-a ieşit binişor. Însă fotografiatul meu nu a ieşit nici măcar binişor. Îmi acordaţi puţine circumstanţe atenuante, având în vedere că este foarte târziu ?
Mihnea Dămceanu