Trebuie neapărat să vă arăt ceva frumos!

Cu câteva zile înainte de Crăciun, vine la noi cea mai dragă vecină din bloc, să ne lase cheile şi florile, că plecau de-acasă de sărbători. De fiecare dată când pleacă, ni se îmbogăţeşte casa cu câteva flori frumoase, pe care le îngrijesc cu drag în lipsa stăpânei lor. Şi ele mă răsplătesc, că mereu se întâmplă să înflorească câte una.

De data aceasta, a apărut una nouă. Am sucit-o şi am învârtit-o pentru a o studia puţin, că tocmai ce îi apăruseră nişte mici bumbişori verzui, despre care stăpâna lor nu putea spune dacă erau muguraşi sau bobocei. O primise anul trecut, de ziua ei. Era plină de flori, ce au durat cam două luni, după care nu a mai înflorit.

Ar fi vrut să fie boboci, dar parcă îi părea rău că nu va fi aici când înfloreşte. Este şi firesc să îţi pară rău! Îngrijeşti o floricică tot anul şi aştepţi să vezi florile, şi ea se găseşte să înflorească tocmai când pleci tu de acasă.

Şi am avut bucuria să o văd în plină splendoare. S-a umplut toată de flori albe, precum crengile cireşilor în luna mai. Aşa de plină, că la prima vedere, prietena mea nici nu a crezut că este floare naturală.

Nici ea, nici eu, nu mai văzusem frumuseţea aceasta de plantă.

Aflasem de la stăpână, că este o specie de orhidee denumită Dendrobium. Nu arată ca orhideea pe care o ştim cu toţii, dar am verificat informaţia şi este corectă.

A înflorit complet, exact pe 31 decembrie. Ca să mă mai bucur de ea, i-am făcut o mulţime de fotografii.

Şi m-am gândit să v-o arăt şi vouă.

Trebuie să aflu cum se înmulţeşte.

Mihaela Dămăceanu